România După Ziua Națională. Am Progresat Enorm în 34 De Ani, Dar Pare Că Ni S-a Cam Urât Cu Binele

Un ciclu istoric hrănit cu energia generației căreia îi aparțin și care, în 1989, tocmai își sacrificase primii ani din viață în contextul decadent, steril și represiv al comunismului terminal. Așa-zisa tranziție, cu foști comuniști menținuți la putere și Opoziția democratică văduvită la început de orice echitate democratică, a fost o perioadă istorică punctată de convulsii, speranțe cheltuite păgubos și avansuri discrete, mereu amenințate de spectrul posibilelor „restaurații”.

Mineriadele succesive, cu valul lor de violență extralegală, privatizările frauduloase, jocurile piramidale de tip Caritas, banii din bănci mutați acasă la foști securiști din zona crepusculară a Bancorex (sau a fantezistei „Bănci Internaționale a Religiilor”) sunt numai câteva repere negre ale unui traseu accidentat, care ne-a amărât zilele și ne-a tocit nervii.

Și totuși, putem spune că, în pofida atâtor piedici, ne-am atins obiectivele pentru care am ieșit de atâtea ori în stradă, am scris sute de articole și am acționat civic în atâtea feluri naiv-patetice: suntem în UE și NATO, vom intra și în OECD, suntem încă ținuți la ușa Schengen, dar cel puțin am lăsat definitiv în urmă țara aceea cu industrie anacronică, penurie generalizată, atmosferă de gulag și propagandă isterică, dedicată Stejarului din Scornicești. 

Recomandări

RISE Project: Firma la care este angajată soția șefului IT de la DNA, contracte de peste 2 milioane de lei cu DNA. Curtea de Conturi: achiziție nelegală și inutilă

Că am inventat o societate fundamental transformată vedem și din dificultatea de a le transmite copiilor noștri amintirile personale din Epoca de Aur.

Chiar dacă ne ilustrăm relatările cu fotografii sau filme documentare, cu documente de arhivă sau cu analize academice detaliate, povestea pare neverosimilă, așa cum majoritara noastră pasivitate față de aberațiile fostului regim marxist-leninist e privită de cei tineri ca probă a unei jenante lașități. 

România nouă s-a zămislit în infinit declinate dureri, renunțări și frustrări. Milioane de compatrioți au părăsit țara, fugind ca din pușcă spre zări mai generoase, unde nu și-au găsit neapărat împlinirea și nici capacitatea de a-și uita trecutul într-o țară de baștină ingrată. Sper ca o parte dintre cei plecați să revină acasă, unde cei rămași au izbutit, de bine, de rău, să încropească o democrație relativ funcțională și o economie în plină dezvoltare, dincolo de frâna corupției, de gaura neagră a evaziunii fiscale și de rapacitatea haotică a unui capitalism dominat de parveniți egoiști, iresponsabili față de binele comun. 

Abia la aproape două decenii de la intrarea țării în UE – și la strict două decenii de la primirea solidelor garanții de securitate democratică asigurată de NATO – vedem, dincolo de luxul paradoxal al umflării unui discurs „suveranist”, că opțiunea făcută atunci era valabilă. Fără intrarea noastră în circuitul UE, cu dobândirea libertăților aferente și transferul solidar de fonduri destinate convergenței dintre noii membri și cei aflați în club încă din anii postbelici, am fi avut, fără alternativă, soarta cenușiu-incertă a foștilor sateliți ai URSS rămași la ușa clubului euro-atlantic. Dezmembrarea fostei Iugoslavii a fost, ca și războiul interortodox și interslav de pe teritoriul Ucrainei asediate de revizionismul rusesc, rezultatul sinistru al refuzului de a urma un traseu democratic occidental.

Recomandări

PISA – starea de negare a situației. Cum se văd măsurile Ministerului Educației dintr-o clasă cu 80% elevi cu bursă socială

Și riscurile de recul n-au dispărut în România, unde ni s-a cam urât cu binele și căutăm cai verzi, neolegionari, pe pereții unui trecut idealizat cu mijloacele retorice ale populismului. 

Tocmai pentru că stăm mai bine ca oricând, deși ne desfășurăm voluptuos vocația balcanică de cârcotași, trebuie să abordăm alegerile succesive de anul viitor cu sentimentul că ne aflăm la o răscruce importantă: fie vom consolida destinul acesta european, în alianță strategică cu SUA, fie o vom lua razna, lăsând Rusiei și Chinei un spațiu de reflux ideologic eurosceptic și antiamerican.

Vine iarăși momentul când e cazul să pricepem că geopolitica e un sport de echipă și că nu poți evolua solitar, în afara unor alianțe asumate pe față, cu toate rigorile inerente. E imposibil să scoatem din cutie, peste noapte, o clasă politică de domni și doamne definiți prin patriotism sincer, educație solidă, facultăți poliglote și competențe pe măsura locului ocupat, însă le putem cere candidaților noștri (la președinție, parlamentul național, la cel european și la primării) să nu injecteze în corpul cu greu revitalizat al României toxinele despotismului asiatic și otrava colectivismului irațional.

Recomandări

Rusia amenință deschis România. Când va considera că „țara noastră participă direct la conflictul din Ucraina și va riposta”

Dacă ei nu încep să tragă aiurea de timona la care votul îi va instala, e în regulă. De tot restul ne ocupăm noi, simpli cetățeni dornici să fie lăsați (pe cât posibil) în pace… 

Urmărește-ne pe Google News