România a câştigat procesul cu Gabriel Resources în dosarul Roşia Montana
Motivarea are 414 pagini, niciun guvern al României nu a fost găsit vinovat în acest dosar.
În dosarul Roşia Montana, compania canadiană Gabriel Resources a cerut despăgubiri de 6,7 mld. dolari. Compania a investit în proiectul Roşia Montana, care însemna exploatarea aurului din Roşia Montana, 900 de milioane de dolari.
Proiectul Roşia Montana a început în august 1997, şi pentru că, după 2009, Gabriel Resources nu a primit autorizaţia de mediu care ar fi determinat începerea proiectului de exploatare a aurului bazându-se pe tehnologia folosirii cianurii, în iulie 2015 compania canadiană a declanşat procesul de solicitare de despăgubiri la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Washington, de pe lângă Banca Mondială – ICSID.
Din iulie 2015 a urmat un proces de aproape 9 ani, până în 2024. Audierile în cadrul procesului s-au terminat anul trecut, iar acum o lună părţile au fost înştiinţate să se pregătească pentru anunţarea deciziei.
Conform reglementărilor ICSID, dosarul a fost judecat de 3 judecători, câte unul numit de fiecare parte, al treilea fiind independent.
România a fost reprezentată în acest dosar de casa de avocatură LALIVE din Geneva şi de către casa de avocatură locală LDDP – Leaua Damcali Deaconu Păunescu.
Consorţiul LALIVE şi LDDP are experienţă în arbitrajele internaţionale privind investiţiile, reuşind până la dosarul Roşia Montana să câştige 5 cauze pentru România – 4 acţiuni de fond şi o acţiune în anulare, procese care au avut o valoare totală de peste 3 mld. dolari. Dosarul Roşia Montana este al şaselea proces de arbitraj internaţional pe care îl câştigă acest consorţiu.
De partea cealaltă, compania canadiană Gabriel Resources a fost reprezentată de una dintre cele mai mari firme de avocaţi din lume, White & Case şi firma locală Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
În februarie, guvernul Ciolacu a luat în discuţie dosarul Roşia Montana, iar pe piaţă au apărut informaţii potrivit cărora România trebuie să se pregătească de plata unor despăgubiri, suma avansată fiind de 2 mld. de dolari.
După apariţia acestor informaţii, acţiunile Gabriel Resources, care sunt cotate pe bursa canadiană de la Toronto, au înregistrat o creştere fulminantă, de la 0,45 dolari canadieni/ acţiune până la 0,87 dolari canadieni/ acţiune, speculându-se informaţiile potrivit cărora România ar pierde procesul şi ar plăti despăgubiri de 2 mld. dolari.
Aceste despăgubiri ar fi fost de 5 ori mai mari decât capitalizarea bursieră a companiei.
Vineri, BRK Financial Group, o societate de brokeraj listată la Bursa de la Bucureşti a anunţat că a cumpărat mai multe milioane de acţiuni Gabriel Resources la preţul de 0,4 dolari canadieni/ acţiune. După acest anunţ, acţiunile BRK au crescut la BVB cu 15%.
La Toronto, vineri acţiunile Gabriel Resources au fost oprite de la tranzacţionare în aşteptarea deciziei ICSID. Principalii acţionari ai Gabriel Resources sunt cinci grupuri americane: Kopernik Global Investors, Tenor Capital Management, Electrum Global Holdings, Paulson & Co, The Baupost Group, care controlează împreună 70% din companie. Pe piaţă se vehiculează că sunt şi investitori români speculativi care deţin peste 10% din acţiunile Gabriel Resources, aceştia mizând pe aceste acţiuni bazându-se pe pierderea procesului de către România şi pe despăgubirile care ar fi fost primite.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.