miercuri, mai 6, 2026
Noutati

Represiunea Din Rusia. 7.000 De Ucraineni Sunt închiși Din Motive Politice, Denunță Memorial

Serghei Davidis, şeful programului de ajutor pentru deținuții politici al acestei organizaţii laureate în 2022 cu Premiul Nobel pentru Pace şi interzise în Rusia, a atras atenţia că aproximativ 7.000 de civili ucraineni au fost închiși de regimul de la Moscova. În același timp, zeci de soldați ucraineni capturați pe câmpul de luptă se confruntă cu dosare penale în loc să fie tratați drept prizonieri de război.

În plus, Davidis a enumerat sute de dosare pentru „înaltă trădare” şi „sabotaj” deschise în Rusia după declanșarea invaziei la scară largă din Ucraina, la 24 februarie 2022, şi alte câteva „mii” pentru refuzul de a lupta pe frontul din țara vecină.

„Se poate spune că există o motivaţie politică şi o încălcare a drepturilor acestor persoane în aproape toate cazurile”, a subliniat Serghei Davidis.

Lista deţinuţilor politici din Rusia realizată de Memorial conține în prezent 778 de nume, dar nu include dosarele secrete, tot mai numeroase în ultimul timp.

Această listă cu 778 de nume nu este decât „partea vizibilă a aisbergului”, deoarece Memorial nu poate stabili „cu certitudine” statutul multor deţinuţi din cauza lipsei accesului la dosarele lor, a declarat Davidis.

Ideile care să-l convingă pe Donald Trump să sprijine „planul de victorie” al Ucrainei asupra Rusiei: „Lingușiri, profituri, pace”

Recomandări

Ideile care să-l convingă pe Donald Trump să sprijine „planul de victorie” al Ucrainei asupra Rusiei: „Lingușiri, profituri, pace”

„Încercăm să creăm, alături de lista cu deţinuţii politici, alte liste mai complete cu persoanele urmărite din raţiuni politice sau ilegale”, a explicat el.

Sub pretextul luptei cu „trădătorii” și „sabotorii”, regimul condus de Vladimir Putin și-a intensificat represiunea pentru a înăbuși orice disidență. Arestările arbitrare, procesele rapide, condamnările la pedepse lungi cu închisoarea, forțările la exil, asasinatele și stabilirea unei direcții unice de discurs sunt doar câteva din mijloacele aplicate pentru a stăpâni Rusia prin frică. În acest climat de teroare, puțini ruși îndrăznesc să se exprime liber.

Urmărește cel mai nou VIDEO


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord

Știrileprotv.ro

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord

Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate

Viva.ro

Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate

Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România

Libertateapentrufemei.ro

Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România

Cuvântul din limba engleză pe care românii îl folosesc des, dar pe care nu știu să îl scrie corect. Cum se traduce, de fapt și de ce până și copiii îl rostesc

FANATIK.RO

Cuvântul din limba engleză pe care românii îl folosesc des, dar pe care nu știu să îl scrie corect. Cum se traduce, de fapt și de ce până și copiii îl rostesc

Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”

GSP.RO

Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”

SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă

Elle.ro

SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă

Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO

Unica.ro

Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO

Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025

Financiarul.ro

Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025

Cine a fost Silviu Prigoană. Povestea vieţii celebrului om de afaceri

Observatornews.ro

Cine a fost Silviu Prigoană. Povestea vieţii celebrului om de afaceri

Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

HOROSCOP

Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate



Source by [author_name]