vineri, mai 1, 2026
Noutati

SUA Denunță Legea „agenților Străini” și Impun Restricții De Călătorie Pentru Politicienii Care „subminează Democrația” Din Georgia

Îngrijorările legate de democrația din Georgia au crescut în ultima perioadă după ce partidul de guvernământ Visul Georgian a adoptat legea care impune ca organizațiile care primesc finanțare străină să fie etichetate drept „agenți străini”.

Șeful diplomației americane a declarat că legea va „înăbuși exercitarea libertăților de asociere și de exprimare, va stigmatiza organizațiile care servesc cetățenii Georgiei și va pune piedici organizațiilor media independente”.

De asemenea, Bliken a acuzat autoritățile de la Tbilisi că duc o „campanie de intimidare și de utilizare a violenței pentru a suprima disidența pașnică” și și-a exprimat speranța că liderii georgieni vor reconsidera legea.

„Ca răspuns la aceste acțiuni, Departamentul de Stat implementează o nouă politică de restricționare a vizelor pentru Georgia, care se va aplica persoanelor responsabile sau complice la subminarea democrației în Georgia, precum și membrilor familiilor lor. Aceasta include persoanele responsabile de suprimarea societății civile și a libertății de întrunire pașnică în Georgia printr-o campanie de violență sau intimidare”, se precizează într-un comunicat al Departamentului de Stat.

Cum a obținut Ucraina permisiunea lui Joe Biden să folosească arme americane împotriva unor ținte din Rusia

Recomandări

Cum a obținut Ucraina permisiunea lui Joe Biden să folosească arme americane împotriva unor ținte din Rusia

Parlamentul georgian a adoptat legea în lectură finală pe 14 mai, dar președinta prooccidentală a Salome Zourabichvili a respins-o prin veto după câteva zile. Partidul Visul Georgian are însă suficiente voturi în Parlament pentru a trece peste veto și a anunțat deja că va face acest lucru.

Considerată de inspirație rusească, legea a declanșat proteste ample în Georgia, marcate de incidente violente.

Publicația Politico nota pe 20 mai, citând un proiect de lege pregătit să intre în Congres, că SUA au în vedere un pachet de stimulente militare, comerciale și de liberalizare a vizelor pentru Georgia dacă aceasta va inversa tendința de regres democratic și va renunța la legea controversată.

De asemenea, potrivit Financial Times, mai multe țări UE fac presiuni pentru sancțiuni împotriva Georgiei din cauza legii, inclusiv prin suspendarea regimului de călătorie fără vize, iar unii membri ai Parlamentului European au cerut suspendarea candidaturii Georgiei la UE.

Foto: Profimedia


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Știrileprotv.ro

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

„Nu e frustrant că un actor câștigă infinit mai puțin ca un parlamentar?” Răspunsul dat de Mircea Diaconu i-a lăsat pe mulți fără cuvinte

Viva.ro

„Nu e frustrant că un actor câștigă infinit mai puțin ca un parlamentar?” Răspunsul dat de Mircea Diaconu i-a lăsat pe mulți fără cuvinte

Roxana Hulpe, mireasă de ziua ei. Cununată de tatăl preot și nășită de Cabral și de Cosmin Stan. Vedetele PRO TV au făcut show la nuntă. Galerie foto

Libertateapentrufemei.ro

Roxana Hulpe, mireasă de ziua ei. Cununată de tatăl preot și nășită de Cabral și de Cosmin Stan. Vedetele PRO TV au făcut show la nuntă. Galerie foto

Veste momentului pentru elevi și profesori. Câte săptămâni libere are vacanța de vară, de fapt. Data la care începe noul an școlar

FANATIK.RO

Veste momentului pentru elevi și profesori. Câte săptămâni libere are vacanța de vară, de fapt. Data la care începe noul an școlar

Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! Rusoaica Anastasia Potapova a fost zdrobită în doar 40 de minute, scor 6-0, 6-0

GSP.RO

Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! Rusoaica Anastasia Potapova a fost zdrobită în doar 40 de minute, scor 6-0, 6-0

Orașul din România care este una dintre perlele turismului românesc. Are o frumusețe aparte, clădiri spectaculoase, iar turiștii străini sunt înnebuniți să vină aici

FANATIK.RO

Orașul din România care este una dintre perlele turismului românesc. Are o frumusețe aparte, clădiri spectaculoase, iar turiștii străini sunt înnebuniți să vină aici

Cum arată casa verde, full smart, în care locuiește Zanni, dublu câștigător Survivor. Crescut la orfelinat, tânărul își trăiește acum visul / FOTO

Unica.ro

Cum arată casa verde, full smart, în care locuiește Zanni, dublu câștigător Survivor. Crescut la orfelinat, tânărul își trăiește acum visul / FOTO

"Îmi cer scuze faţă de soţia lui Rădoi". Momentul josnic care a agitat "cercul" antrenorului. Ce s-ar fi întâmplat: "Am auzit povestea, i-am confruntat pe aceşti oameni"

Orangesport.ro

„Îmi cer scuze faţă de soţia lui Rădoi”. Momentul josnic care a agitat „cercul” antrenorului. Ce s-ar fi întâmplat: „Am auzit povestea, i-am confruntat pe aceşti oameni”

Ultimele clipe din viaţa lui Flavius, tânărul înecat în Olt: s-a zbătut pentru viaţă un minut şi jumătate. În loc să-l vadă absolvent, părinţii-l vor conduce pe ultimul drum

Observatornews.ro

Ultimele clipe din viaţa lui Flavius, tânărul înecat în Olt: s-a zbătut pentru viaţă un minut şi jumătate. În loc să-l vadă absolvent, părinţii-l vor conduce pe ultimul drum

Horoscop 3 iunie 2024. Vărsătorii vor trebui să facă un efort sincer pentru a se controla în momentele în care cer ceva, mai ales de la familie

HOROSCOP

Horoscop 3 iunie 2024. Vărsătorii vor trebui să facă un efort sincer pentru a se controla în momentele în care cer ceva, mai ales de la familie



Source by [author_name]