luni, mai 25, 2026
Noutati

România, Poarta De Export A Ucrainei: Record De Bunuri Tranzitate După începutul Războiului

Potrivit ministrului român al transporturilor,  România și partenerii săi „au câștigat deja războiul”, prin dezvoltarea infrastructurii, atât cea rutieră, cât și feroviară sau navală.

„Pe această zonă a transporturilor, să știți că noi am câștigat deja războiul, fiindcă am reușit deja să punem la punct un mecanism sau mai multe mecanisme care au dus la volume de trafic de bunuri, care, spre exemplu, au ajuns să tranziteze România la nivelul record de aproximativ de 70 de milioane de tone, din Ucraina în România, de la începutul războiului”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Dintre aceste bunuri, mai mult de 55 de milioane de tone au fost cereale si produse agricole, în condițiile în care a fost repusă în funcțiune infrastructura feroviară din Portul Constanța și Galați.

De asemenea, potrivit lui Sorin Grindeanu, navigabilitatea pe Canalul Sulina este funcționază 24 de ore din 24, iar „portul Constanța a devenit practic cel mai important port de la Marea Neagră”.

Sorin Grindeanu și-a explimat speranța că rețeaua de transport dezvoltată alături de Republica Moldova, Ucraina și partenerii acestora, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, va fi utilizată, în scurt timp, pentru „reconstrucția Ucrainei”.

Dispariții misterioase din colecțiile familiei regale la Muzeul Național Peleș. Poliția a deschis dosar penal pentru furt

Recomandări

Dispariții misterioase din colecțiile familiei regale la Muzeul Național Peleș. Poliția a deschis dosar penal pentru furt

„Sper să intrăm cât mai repede în perioada de reconstrucție a Ucrainei, astfel încât aceste rute pe care noi le-am pus la punct să fie folosite pentru reconstrucția Ucrainei”, a adăugat ministrul Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor din România a participat, luni, la Chișinău, la Reuniunea ministerială QUINT Meeting, organizată sub egida Direcției Generală Mobilitate și Transporturi – MOVE a Uniunii Europene (UE).

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News
Urmărește-ne pe Google News

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO

Unica.ro

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO

„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini

Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni

Libertateapentrufemei.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag…”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni

Vila fabuloasă de pe litoral construită la dorința lui Ceaușescu. Cu o plajă privată și o piscină, l-a impresionat până și pe președintele american Bush

FANATIK.RO

Vila fabuloasă de pe litoral construită la dorința lui Ceaușescu. Cu o plajă privată și o piscină, l-a impresionat până și pe președintele american Bush

Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor

Elle.ro

Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor

Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO

Unica.ro

Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO

Turiști americani la prima vizită în România, fascinați de o stradă din București: "E prima oară când vedem așa ceva"

Observatornews.ro

Turiști americani la prima vizită în România, fascinați de o stradă din București: „E prima oară când vedem așa ceva”

Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus

HOROSCOP

Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus

Source by [author_name]