sâmbătă, mai 2, 2026
Noutati

Rusia Anunță O Creștere A Fraudelor în Industria De Armament, Care Dispune De „fonduri Bugetare Semnificative”

„În total, pe parcursul primelor opt luni din acest an, departamentul a inițiat 497 de dosare penale pentru infracțiuni în domeniul industriei de apărare și executarea ordinelor de apărare a statului (n.r. – în aceeași perioadă a anului trecut, numărul de dosare penale inițiate a fost 357)”, se arată în comunicatul TFR .

Potrivit Comitetului de Investigații al Federației Ruse, aceste date au fost anunțate în cadrul unei ședințe conduse de șeful Comitetului de Investigație, Alexander Bastrikin.

„Cele mai multe dintre ele (cazuri penale) sunt investigate în Moscova și regiunea Moscova, Republica Udmurt, regiunile Tula și Samara”, se arată în raport.

Asta în condițiile în care, „în contextul creșterii producției de tipuri moderne de arme, fonduri bugetare semnificative sunt alocate acestei industrii”.

„În acest sens, munca de identificare și suprimare a posibilelor furturi și abuzuri din partea oficialităților este de o importanță deosebită”, se mai transmite în comunicat.

Guvernul rus a alocat în bugetul pe anul 2024 creșterea cheltuielilor în sectorul apărării cu 70%,. Pe de altă parte, concentrarea economiei ruse pe acest sector, unde salariile sunt mai mari, plus mobilizarea a sute de mii de bărbaţi în armată şi fuga altora din ţară de teama mobilizării au ca efect o criză de forţă de muncă în alte sectoare economice.

Care e legătura dintre performanțele slabe ale președintelui Iohannis și „personalitatea sa întunecată”

Recomandări

Care e legătura dintre performanțele slabe ale președintelui Iohannis și „personalitatea sa întunecată”

În acest moment, Rusia dispune de circa „6.000 de companii aparţinând complexului industrial al apărării, cu 3,5 milioane de angajaţi”, potrivit președintelui rus Vladimir Putin, la care se adaugă alte aproximativ 10.000 de companii subcontractoare.

Foto: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Pământul ar urma să fie lovit în următoarele ore de o furtună geomagnetică. Ce spun oamenii de știință

Știrileprotv.ro

Pământul ar urma să fie lovit în următoarele ore de o furtună geomagnetică. Ce spun oamenii de știință

De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o

Viva.ro

De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o

Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac

Libertateapentrufemei.ro

Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac

Cât de des trebuie să schimbi pernele. Nu este recomandat să depășească această perioadă

FANATIK.RO

Cât de des trebuie să schimbi pernele. Nu este recomandat să depășească această perioadă

Campionul olimpic, dispus să facă un gest unic pentru cel care i-a furat medalia de aur: „De două săptămâni nu pot să mă liniștesc”

GSP.RO

Campionul olimpic, dispus să facă un gest unic pentru cel care i-a furat medalia de aur: „De două săptămâni nu pot să mă liniștesc”

Zodiile care vor fi pe val până pe 29 septembrie. Bucurie și belșug pentru Gemeni și Fecioare

FANATIK.RO

Zodiile care vor fi pe val până pe 29 septembrie. Bucurie și belșug pentru Gemeni și Fecioare

Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO

Unica.ro

Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO

"Nimeni nu mă crede!". Patronul milionar care circulă doar cu metroul în Bucureşti: "Gigi Becali a aflat din presă. Trebuie să fii arogant să mergi singur în maşină" | VIDEO

Orangesport.ro

„Nimeni nu mă crede!”. Patronul milionar care circulă doar cu metroul în Bucureşti: „Gigi Becali a aflat din presă. Trebuie să fii arogant să mergi singur în maşină” | VIDEO

Furtuna Ashley şi viitura de pe Dunăre lovesc România simultan. Situaţia ar putea ajunge dramatică

Observatornews.ro

Furtuna Ashley şi viitura de pe Dunăre lovesc România simultan. Situaţia ar putea ajunge dramatică

Horoscop 26 septembrie 2024. Berbecii trec printr-o perioadă în care va conta foarte mult felul în care vor alege să se exprime

HOROSCOP

Horoscop 26 septembrie 2024. Berbecii trec printr-o perioadă în care va conta foarte mult felul în care vor alege să se exprime



Source by [author_name]