vineri, iunie 12, 2026
Noutati

Schimb De Replici între Aris Eram și Laura Giurcanu La „America Express”: „Și Eu Te Iubesc”. Ce S-a întâmplat, De Fapt, între Ei

Competiția devine din ce în ce mai dificilă pentru concurenții de la „America Express”, sezonul 6. În ediția difuzată aseară la Antena 1, a fost surprinsă lupta concurenților pentru a ajunge cât mai repede la o plantație de cafea, unde aveau de îndeplinit o misiune.

Pe drum, Aris Eram, care face echipă cu Alexia, sora lui, și Laura Giurcanu, care e în echipă cu Sânziana Negru, au avut un schimb neașteptat de replici. Competiția dintre cele două echipe a fost aprigă, motiv pentru care momentele tensionate nu au întârziat să apară, scrie a1.ro.

„Parcă voiați imunitatea mică, nu aia mare”, le-a spus Alexia Eram. „Vă iubim! Dar nu atât de mult încât să vă lăsăm să treceți”, a răspuns Laura Giurcanu.

„Și eu te iubesc!”, a fost replica lui Aris Eram. Ulterior, șoferul mașinii în care se aflau Alexia Eram și fratele ei a încercat să depășească mașina care le duce pe Laura Giurcanu și Sânziana Negru către plantația de cafea. A și reușit, deși drumul ea foarte îngust.

„Alexia, lasă-l în pace! O să murim aici!”, i-a spus Aris Eram surorii sale. „Cred că Laura și Sânziana au fost foarte supărate pe noi”, a mărturisit Alexia Eram.

„Frustrare! Am simțit frustrare! Nervi”, a zis Sânziana Negru, completată de Laura Giucanu: „I-au dat turbo, cred că mergeau cu 100 km la oră, au dispărut instant, în 10 secunde i-am pierdut. Nu i-am mai văzut”.

INVESTIGAȚIE. Academia SRI spune că nu va verifica niciuna dintre cărţile copiate de Adrian Ivan, pentru că e rector, nu „profesor titular pe post”

Recomandări

INVESTIGAȚIE. Academia SRI spune că nu va verifica niciuna dintre cărţile copiate de Adrian Ivan, pentru că e rector, nu „profesor titular pe post”

Alexia Eram și Aris, opriți de poliție la „America Express”, sezonul 6

Tot în ediția difuzată ieri, Alexia Eram și Aris au fost opriți de poliție la „America Express”. „Erau doi polițiști cu o atitudine foarte dură, care l-au dat jos pe șoferul nostru. Ne-au cerut documentele și ne-au spus că este ilegal ce facem. M-am enervat foarte tare.

După ce am vorbit cu ei, am crezut că ne vor duce la secția de poliție și vom sta acolo până dimineața pentru că nu vor înțelege despre ce este vorba. Unul dintre polițiști era cu mâna pe pistol, exact cum am văzut în serialul Narcos. Ne-au luat toate documentele – nouă, dar și echipei de producție”, a povestit Alexia Eram.

Laura Giurcanu și Aris, fiul Andreei Esca, săruturi pasionale în mașină, după „America Express”

Laura Giurcanu și Aris Eram formează cel mai nou cuplu? Este întrebarea care stă acum pe buzele tuturor, după ce cancan.ro a publicat imagini cu cei doi când se sărută pasional chiar în mașina creatoarei de conținut.

În urmă cu doar câteva zile, fiul Andreei Esca a scos-o în oraș, la o întâlnire în doi, pe adversara sa de la America Express. Cei doi au ieșit la masă, îmbrăcați lejer, și nimeni nu și-ar fi dat seama că între ei ar exista ceva mai mult decât o frumoasă relație de prietenie.

CAZUL LASCONI este „drama” părinților care au făcut ceva bani, au reușit să-și educe copiii peste medie și, ce să vezi?, chiar le-a reușit! Copiii gândesc cu capul lor

Recomandări

CAZUL LASCONI este „drama” părinților care au făcut ceva bani, au reușit să-și educe copiii peste medie și, ce să vezi?, chiar le-a reușit! Copiii gândesc cu capul lor


Laura Giurcanu și Aris, fiul Andreei EscaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

După ce au luat masa la un restaurant indian din Capitală, cei doi s-au îndreptat către mașina creatoarei de conținut. Laura Giuranu l-a dus pe Aris acasă, iar la un moment dat, spre surprinderea tuturor, cei doi au început să se sărute pasional. Ea a stins lumina în mașină, pentru a se asigura că nimeni nu-i vede. Acum rămâne de văzut dacă Laura și Aris formează un cuplu sau e vorba despre o scurtă idilă. Momentan, niciunul nu a confirmat povestea de dragoste.

Zodiile care vor avea un decembrie de neuitat. Cinci nativi au succes la bani

FANATIK.RO

Zodiile care vor avea un decembrie de neuitat. Cinci nativi au succes la bani

Îți mai aduci aminte de Noni Ene, puștiul din reclama la brânză topită. Cum arată și cu ce se ocupă acum, la 31 de ani: „Am în plan...”

Viva.ro

Îți mai aduci aminte de Noni Ene, puștiul din reclama la brânză topită. Cum arată și cu ce se ocupă acum, la 31 de ani: „Am în plan…”

Câți bani au primit copiii Andreei Esca pentru „America Express”. Sumă fabuloasă, încasată pentru fiecare episod

TVMANIA.RO

Câți bani au primit copiii Andreei Esca pentru „America Express”. Sumă fabuloasă, încasată pentru fiecare episod

Turcii au mers pe fir și au descoperit cât a costat hanoracul lui Șumudică. Prețul i-a șocat

GSP.RO

Turcii au mers pe fir și au descoperit cât a costat hanoracul lui Șumudică. Prețul i-a șocat

O tânără de 29 de ani a murit în urma unei intervenții banale. Luana era model și designer

FANATIK.RO

O tânără de 29 de ani a murit în urma unei intervenții banale. Luana era model și designer

E oficial. Veste bună pentru toți pensionarii români

Știrileprotv.ro

E oficial. Veste bună pentru toți pensionarii români

Soția lui Dani Oțil își face injecții cu botox la subraț. La ce o ajută procedura: 'Baba suferă la frumusețe'

Unica.ro

Soția lui Dani Oțil își face injecții cu botox la subraț. La ce o ajută procedura: ‘Baba suferă la frumusețe’

"Avem nevoie de bani". Grupul cu acţionari maghiari renunţă la afacerea din România şi dispare de la Sepsi. Dioszegi: "De la an la an e mai greu"

Orangesport.ro

„Avem nevoie de bani”. Grupul cu acţionari maghiari renunţă la afacerea din România şi dispare de la Sepsi. Dioszegi: „De la an la an e mai greu”

"A deranjat şi a trebuit să fie eliminat". Noi ipoteze în cazul uciderii lui Adrian Kreiner. Criminalii ar fi vorbit în engleză în timpul atacului

Observatornews.ro

„A deranjat şi a trebuit să fie eliminat”. Noi ipoteze în cazul uciderii lui Adrian Kreiner. Criminalii ar fi vorbit în engleză în timpul atacului

Horoscop 10 noiembrie 2023. Vărsătorii intră într-o perioadă favorabilă în domeniul relațiilor cu prietenii, protectorii sau rudele prin alianță

HOROSCOP

Horoscop 10 noiembrie 2023. Vărsătorii intră într-o perioadă favorabilă în domeniul relațiilor cu prietenii, protectorii sau rudele prin alianță



Source by [author_name]