Valentin Crețu, după Universitatea Craiova
-
UEL: Celtic – Stuttgart, joi, 22:00, DGS 1
-
UEL: PAOK – Celta, joi, 22:00, DGS 1
Singurul gol al partidei de pe ”Ion Oblemenco” a fost marcat de Assad Al-Hamlawi în minutul 40.
Sumar
Valentin Crețu: ”Te ciupesc și arbitrii. Cum vedeți asta? Au stat 5 minute la VAR și au dat 7 de prelungire”
La finalul partidei, Valentin Crețu a apărut la flash-interviu și s-a arătat nemulțumit de cartonașul galben primit de la Marian Barbu în urma căruia va rata etapa viitoare. De asemenea. Crețu a subliniat că Adrian Rus a făcut mai multe faulturi și nu a fost avertizat.
În urma acestui rezultat, oltenii vor rămâne pe prima poziție în clasament, cu 53 de puncte, și la finalul acestei etape. În schimb, campioana este pe locul 10, cu 40 de puncte.
”Cum să comentăm? E o înfrângere și e dureroasă. Era ca o finală pentru noi. Păcat de repriza a doua bună pe care am făcut-o. Cred că au avut o ocazie mare în prima repriză și au marcat. Ce să zic… Sunt foarte dezamăgit și eu, dar și băieții. Îmi pare rău de această înfrângere.
Așa a văzut arbitrul, Rus a făcut 7 faulturi și nu i-a dat niciun galben, mie la primul mi-a dat galben, la 70 de metri de poartă. I-am și spus frumos că e primul fault. Nu mi-a zis nimic, a plecat. Ne concentrăm pe jocul nostru. Avem mult de tras pentru a ajunge în play-off.
Te ciupesc și arbitrii. Cum vedeți asta? Au stat 5 minute la VAR și au dat 7 de prelungire. Atâta timp cât avem șanse, nu ne depărtăm. Avem 3 finale și trebuie să le câștigăm, poate ne ajută și celelalte rezultate.
În prima repriză am stat departe de ei, au controlat mai bine jocul. În a doua am fost mai agresivi, am controlat mai bine, ne mișcăm mai mult și mai bine. Așa au venit și ocaziile. Păcat că nu a marcat Bîrligea. Era bun și un egal. Îmi pare rău de prima repriză. Au marcat la prima ocazie și ne-a fost mai greu. Sunt o echipă bună.”, a spus Valentin Crețu.
Reacțiile de după Universitatea Craiova – FCSB 1-0
VIDEO Rezumat Universitatea Craiova – FCSB 1-0
Etichete: valentin cretu , video craiova fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
