Surpriză uriașă: Mihai Bobonete a semnat!
-
UCL: Fenerbahce – Lyon, marți, 22:00, DGS 1
-
Cupa României: Reșița – Petrolul, marți, 17:30, DGS 1
Actorul de comedie ar fi cumpărat acțiuni din cadrul clubului de fotbal.
Sumar
Mihai Bobonete, noul acționar de la Universitatea Craiova
Actele prin care Mihai Bobonete a devenit acționar la Universitatea Craiova au fost parafate în cursul zilei de joi, ziua în care echipa antrenată de Filipe Coelho joacă returul cu KuPS Kuopio din turul trei preliminar al Europa League.
”Astăzi e o zi mare, de meci important și pentru toată suflarea oltenească, iar pentru mine este Ziua Z, pentru că de astăzi sunt acționar la Universitatea Craiova. Pentru că inima mea bate în ritmul tobelor de la peluză, pentru că sufletul îmi dansează de fiecare dată pe ritmul Olteniei, Eterna Terra Nova, și pentru că Jiul îmi curge prin vene în alb-albastru, pentru toate astea sunt de azi noul acționar al Universității Craiova”, a scris Mihai Bobonete, pe Instagram.
Mihai Bobonete, un fan declarat al Universității Craiova, va fi prezent în tribune la meciul contra campioanei din Finlanda. Actorul este prezent adesea la partidele echipei din Bănie, dar va fi primul joc la care va asista din postura de acționar.
Peste 10 acționari la Universitatea Craiova
Mihai Rotaru este cel care iese adesea în față, dar este doar unul dintre acționarii Universității Craiova. Omul de afaceri declara recent că, înainte de cooptarea lui Mihai Bobonete, în acționariat sunt peste 10 membri.
”Sunt persoane low-profile, preferă să nu se vorbească. Sunt cu sufletul alături de Universitatea Craiova și atunci vrem să o lăsăm așa.
Trebuie să fac recensământul săptămâna viitoare, pesemne că o să apară unii noi și atunci ne vom updata. Cred că suntem 11 sau 12 acționari în momentul ăsta, dar chiar nu am stat să ne numărăm între noi. (n.r. Câți acționari ar urma să mai vină) Doi, trei, patru, cinci, unul, e greu de spus pentru că pot să spun că nu ne interesează doar banii unui acționar.
Ne interesează să fie pe tipologia grupului nostru. Oameni care au decență, oameni care iubesc Universitatea, oameni care vor ca Știința să fie mare. Și atunci suntem destul de selectivi aici. Fără discuție, noi avem un grup frumos.
Nu vreți să știți ce se întâmplă după ce avem un rezultat negativ, sunt certuri pe grup, dar am stabilit ca de acum încolo timp de 36 de ore, dacă avem un rezultat negativ, nu vorbim între noi. Și am mai stabilit, ca o glumă, că dacă totuși vorbim, unul dintre acționari va avea întotdeauna dreptate”, declara Mihai Rotaru recent.
Etichete: mihai rotaru , mihai bobonete
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
