vineri, mai 1, 2026
Noutati

Un Pacient A Murit, După Ce A Căzut De La Etajul 2 Al Spitalului De Urgență Din Neamț. Bărbatul Era Internat La Chirurgie

„La data de 11 noiembrie, ora 2.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că, un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Piatra-Neamţ, ar fi căzut de la etajul doi al unei unităţi medicale, din municipiul Piatra-Neamţ, unde acesta era internat”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Neamţ. 

În acest caz ar fi fost vorba de un act suicidal, potrivit presei locale. Trupul bărbatului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Neamț, pentru a se realiza necropsia, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Managerul unității medicale a confirmat informația, precizând că era vorba despre un pacient în sevraj alcoolic.

„Pot să spun că este vorba de un pacient cu sevraj alcoolic și afecțiuni digestive. A intrat în sevraj, am chemat psihiatrul, iar acesta a dispus contenționarea. Peste noapte, cum-necum, acesta s-a dezlegat și ce a urmat știți deja, iar acum cazul este în atenția Poliției”, a declarat dr. Cristina Atănăsoaie-Iacob, managerul SJU Piatra Neamț.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News
Urmărește-ne pe Google News

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”

Știrileprotv.ro

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”

Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat

Viva.ro

Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu

Libertateapentrufemei.ro

Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu

Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg

FANATIK.RO

Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg

Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”

GSP.RO

Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni

Elle.ro

Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu

Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Financiarul.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend

Observatornews.ro

Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend

Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

HOROSCOP

Source by [author_name]