Șefa CNAS, Valeria Herdea, Despre Vârsta De La Care începe Consumul De Droguri: „Acum Trei Luni Coborâse Până La 9-10 Ani. Există Dealeri De 12 Ani”
Întrebată care este vârsta până la care a coborât consumul de droguri în țara noastră, Valeria Herdea a răspuns: „Conform datelor Agenţiei Naţionale Antidrog, unde există o echipă de lucru interministerială, pot să vă spun că cel puţin acum trei luni coborâse până la 9-10 ani. Există dealeri de 12 ani, există din păcate, după cum bine ştiţi, bomboane cu diverse preparate şi, din păcate, sunt accesibile mai ales acolo unde există, să zicem, aglomeraţii nesupravegheate de adulţi”.
Șefa CNAS a vorbit, în acest context, despre „modelul adulţilor, modelul vedetelor, modelul de bonton de la marile festivaluri”, care „nu sunt tocmai de bun augur”.
Întrebată, de asemenea, dacă România are centre de dezintoxicare, specializate pe probleme precum consumul drogurilor sau jocurile de noroc, Herdea a afirmat că „nefiind mapată exact situaţia şi neştiind exact la acest moment, şi absolut onest pentru că nu noi facem asta, noi încercăm să ajutăm şi să sprijinim, neştiind exact dimensiunea acestui fenomen”.
Precizând că „serviciile sunt total insuficiente”, aceasta a subliniat că este nevoie de „personal pregătit” și de alocarea de fonduri în acest sens.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/268_e6aeeca298dfee921e778691c08b8538.webp)
Știrileprotv.ro
CTP, despre un moment controversat din timpul ceremoniei de deschidere a JO 2024: `Cina cea de taină` cu travestiți și târfe
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_5110be7a3ec5ecd54088d194b01667f1.jpg)
Viva.ro
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d0dbf94c4f9e5f847036a326e4fc71a5.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Imagini fabuloase din Marbella, de la ziua Eva Măruță. Petrecere de Oscar la vila din Spania a nașului milionar, Arpad Paszkany. Reacția Evei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d491e097eb45bccae917606e5145ae82.jpg)
FANATIK.RO
Orașul în care tot mai mulți români au început să-și cumpere apartamente, mulțumiți de prețurile de aici: “Se extinde”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/269_c3bf645ea26753037a7ddf21099b92f1.jpg)
GSP.RO
Nu găsesc explicații pentru primul rezultat-șoc de la Jocurile Olimpice: „Am dat-o-n bară rău de tot!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3184220d9b8bc52aaf7e568a9685b846.jpg)
FANATIK.RO
Locul bizar în care nicio busolă nu funcționează. I se mai spune și “al treilea pol magnetic al Pământului”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_bb1bdda27d3d69f0c8f8c5563d1d0653.webp)
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Cu spatele gol, mulată și crăpată pe tot piciorul, ținuta purtată de Adelina Pestrițu în Turcia a atras privirile tuturor! FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_41457bd8e240a5855eea6e8a60f85f34.jpg)
Orangesport.ro
VIDEO | Fotbaliştii de la FCSB, blocaţi de strigătele lui Mustaţă! Chiricheş i-a cerut să înceteze: „Tu nu juca individual. Vă bateţi joc de noi”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6abd54a17776a280b16e34348cdac98a.jpg)
Observatornews.ro
Românul jefuit de 120 mil. $ în criptomonede a dat de urma hoţilor cu un avocat, i-a convins să-i returneze banii, apoi i-a dat pe mâna poliţiei. Ce riscă infractorii
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_8fbeb90a326fed9af6cdaad5afe64223.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 28 iulie 2024. Taurii au o mai mare libertate de alegere, mai ales stările sufletești vor fi mai ușor de modificat și de îmbunătățit
