Un Motociclist Din Oradea A Murit într-un Accident Ciudat Pe Care Prietenii Nu și-l Explică
Poliția Bihor a tras primele concluzii în cazul accidentului mortal de duminică, în care un orădean și-a pierdut viața. Apelul cu privire la producerea evenimentului a fost făcut la 112, la ora 11.32. Se pare că motociclistul a pierdut controlul pentru că nu a adaptat viteza într-o curbă, acesta a nimerit într-un cap de pod și a fost proiectat peste acesta și aruncat circa 5 metri.
„Din cercetările efectuate la fața locului, de polițiștii Biroului Rutier Beiuș, s-a constatat că un bărbat de 53 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea o motocicletă pe DN76, pe direcția Oradea – Beiuș, la intrarea în localitatea Brătești, județul Bihor, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, după ce ar fi terminat de efectuat o curbă la stânga, nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă a direcției sale de deplasare, iar apoi ar fi intrat în coliziune frontală cu un cap de pod, fiind proiectat peste acesta, la o distanță de aproximativ 5 metri, în afara carosabilului”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Poliției Bihor, comisar șef Alina Fărcuța.
Bărbatul a suferit răni foarte grave. Acestea i-au provocat decesul pe loc. Victima ieșise la o tură cu motorul alături de mai mulți prieteni. Aceștia circulau în coloană, la momentul producerii tragediei. Prietenii săi nu își explică modul în care tragedia a avut loc, având în vedere experiența în conducere a bărbatului, care era și șofer de TIR.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_266c23d9d24a81c013dedd4b43af0354.jpg)
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Polițiștii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările sub coordonarea unui procuror.
Urmărește cel mai nou VIDEO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/268_36982a33f4c869cb447eacb4d724efc1.webp)
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3a17ef02ebf2653a5058e24c30ce9bf3.jpg)
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că…”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_ecef27e9142f8b587264e7229030053d.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cc1303985dd4f2c4510b0c7e8df99360.jpg)
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/269_35ab7021e5f8f1b77f883b5dae290d8b.jpg)
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal…” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_de956f506cf4cccb57fd115aa61de9e7.jpg)
FANATIK.RO
Orașul surpriză din România care a luat fața Bucureștiului. Are cel mai mare buget din țară, se construiește pe bandă rulantă și în fiecare zi apar alte locuri de muncă. Obiectivul este să devină localitatea nr. 1 din țară în materie de calitate a vieții și oraș de referință în UE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_872ae1fcaba67df0558db2f4267c71fc.jpg)
Unica.ro
Alina Sorescu, ‘regina Halloween-ului’ din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_fbb96e11d9747bc16003acd6872f404e.webp)
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6f0a685c5853045661849bfdb15a4811.jpg)
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat „sume mari” pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_6990dddb967dfb53287b47b87d42a2e3.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
