duminică, mai 24, 2026
Noutati

Suspectul Reținut în Cazul Uciderii Milionarului Adrian Kreiner, Eliberat Din Lipsă De „probe Indubitabile”

„După verificările efectuate și în urma audierii bărbatului, nu au rezultat probe indubitabile pentru a putea fi luată o măsură preventivă față de acesta”, deși „existau date și indicii rezonabile că ar fi unul dintre cei 3 suspecți de comiterea infracțiunilor de omor și tâlhărie calificată”, a anunțat IPJ Sibiu.

„Continuăm cercetările în vederea coroborării tuturor probelor pentru a lămuri cu exactitate situația de fapt și natura implicării acestuia în comiterea faptei de pe raza municipiului Sibiu”, a precizat Poliția.

Și Parchetul Tribunalului Sibiu, cel care inițial confirmase reținerea lui, a transmis că „din probatoriu nu a rezultat că ar fi autor al infracțiunilor” și, drept urmare, procurorul de caz „nu a dispus nicio măsură față de acesta”.

Cine este suspectul reținut și apoi eliberat

Suspectul L.L., în vârstă de 31 de ani, a fost prins de polițiști joi seară, 16 noiembrie, în comuna Valea Stanciului, din județul Dolj. Parchetul Tribunalului Sibiu a confirmat apoi reținerea.

Fost boxer, bărbatul lucra de ani de zile în construcții, iar cu o săptămână înainte de crima de la Sibiu s-a căsătorit, dar nu a plecat în luna de miere. „Rămân să muncesc. Vedem mai târziu”, le-ar fi spus acesta vecinilor, potrivit Adevărul.

Ca să investești, nu-ți trebuie averea lui Elon Musk, ci disciplina sportivului de performanță (P)

Recomandări

Ca să investești, nu-ți trebuie averea lui Elon Musk, ci disciplina sportivului de performanță (P)

Bărbatul lucrează de mai mulţi ani în construcții, iar cel mai mult a muncit în Italia. De asemenea, când venea în țară, el punea gresie, faianță și zugrăvea.


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Locul de muncă plătit cu aproape 4 mii de euro. Vezi lumea întreagă, deși n-ai nevoie de studii superioare. Școlarizarea se face la locul de muncă

FANATIK.RO

Locul de muncă plătit cu aproape 4 mii de euro. Vezi lumea întreagă, deși n-ai nevoie de studii superioare. Școlarizarea se face la locul de muncă

Dureros! Sora Ronei Hartner i-a îndeplinit ultima dorință regretatei artiste: „A vrut să o îmbrac într-o rochie albă. Pe cap i-am pus o...„. Imagini sfâșietoare de la priveghi

Viva.ro

Dureros! Sora Ronei Hartner i-a îndeplinit ultima dorință regretatei artiste: „A vrut să o îmbrac într-o rochie albă. Pe cap i-am pus o…„. Imagini sfâșietoare de la priveghi

Cum arată Andreea Bănică la 45 de ani fără strop de machiaj și filtre

TVMANIA.RO

Cum arată Andreea Bănică la 45 de ani fără strop de machiaj și filtre

Irina, soția lui Cristi Manea, a spus cum este, de fapt, viața de „nevastă de fotbalist”

GSP.RO

Irina, soția lui Cristi Manea, a spus cum este, de fapt, viața de „nevastă de fotbalist”

Vești proaste pentru mulți români. Panică totală pentru cine se pregătește de vacanță în aceste țări. Se blochează totul

FANATIK.RO

Vești proaste pentru mulți români. Panică totală pentru cine se pregătește de vacanță în aceste țări. Se blochează totul

Povestea fetiței atât de traumatizată după 50 de zile captivă în Gaza. Și-a revăzut tatăl, dar nu mai poate vorbi

Știrileprotv.ro

Povestea fetiței atât de traumatizată după 50 de zile captivă în Gaza. Și-a revăzut tatăl, dar nu mai poate vorbi

Cine va avea grijă de fiica Ronei Hartner, după moartea artistei. Decizia luată de Rita Sumayla și anunțul familiei

Unica.ro

Cine va avea grijă de fiica Ronei Hartner, după moartea artistei. Decizia luată de Rita Sumayla și anunțul familiei

”Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe domnul Nicu Gheară!”. Un fost internaţional ”îşi toarnă cenuşă-n cap” | EXCLUSIV

Orangesport.ro

”Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe domnul Nicu Gheară!”. Un fost internaţional ”îşi toarnă cenuşă-n cap” | EXCLUSIV

Locul din România care pare rupt din filmele SF. E la o oră şi jumătate de Bucureşti, iar intrarea costă doar 45 de lei

Observatornews.ro

Locul din România care pare rupt din filmele SF. E la o oră şi jumătate de Bucureşti, iar intrarea costă doar 45 de lei

Horoscop 30 noiembrie 2023. Fecioarelor le vine și lor rândul să se bucure, dar bucuriile lor vor fi umbrite de lipsuri și de gânduri negre

HOROSCOP

Horoscop 30 noiembrie 2023. Fecioarelor le vine și lor rândul să se bucure, dar bucuriile lor vor fi umbrite de lipsuri și de gânduri negre



Source by [author_name]