Terenuri Gratis Pentru Tineri în 2024. Condițiile Care Trebuie îndeplinite De Români
Legea se adresează tinerilor români de până în 35 de ani care nu au o locuință sau un teren destinat construirii unei locuințe.
Ei trebuie să depună la primăria de domiciliu o cerere pentru obținerea unui teren gratuit pe care să-și poată construi o casă.
Suprafețele de teren care pot fi alocate gratuit tinerilor români diferă în funcție de tipul localității, loturile fiind de la un minimum de 150 de metri pătrați până la 1.000 de metri pătrați.
Sumar
Legea s-a simplificat pentru tinerii care vor teren gratuit în 2024
În fiecare an, până la data de 31 ianuarie, autoritățile locale trebuie să inventarieze situația terenurilor disponibile în acest scop și să o afișeze.
Acum, după ce legea a fost modificată anul trecut, prin HG 748/2023, procedura de obținere a terenurilor gratuite de către tineri este mult mai simplă.
Concret, procedura valabilă pentru ca tinerii români să primească un teren gratuit ca să-și construiască o locuință proprietate personală elimină obligația de a depune declarația părinților care era necesară până în 2023.
Astfel, una dintre modificările importante aduse prin hotărârea de Guvern amintită este aceea că a fost scoasă obligația de a depune declarația părinților solicitantului.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_805efa7fa844638442d3ba6a9de7b12f.jpg)
Recomandări
Să nu fim mai proști decât aleșii noștri! Politicienii sunt oglinda noastră, a cetățenilor turmentați
Anterior, părinții trebuiau să declare că nu dețin sau nu au deținut în ultimii 10 ani un teren cu o suprafață mai mare de 500 de metri pătrați în mediul urban și de 5.000 de metri pătrați în mediul rural.
Actele pe care tinerii români trebuie să le depună pentru a putea primi un teren gratuit
Iată care este lista actualizată a documentelor necesare pentru ca tinerii români să poată primi un teren gratuit, potrivit Legii 15/2003:
- copie de pe certificatul de naștere
- copie de pe actul de identitate
- declarația solicitantului, pe propria răspundere, că nu deține sau că nu a deținut în proprietate o locuință ori un teren destinat construirii unei locuințe.
Cât de mare poate este terenul gratuit pe care îl pot primi tinerii români
Potrivit legii, terenurile gratuite pentru case se acordă tinerilor în limita suprafețelor disponibile.
Atribuirea se face în baza unei hotărâri a consiliului local, în ordinea de prioritate stabilită pe baza unor criterii aprobate tot prin hotărâre a consiliului local.
Suprafața terenului gratuit care poate fi acordat tinerilor români în 2024 variază în funcție de tipul localității:
- teren gratuit de între 150-300 de metri pătrați – în municipii şi sectoarele din Bucureşti
- teren gratuit de 250-400 de metri pătrați – în oraşe
- teren gratuit de 250-1.000 de metri pătrați – în comune şi sate.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_e46069384b1dd7dec66349090358c0c2.jpg)
Recomandări
Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii
Condiția pe care trebuie să o îndeplinească tinerii după ce primesc teren gratuit
Tinerii români care primesc teren gratuit de la stat sunt obligați să înceapă construcția locuinței într-o perioadă de un an de la data atribuirii lotului și trebuie să respecte prevederile Legii construcțiilor nr. 50/1991.
De asemenea, este necesar ca la data depunerii cererii, precum şi la data rezolvării acesteia, tinerii să nu fi avut sau să nu dețină în proprietate o locuință ori un teren destinat construirii unei locuințe proprietate personală.
Prevederea referitoare la terenuri deținute de tinerii respectivi se aplică atât pentru cele din localitatea în care se solicită atribuirea în folosinţă a unui teren, cât şi în alte localităţi.
Urmărește cel mai nou VIDEO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/268_c383ec817dbfe159463dcc3a28cda1b7.webp)
Știrileprotv.ro
Afacerea cu care au dat lovitura doi români care s-au întors din Italia. Oamenii vin de departe ca să cumpere de la ei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3a17ef02ebf2653a5058e24c30ce9bf3.jpg)
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că…”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_2f774c012f8c839cc43d5ddaff598f6e.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Surpriza “nebunească” făcută de Medana soțului ei, Alin Oprea, la un an de căsnicie: ”Nici prin gând nu mi-a trecut că va accepta”. Medana a atras toate privirile
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_58968b445b6a624d3eb546c9f9f028d9.jpg)
FANATIK.RO
De ce se pun mere și gutui în borcanele de castraveți murați. Secretul gospodinelor pentru cele mai bune murături
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/269_308ecbeed11e1d051ff5faef4e27103f.jpg)
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c6375a093a7af57458233d6aad622ed3.jpg)
FANATIK.RO
Motivul real pentru care te trezești la 3 noaptea. Cum explică specialiștii acest obicei nesănătos
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_e8d282181a072c90ff3432436184472a.jpg)
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna ‘Dar de la Dumnezeu’
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_490a0710f70bb2c12ba6664379ea40eb.jpg)
Financiarul.ro
NOI medicamente care te pot lăsa fără permis. Lista actualizată
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7e4913267dc88b373d359f05adb7eb09.jpg)
Observatornews.ro
Prognoza meteo pentru luna noiembrie. Vremea se schimbă dramatic la sfârşitul săptămânii. Temperaturile vor scădea cu 10 grade de la o zi la alta
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_85e88ab16a37e8a930d0819990ec1f14.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
