Rusia, Acuzată Că A încălcat Tratatul De Eliminare A Rachetelor: „Oreșnik Nu E Nouă. Are Piese Din 2017”
În noiembrie, Rusia a lansat o nouă rachetă balistică „misterioasă” asupra orașului Dnipro, centrul Ucrainei. Atacul s-a soldat cu zeci de răniți și clădiri distruse.
Analiza fragmentelor rachetei balistice cu rază medie de acțiune Oreșnik arată că racheta nu este nouă. Un număr de serie și o dată de producție au fost găsite pe una dintre piese: 12 aprilie 2017.
Ucrainenii susțin că aceasta este dovada că, în 2017, sistemul de control pentru o rachetă balistică cu rază medie de acțiune exista deja la Moscova și „demonstrează încă o dată că Rusia încălca în mod activ tratatul privind eliminarea rachetelor cu rază medie și scurtă de acțiune cu Statele Unite”.
Vladimir Putin a susținut că producerea rachetei Oreșnik a început anul trecut.
Producția în serie de rachete RS-26 Rubej a început în 2017. Dar, în martie 2018, la Moscova a fost luată decizia de a anula furnizarea RS-26, moment în care rachetele au devenit „Oreșnik”.
Dezvoltarea Oreșnik a început mult mai devreme, deoarece 2017 este doar anul de producție a piesei, „probabul în 2010, dacă nu mai devreme”, observă Defense Express.
Ucrainenii susțin că trebuie acordată atenție și indexului „EFIT 302811.002”, direct legat de întreprinderea rusă de rachete spațiale NCAP („Centrul de Știință și Producție pentru Automatizare și Instrumentare numit după academicianul NA Pîlîughin”). NCAP face parte din Roscosmos.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_025bef0c8225cc22772864fb2d1ebf09.jpg)
Recomandări
Pensiile și salariile bugetarilor nu se majorează în 2025. Ordonanța „trenuleț”, adoptată de Guvern. Marcel Ciolacu: „Nu vreau să fiu popular, ci eficient”
NCAP se ocupă de sisteme de control pentru rachetele Zenit, Proton-M și pentru racheta intercontinentală Topol-M.
NCAP este, probabil, responsabil și de dotarea Oreșnik cu echipamente de control, fie pentru întreaga rachetă, fie pentru unitatea de separare a focoaselor. Acest lucru era de așteptat: pentru crearea acestei rachete în Federația Rusă s-a urmat principiul asamblării din elemente gata făcute.
Urmărește cel mai nou VIDEO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_3b52c04534fc20f23d5d59c22bf9ea31.jpg)
Unica.ro
‘Nu-mi place să vorbesc despre el!’ Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_55da0ac5b710936d85d8df2ed27d8572.jpg)
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex…”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva… praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_141c1e48f95bde5abac6a4a119aceb58.png)
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5859bf4a6462be395066cd9e776c0a03.jpg)
FANATIK.RO
Ce presiune trebuie să ai la anvelope când e ger. Greșeala pe care mulți șoferi ajung să o facă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_93c61f4415962d89ea391be2f04f43db.jpg)
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_70a9dda4b3885331b53ef32bf00380b3.jpg)
Unica.ro
Gabriela Cristea s-a dus cu soacra la salon înainte de Revelion. Uite ce schimbări de look și-au făcut! / FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_77a05497eec4c51437dd60f24710d87b.jpg)
Observatornews.ro
Profit uriaş pentru șoferii de Uber sau Bolt de Revelion. Tarifele se triplează după 3 noaptea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_cf4527622c055b492f115a4520320e67.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 31 decembrie 2024. Vărsătorii au șansa de a face pace cu toate experiențele pe care le-au considerat nedrepte sau dramatice
