Restaurantul „Taverna Racilor” Din Snagov, Care A Ars Complet, A Fost Amendat De ISU, în Luna Mai. Reacția Patronului
„Localul nu avea autorizație de securitate la incendiu. La verificările făcute de noi în luna mai, când am avut ultimul control, s-au descoperit o serie de deficiențe și s-au dat amenzi de 60.000 de lei. 50.000 de lei a fost amenda pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu”, a precizat Daniel Vasile.
„Au fost găsite și alte nereguli, în general legate de organizarea la locul de muncă”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al ISU BIF, citat de HotNews.
Întrebat dacă după controlul din luna mai patronul restaurantului a încercat să obțină autorizația de securitate la incendiu, Daniel Vasile a spus că, din informațiile pe care le are, „localul nu are nici acum o astfel de autorizație și nu a făcut solicitare sau alte demersuri către ISU în acest sens”.
Incendiul a izbucnit la acoperișul restaurantului, iar structura de lemn a ars aproape în totalitate. La această oră se intervine în continuare pentru lichidarea focului.
Incendiu a fost localizat, iar alimentarea cu apă a autospecialelor se face direct din lac, pe malul căruia se află restaurantul.
„Aia e, a luat foc, se face la loc”
„A luat foc din temelii toată locația”, a transmis, într-o postare pe TikTok, omul de afaceri Paul Nicolau, zis „Pescobar”. A adăugat că există doar pagube materiale: „Asta este, a luat foc, se face la loc, viața merge înainte”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_1e96305c2ac87e45ad3696d8879e2e5f.jpg)
Recomandări
Drama de la Odorheiu Secuiesc și cumpărarea posturilor de televiziune de către partide
El a mai spus că, pentru că incendiul s-a petrecut în zorii zilei, nu era nimeni în restaurant. Localul cu terasă de pe malul lacului Snagov a fost deschis la finalul lunii martie, fiind promovat intens pe rețelele sociale.
„Pescobar” s-a confruntat cu probleme în București, după ce terasa Taverna Racilor din Herăstrău i-a fost închisă de ANPC. A redeschis restaurantul în octombrie.
Omul de afaceri a deschis noi restaurante la Cluj-Napoca și la Timișoara.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3d8db2f59b336203c8fca152dbc7053f.jpg)
FANATIK.RO
Cu ce s-a ocupat tatăl lui Radu Banciu: “A condamnat oameni la moarte. Nu exista cale de mijloc”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_7c9f88eadedf762b4878348935e688b0.jpg)
Viva.ro
S-a aflat! Cum s-a răzbunat Mădălin Ionescu pe șefii trustului după ce a fost dat afară de la Acces Direct: „Nu au putut să…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_99fee7163ff166cecae00c1e06020a71.jpg)
TVMANIA.RO
Cum arată bradul Deliei. Artista a sfidat trendurile, iar fanii au rămas muți de uimire
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/269_43cbbeac10a04c87b5798ea6c9f8f168.jpeg)
GSP.RO
Experiența unui croat care trăiește de aproape doi ani la Buzău. Ce a remarcat la români: „Doamne, sunt foarte…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_bc0f4d6e0a993b0e0537948442fbce75.jpg)
FANATIK.RO
Produsul românesc pentru care străinii plătesc fără să se uite la bani. A fost atestat recent și e deosebit de gustos
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/268_63ac77ceb2ff2ac2a06f9962139bf4cc.webp)
Știrileprotv.ro
Cea mai mare bancă din România își oprește toate operațiunile chiar la cumpăna dintre ani. Anunțul oficial al băncii
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_ba18142654e8ec75e28830af41c5b25c.jpg)
Unica.ro
‘Lăsați fițele’ Cum și-au împodobit Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu bradul de Crăciun. Au primit sute de reacții
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_33ee831436eee88ba3948d5107bdb847.jpg)
Orangesport.ro
”Adrian Mutu a fost obraznic. Ştia că nu accept!”. Nuredin Beinur a dat cărţile pe faţă, în cazul altercaţiei avute cu ”Briliantul”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_475fca21e0fd9cb79fff2b85feebe138.jpg)
Observatornews.ro
Elevul care a murit strivit în Odorheiu Secuiesc urma să împlinească 18 ani de Crăciun. Mama sa e asistentă şi le-a tratat pe colegele lui rănite în tragedie
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_4507304e05024ea9f61db6b4028d309f.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2023. Fecioarele au parte de o zi care poate scoate la lumină o problemă de conștiință, pe care o pot rezolva mult mai bine
