SpaceX A Amânat Lansarea Rachetei Starship Până Sâmbătă, Din Cauza Unei Piese Care Trebuie Schimbată
„Trebuie să înlocuim un grilaj coordonator, aşa că lansarea este amânată pentru sâmbătă”, a scris Musk joi pe platforma X.
Lansarea este programată într-o fereastră de 20 de minute care se deschide la ora 8:00 EST (13:00 GMT) de la baza Starbase, situată în Golful Mexic, în apropiere de Boca Chica, Texas.
Este a doua tentativă de lansare în spaţiu a rachetei Starship, care are o înălţime de 122 de metri. În timpul primei încercări, care a avut loc în aprilie, racheta a explodat la circa patru minute de la desprinderea de sol.
Potrivit oficialilor companiei, racheta este pregătită de lansare de mai multe luni, dar a aşteptat obţinerea unei licenţe din partea Administraţiei Federale a Aviaţiei SUA, pe care compania a obţinut-o miercuri.
Această lansare este unul din multele teste cruciale din cadrul procesului de construcţie a unei rachete complet reutilizabile şi care să poată transporta în spaţiu o încărcătură de sateliţi cu o greutate de 150 de tone, dar şi echipaj uman pe Lună sau, la un moment dat, pe Marte.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2c03d1715e2ba4e693c87b171b60366e.jpg)
FANATIK.RO
Ele sunt singurele zodii care își pot schimba soarta total până la finalul anului. Cumpene, provocări, dar și bani mulți pentru patru nativi
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_287001c25a7964715bad8ef688c0eb52.jpg)
Viva.ro
Rona Hartner, artista cu o viață marcată de drame, viol, două divorțuri și cu un sfârșit tragic. Ce spunea înainte să moară / EXCLUSIV
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_3064096ca72436304aa887a5416429fd.jpg)
TVMANIA.RO
Cum arată fiica lui Ion Țiriac, la 25 de ani. Ioana face furori pe internet cu pozele ei sexy
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/269_14d3004785479fd734ec4421d0c9b117.jpg)
GSP.RO
Tatăl lui Djokovic aruncă în aer lumea tenisului: „Sper că anul viitor va fi ultimul pentru Novak”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b22f76be2677c497ec5d9981f4e1542d.jpg)
FANATIK.RO
Locul din România unde să te retragi după ce ieși la pensie. Colțul de Rai unde oamenii trăiesc până la 90 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/268_397fc762bc9136103af773641a35cd5f.webp)
Știrileprotv.ro
Cum a trecut Cherecheș granița cu buletinul unui văr. Și-a lăsat socrii în arest, soția și mama sa au fugit și ele din țară
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_0386675718ccc16deac7313edc3c85b4.jpg)
Unica.ro
Delia, noi declarații despre copil: ‘Îl cari toată viața ta după tine, nu scapi de el niciodată, decât când mori’
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_55a7983ad11219c0f8d708413bd35cf3.jpg)
Orangesport.ro
Moment fabulos în SUA! „Aoleu, am furat de la Nadia Comăneci”. Faza antologică după ce s-a întâlnit cu doi actori români | VIDEO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_1fc13eebd828f2113ff480fffa1ee897.jpg)
Observatornews.ro
11 judeţe, sub cod portocaliu. Ninsori abundente şi vânt de 110 km/h: e aşteptată şi prima ninsoare în Bucureşti
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_fefcf5ca0ae9631efbcaeaae78ad752f.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2023. Berbecii ar fi bine să abordeze totul cu o anumită relaxare, cu seninătate, ca să nu ajungă să creeze probleme
