sâmbătă, mai 2, 2026
Noutati

„Statele Unite Nu Văd Ucraina în NATO Astăzi”, Spune Volodimir Zelenski

„Ei (SUA) vorbesc despre asta în mod deschis. Președintele Biden vorbește despre asta. Și Trump spune că, dacă nu ar fi fost NATO, războiul ar fi putut să nu înceapă. Auzim ambele opinii ale celor două părți. Iar acest lucru sugerează că nimeni nu vede Ucraina în NATO astăzi. Din păcate”, a spus liderul de la Kiev.

„Este așa-numita politică «un pas înainte, doi pași înapoi». Nu cred că aceasta este politica liderilor mondiali”, a mai declarat Zelenski, adăugând că „dacă America se teme să-l irite pe Putin și de aceea nu suntem invitați, atunci cerem Statelor Unite să ne ofere cât mai mult posibil care să ne poată proteja”.

În acest context, președintele ucrainean a subliniat că țara sa are mare nevoie de sisteme de apărare antiaeriană Patriot și de avioane de luptă F-16 pentru a face față agresiunii ruse.

Ucraina spera că la summit-ul NATO care va avea loc luna aceasta la Washington se va da un semnal mai clar cu privire la viitoarea sa apartenență la blocul militar, însă oficiali americani spun că sunt șanse mici ca Kievul să primească acum o invitație de aderare.

În urmă cu câteva săptămâni, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, John Kirby, a declarat că, mai întâi, Ucraina trebuie să câștige războiul cu Rusia pentru a deveni membră NATO.

CORESPONDENȚĂ DE LA STRASBOURG. Realegerea Ursulei von der Leyen, sub zodia scandalului: vot pe muchie de cuțit, ploaie de promisiuni și un show oferit de Șoșoacă, care s-a certat și cu jurnaliștii străini

Recomandări

La recentul summit G7 din Italia, Statele Unite și Ucraina au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani, considerat o „punte către eventuala aderare a Ucrainei la NATO”.

Foto: Hepta

Google News
Urmărește-ne pe Google News

Misterul crimei din Brăila. Doctorița ucisă avea un obicei bizar: lucra singură și se încuia cu pacienții în cabinet

Știrileprotv.ro

Misterul crimei din Brăila. Doctorița ucisă avea un obicei bizar: lucra singură și se încuia cu pacienții în cabinet

A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”

Viva.ro

A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu…”

Anca Lungu a făcut nuntă în Grecia cu farmacistul milionar și a fost năucitor de frumoasă. Ce condiție le-au pus invitaților

Libertateapentrufemei.ro

Anca Lungu a făcut nuntă în Grecia cu farmacistul milionar și a fost năucitor de frumoasă. Ce condiție le-au pus invitaților

Cele 3 zodii care își pot schimba destinul în august 2024. E șansa vieții lor

FANATIK.RO

Cele 3 zodii care își pot schimba destinul în august 2024. E șansa vieții lor

Incredibil, dar adevărat: au mai existat două Craiove, care s-au urât și au negociat fuziunea. Povestea dezvăluită de GSP: „S-au bătut ca chiorii”

GSP.RO

Incredibil, dar adevărat: au mai existat două Craiove, care s-au urât și au negociat fuziunea. Povestea dezvăluită de GSP: „S-au bătut ca chiorii”

Acesta este cel mai puternic animal din lume. Poate ridica mașini și doborî copaci

FANATIK.RO

Acesta este cel mai puternic animal din lume. Poate ridica mașini și doborî copaci

Cum arătau Cristina şi Andrei Rotaru de la Insula Iubirii în urmă cu 10 ani. Imagini de senzație! FOTO

Unica.ro

Cum arătau Cristina şi Andrei Rotaru de la Insula Iubirii în urmă cu 10 ani. Imagini de senzație! FOTO

Decepţia lui Ion Crăciunescu! Cu ce se ocupă fiul său, după 96 de meciuri în Liga 1: "E alegerea lui, n-am ce face. Îmi pare rău că n-a făcut altceva"

Orangesport.ro

Decepţia lui Ion Crăciunescu! Cu ce se ocupă fiul său, după 96 de meciuri în Liga 1: „E alegerea lui, n-am ce face. Îmi pare rău că n-a făcut altceva”

Misterul se adânceşte în cazul morţii stomatologului Marina Gavril. Anchetatorii caută singurul lucru care lipseşte din cabinet

Observatornews.ro

Misterul se adânceşte în cazul morţii stomatologului Marina Gavril. Anchetatorii caută singurul lucru care lipseşte din cabinet

Horoscop 19 iulie 2024. Balanțele au învățat multe în ultima perioadă și acum au șansa de a pune în practică experiența dobândită

HOROSCOP

Horoscop 19 iulie 2024. Balanțele au învățat multe în ultima perioadă și acum au șansa de a pune în practică experiența dobândită

Source by [author_name]