Iulian Dumitrescu Anunţă Că Demisionează Din Toate Funcţiile Avute în PNL, Nu și De La șefia CJ Prahova, După Ce A Fost Pus Sub Control Judiciar De DNA
Iulian Dumitrescu este și președinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova și este cercetat într-un dosar penal în care este suspectat de luare de mită şi fals în declaraţii.
„Având în vedere existenţa dosarului în care D.N.A. mi-a adus acuzaţiile prezentate public, am luat decizia să demisionez din toate funcţiile din partid, deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speţă. Aşa cum am mai afirmat, am pus la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele solicitate”, a scris Iulian Dumitrescu, în mesajul de pe Facebook.
„Colaborez cu instituţiile statului pentru a se lămuri cauza şi a se afla adevărul faptic. Conform legii, sunt în continuare beneficiarul prezumţiei de nevinovăţie”, a precizat acest lider al liberalilor.
El a fost plasat sub control judiciar, joi seară, de procurorii anticorupție. Șeful CJ Prahova a părăsit sediul DNA, unde ajunsese cu câteva ore înainte.
DNA îl acuză că a primit peste 16 milioane de lei de la un om de afaceri care avea un contract cu CJ, iar ulterior a mai obţinut unul.
În dosar este vizat şi administratorul public al judeţului Prahova, Vasile Anna-Maria. Sub control judiciar au fost plasaţi şi sora lui Iulian Dumitrescu, precum şi soţul acesteia.
Recomandări
Moment critic în Ucraina: conflictul Zalujnîi-Zelenski atinge apogeul, într-un moment în care armata se confruntă cu „o foame de muniție”
Ce spun procurorii DNA
„Inculpatul Dumitrescu Iulian, cu ajutorul persoanei fizice de la pct. 3 (n.r. – afin al lui Dumitrescu) ar fi pretins, în perioada noiembrie – decembrie 2022, unui om de afaceri achiziţionarea în schimbul sumei de 47.500.000 de lei a părţilor sociale deţinute de persoana fizică de la pct. 3 la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ca preşedinte de Consiliu Judeţean (CJ) Prahova şi ar fi primit până în data de 4.12.2023, cu ajutorul celor doi complici, suma totală de 16.210.000 de lei. Una dintre societăţile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziţionării societăţii comerciale de la persoana fizică de la pct. 3 i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova”, au transmis procurorii DNA, într-un comunicat de presă.
Ulterior pretinderii, ruda lui Dumitrescu ar fi întocmit în fals un extras de cont în numele societăţii tranzacţionate care cuprindea menţiuni nereale privind soldul iniţial al contului, rulaje şi operaţiuni efectuate pe acest cont în perioada ianuarie – februarie 2023, conform comunicatului.
Recomandări
ISTORICUL DE CORUPȚIE LA CJ PRAHOVA. Înainte de Iulian Dumitrescu, alți doi șefi de Consiliu au avut probleme penale: Florin Anghel și Mircea Cosma, condamnați la închisoare pentru corupție, scăpați prin prescriere
„Tot ulterior pretinderii, persoana fizică de la pct. 3, în luna iunie 2023, pentru depunerea la organul fiscal a situaţiilor financiare aferente anului 2022 ale societăţii tranzacţionate, ar fi dat o declaraţie necorespunzătoare adevărului. Cei doi complici, deşi nu ar mai fi avut în 2023 nicio calitate oficială în cadrul societăţii tranzacţionate, ar fi continuat să gestioneze sume de bani din unele din conturilor bancare ale acesteia, din care o parte ar fi ajuns în final la Dumitrescu Iulian sau după caz ar fi fost folosită în beneficiul acestuia”, spun anchetatorii.
Totodată, au fost depistate nereguli în declaraţiile de avere ale lui Dumitrescu din datele de 8.06.2021, 19.04.2022 şi 15.06.2023, în sensul că: ar fi menţionat o valoare mai mică a dividendelor încasate de soţia sa de la o societate comercială în care aceasta era asociat, nefiind declarată o sumă totală de 122.400 de lei; nu ar fi menţionat împrumuturi primite direct de la persoana menţionată la pct. 2 în cuantum total de 2.575.000 de lei; nu ar fi menţionat suma totală de 3.451.881,82 de lei, 50.075 de lire sterline şi 24.000 de euro cheltuită în beneficiul său şi al membrilor familiei sale din conturile persoanei fizice menţionate la pct. 2.
Recomandări
Elev de clasa a VII-a din Vaslui, județ în care niciun școlar nu face educație sexuală, trimis în judecată fiindcă a întreținut relații cu o colegă, în toaleta școlii
„Sumele respective ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate şi bunuri de lux achiziţionate din afara ţării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidenţial de lux etc.”, mai arată DNA.
Procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare ale celor trei inculpaţi, asupra unui bun imobil aparţinând lui Iulian Dumitrescu şi asupra a 19 imobile aparţinând celor doi complici.
Conform anchetatorilor anticorupție, în dosar se mai efectuează cercetări şi faţă de Vasile Anna-Maria, administrator public al judeţului Prahova şi preşedinte CA la Distribuţie Energie Electrica România SA, cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată, constând în esenţă în aceea că nu a menţionat în 29 de declaraţii de avere două terenuri deţinute de soţul ei.
FANATIK.RO
Care este pluralul cuvântului ”trafalet”. Mulți români fac o eroare gramaticală și îl folosesc greșit
Viva.ro
Al Bano dezvăluie adevăratul motiv al despărțirii de Romina Power, la împlinirea vârstei de 80 de ani: „O spun în premieră: problema a fost marijuana„
TVMANIA.RO
Mădălina Ghenea s-a cuplat cu fostul iubit? Imaginile care au stârnit un val de reacții
GSP.RO
Campioana olimpică, momită să plece din România. „Două milioane de dolari să fug în America! Familia ar fi ajuns pe stradă. Îi terminau pe toți!”
FANATIK.RO
Un câine iubitor de pisici. Filmarea cu un Golden Retriever și un pui de pisică a devenit virală
Știrileprotv.ro
Ce arată autopsia fetiței ucise în bătaie de mama ei. Moartea Alexandrei putea fi evitată dacă autoritățile luau măsuri
Unica.ro
Andreea Bălan a devenit Cornea în acte! Ce frumos a anunțat vestea cea mare!
Orangesport.ro
Mititelu anunţă lovitura decisivă din instanţă în cazul Universităţii Craiova: „Se schimbă treaba la 180 de grade” | EXCLUSIV
Observatornews.ro
Fabrica din România care va concedia 40% din personal. Aproape 400 de muncitori vor rămâne fără loc de muncă
HOROSCOP
Horoscop 2 februarie 2024. Berbecii au parte de o zi interesantă, care nu doar promite, ci oferă multe posibilități de a repara anumite greșeli