Un Schior A Declanșat O Avalanșă, Momentul A Fost Filmat De Camera De Pe Cască, în SUA. Bărbatul A Fost Salvat După 4 Ore
Accidentul s-a produs sâmbătă, 9 decembrie, când bărbatul de 30 de ani cobora pe Airplane Gully. Imaginile teribile au fost surprinse de camera de pe casca schiorului din Bow, statul american New Hampshire.
Schiorul a fost prins, transportat de avalanșă, „a avut șansa să nu fie îngropat în masa de zăpadă și gheață, dar a suferit răni grave în timpul căderii”, după cum a informat Mount Washington Avalanche Center, care transmisese anterior o avertizare de risc de avalanșă.
Bărbatul a declanșat o avalanșă de „plăci” dure de aproape 5 metri. A fost transportat circa 150 de metri de pe verticală.
Un prieten, aflat mai în spate, și o altă persoană, paramedic, au fost primii care au ajuns la schior. În timp ce salvatorii au elaborat un plan pentru a reuși extragerea bărbatul rănit de pe munte, dispecerii au dat instrucțiuni de tratament celor două persoane care asistau schiorul accidentat.
„Nu uitați, verificați nivelurile de risc de avalanșă când decideți unde schiați în munți”
Un elicopter al Gărzii Naționale a ajuns la locul accidentului. Bărbatul a fost transportat cu avionul la Centrul Medical Dartmouth-Hitchcock Liban, pentru tratament.
New Hampshire Fish and Game a transmis că bărbatul a suferit o fractură deschisă a tibiei și a fibulei. Intervenția de recuperare a durat aproximativ 4 ore.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_1e96305c2ac87e45ad3696d8879e2e5f.jpg)
Recomandări
Drama de la Odorheiu Secuiesc și cumpărarea posturilor de televiziune de către partide
„Nu uitați, verificați nivelurile de risc de avalanșă când decideți unde schiați în munți”, a transmis Centrul Pentru Avalanșe din Mount Washington, care a decis să publice filmarea pentru a arăta ce se poate întâmplat dacă nu sunt respectate avertismentele.
Atenție, imagini care vo pot afecta emoțional!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_bc0f4d6e0a993b0e0537948442fbce75.jpg)
FANATIK.RO
Produsul românesc pentru care străinii plătesc fără să se uite la bani. A fost atestat recent și e deosebit de gustos
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_7c9f88eadedf762b4878348935e688b0.jpg)
Viva.ro
S-a aflat! Cum s-a răzbunat Mădălin Ionescu pe șefii trustului după ce a fost dat afară de la Acces Direct: „Nu au putut să…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_a6224aef5047411a6ee87f75497db689.jpg)
TVMANIA.RO
Cum arăta Andreea Esca atunci când avea doar trei ani. Imaginea care a făcut furori
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/269_43cbbeac10a04c87b5798ea6c9f8f168.jpeg)
GSP.RO
Experiența unui croat care trăiește de aproape doi ani la Buzău. Ce a remarcat la români: „Doamne, sunt foarte…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c67ee2b793941a62d954ea5a51c38d28.jpg)
FANATIK.RO
Ingredientul care te ajută să faci sarmale perfecte. Nu se mai sfărâmă și ies mult mai aromate dacă îl pui în apă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/268_816ac5f0f97576cfc80fb4735d22fbbe.webp)
Știrileprotv.ro
Agenții care au salvat-o pe femeia înjunghiată de notar în Mureș erau de câteva luni polițiști. Ce striga victima
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_ba18142654e8ec75e28830af41c5b25c.jpg)
Unica.ro
‘Lăsați fițele’ Cum și-au împodobit Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu bradul de Crăciun. Au primit sute de reacții
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_33ee831436eee88ba3948d5107bdb847.jpg)
Orangesport.ro
”Adrian Mutu a fost obraznic. Ştia că nu accept!”. Nuredin Beinur a dat cărţile pe faţă, în cazul altercaţiei avute cu ”Briliantul”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b75c9ceef140fc1366882647eb4f6621.jpg)
Observatornews.ro
„David! David!” Băiatul care a murit în internatul din Odorheiu Secuiesc a fost conştient până în ultima clipă. Un câine de urmă l-a găsit sub dărâmături
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_4507304e05024ea9f61db6b4028d309f.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2023. Fecioarele au parte de o zi care poate scoate la lumină o problemă de conștiință, pe care o pot rezolva mult mai bine
