Șefii PSD Sibiu S-au Lăudat în Campania Electorală Că Horațiu Potra Susține Candidații Partidului și S-au Pozat Cu Mercenarul Care-l Păzește Pe Călin Georgescu
08 dec. – Acum 5 zile
08-12-2024
Prima reacție a lui Bogdan Trif, după ce liderul PSD Sibiu s-a lăudat, în campania electorală, cu susținerea lui Horațiu Potra
„Înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, Horațiu Potra nu era anchetat și nu era nici pus sub acuzare. Horațiu Potra a candidat la funcția de primar al municipiului Mediaș, unde a obținut un rezultat surprinzător de bun, lipsindu-i aproximativ 200 de voturi pentru a câștiga competiția. În acest context, după alegerile locale, noi – ca și alte formațiuni politice – am purtat negocieri cu Horațiu Potra.
Nu am avut cunoștință despre legăturile lui Horațiu Potra cu fostul candidat la Președinția României Călin Georgescu. În niciun caz nu puteam bănui sau anticipa acțiunile acestuia care au condus la reținerea sa de către procurori. Este normal să porți discuții cu orice actor politic atâta timp cât nu există niciun fel de acuzație la adresa sa. În momentul în care apar suspiciuni din partea autorităților statului, iar persoana este cercetată penal, orice contact este întrerupt”, a scris Bogdan Trif pe pagina personală de Facebook.
„Ne delimităm clar de orice persoană care încalcă legile țării și mai ales de acele persoane care, prin acțiuni extremiste, încearcă destabilizarea Statului Român. Instituțiile statului sunt cele în măsură să clarifice toate detaliile, cu celeritate, în acest caz”, a încheiat seful PSD Sibiu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_e9f5750db537bd1db49ab9e46056f81c.jpg)
Recomandări
Pavel Abraham a obținut ordin de protecție împotriva lui Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, eroul din ’89 pe care fostul milițian l-a bătut crunt la Mineriadă
Venit de nicăieri, șeful mercenarilor români a pierdut postul în fața liberalului la o diferență de doar 226 de voturi, reușind să convingă 7480 de alegători. Zilele trecute a ratat la negocieri funcția de viceprimar din cauza mediatizării apropierii sale de Călin Georgescu, rămânând unul dintre cei șapte consilieri locali PP. Restul, până la 21, aparțin PNL (8), PSD (3), AUR (2) și UDMR (1).
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/12/potra-psd1.jpg)
În campania electorală pentru alegerile parlamentare, Horațiu Potra s-a înscris pe listele PSDI, dar a fost văzut prin județul Sibiu alături de lideri PSD importanți. Cei mai cunoscuți sunt: Bogdan Trif (președinte PSD Sibiu, primul din dreapta în foto 1) – actual deputat, fost ministru al Turismului în perioada lui Liviu Dragnea, după ce anterior fusese comisar general al Gărzii de Mediu; Lavinia Șandru, fostă actriță și realizatoare TV, impusă pe listele PSD la alegerile parlamentare de mogulul media Dan Voiculescu – i-au lipsit câteva voturi pentru a obține un nou mandat; Claudiu Mureșan (președinte PSD Mediaș, foto 3), actual senator, traseist după ce s-a lansat la USR.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_75286e3e7a992065a46ad3bb41fbd2b6.jpg)
Recomandări
Tinerii din POT, numărați pe degetele de la o mână. Vârsta medie a parlamentarilor este de 45 de ani și 6 luni
Alături de aceștia, în fotografii – care au dispărut astăzi rapid de pe facebook și de pe Instagram – mai apar doi consilieri locali PSD: Liviu Veza (foto1 și 2), respectiv Ionuț Preda (traseist, ex-USR).
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/12/potra-psd2-879x1024.jpg)
Ionuț Preda – consilier local PSD – Mediaș (fost USR ) și Liviu Veza – consilier PSD
Într-o postare din 23 noiembrie, citată de Fanatik, fostul înalt demnitar al statului Bogdan Trif scria: „Horațiu Potra se bucură de o încredere mare în rândul medieșenilor, fiind creditat cu un număr impresionant de voturi la alegerile locale, deși a intrat în cursa pentru Primăria Mediaș extrem de târziu. Acum, el a decis să susțină candidații PSD pentru Parlamentul României pentru că este convins că doar așa Mediașul va primi un real sprijin în vederea implementării proiectelor necesare orașului”. Bogdan Trif nu a răspuns apelurilor Libertatea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ae8fda27382ee7938e8600ceddfe7fe5.jpg)
Recomandări
Antisemitism feroce, rămas nesancționat. Autoritățile române n-au reușit să-l identifice pe autorul unor postări prin care evreii sunt numiți „cancerul lumii”
Contactat de ziar, senatorul PSD Claudiu Mureșan a precizat: „Domnul Potra mi-a fost contracandidat la locale, unde eu am obținut 2500 de voturi. Am fost șocat de succesul pe care l-a avut, de încrederea pe care i-au acordat-o oamenii, sunt șocat și de ceea ce văd astăzi în mass- media legat de dânsul. Nu am dorit decât binele medieșenilor, de aceea am fost împreună pe străzi”.
Urmărește cel mai nou VIDEO

:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/12/potra-psd3.jpg)