sâmbătă, iulie 13, 2024
Noutati

Război în Ucraina, Ziua 840. Cel Puțin Opt Morți și 21 De Răniți într-un Atac Efectuat De Ruși în Orașul Natal Al Lui Volodimir Zelenski

Relatarea Libertatea LIVETEXT a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 841.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Sumar

Acord în G7. Kievul va avea la dispoziție 50 de miliarde de dolari din fondurile rusești înghețate

Liderii statelor din G7 au ajuns la un acord „asupra debursării a 50 de miliarde” de dolari pentru Ucraina prin utilizarea activelor ruse îngheţate, a anunţat miercuri seara preşedinţia franceză, precizând că această debursare va avea loc „înainte de sfârşitul lui 2024”, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Există un acord. Ca întotdeauna în G7, liderii iau o decizie şi tehnicienii îşi fac apoi munca pentru a o pune în practică”, pentru a se asigura că ea este „conform legii”, „regulilor finanţelor publice” sau „capacităţilor financiare ale unora şi altora”, a explicat aceeaşi sursă.

„Va exista o unanimitate în G7 când va fi vorba de a utiliza aceste active îngheţate pentru a ajuta Ucraina să se reconstruiască”, a declarat anterior John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională al Casei Albe.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

SUA anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei

SUA au anunţat miercuri că impun sancţiuni împotriva a peste 300 de entităţi şi indivizi ce au legătură cu războiul Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv companii chineze, informează DPA şi AFP, potrivit Agerpres.

LIVESCORE România – Ucraina. Meciul a început în forță. Suporterii români fac legea la Munchen

Recomandări

LIVESCORE România – Ucraina. Meciul a început în forță. Suporterii români fac legea la Munchen

Anunţul a fost făcut cu o zi înainte ca preşedintele american Joe Biden să se ralieze liderilor din G7 pentru un summit în Italia, în care războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei va fi în centrul atenţiei.

Secretarul de stat american Antony Blinken a spus că sancţiunile vizează „numeroase sectoare esenţiale pentru efortul de război al Rusiei”, inclusiv cel energetic, al metalelor şi producţiei miniere.

China a fost vizată pentru sprijinul său adus Moscovei. „SUA rămân îngrijorate de scara şi amploarea exporturilor din Republica Populară Chineză care aprovizionează baza militaro-industrială a Rusiei”, se spune în comunicatul semnat de Blinken.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

MApN semnalează o dezinformare a Rusiei: zboruri de probă cu F-16 în direcția Odesa – Insula Șerpilor

InfoRadar, platforma MApN privind combaterea dezinformărilor, semnalează o știre falsă apărută pe un canal de Telegram pro-Kremlin precum că, „de la baza aeriană Fetești”, s-au efectuat deja „mai multe zboruri de probă în direcția regiunii Odesa – Insula Șerpilor cu aeronave F-16 transferate Ucrainei de țări din NATO”, relatează portalul DefenseRomania.

Mai multe detalii: MApN semnalează o dezinformare a Rusiei: zboruri de probă cu F-16 în direcția Odesa – Insula Șerpilor

Fostul director al Ambulanței Neamț, condamnat definitiv la 4 ani și jumătate de închisoare pentru luare de mită. Cât costa un post de asistent medical

Recomandări

Fostul director al Ambulanței Neamț, condamnat definitiv la 4 ani și jumătate de închisoare pentru luare de mită. Cât costa un post de asistent medical

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Cel puțin opt morți în urma unui atac cu rachetă la Krivîi Rîh

„Numărul morţilor se ridică la opt persoane. Cel puţin 21 de persoane au fost rănite, inclusiv doi copii. Alte patru persoane au fost date dispărute”, a anunţat într-o postare pe Telegram ministrul ucrainean de interne Ihor Klîmenko.

Ministrul de interne a revizuit astfel în creştere un prim bilanţ anunţat de către Volodimir Zelenski.

Preşedintele ucrainean a postat o înregistrare video filmată de către salvatori la faţa locului, în care aceştia căutau supravieţuitori în ruine fumegânde ale unei clădiri.

El a cerut din nou aliaţilor din Occident a Ucrainei să livreze sisteme antiaeriene suplimentare pentru a contracara atacurile rusești.

„Sistemele moderne de apărare antiaeriană pot să asigure o protecţie maximă a persoanelor, a oraşelor noastre şi a poziţiilor noastre. Avem nevoie de cât mai multe posibil”, a declarat Volodimir Zelenski.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Kievul ia în considerare participarea Moscovei la următorul summit de pace

Culisele luptei pentru șefia USR. Elena Lasconi, favorită pentru președinție. Pe cine are în spate

Recomandări

Culisele luptei pentru șefia USR. Elena Lasconi, favorită pentru președinție. Pe cine are în spate

Cu câteva zile înainte de conferinţa privind pacea în Ucraina, Administrația Prezidențială de la Kiev ia în considerare participarea Moscovei la un summit ulterior, cu scopul de a primi o foaie de parcurs aprobată de comunitatea internaţională pentru a pune capăt conflictului, relatează France-Presse, potrivit Agerpres.

„Intenţionăm să pregătim împreună planul comun care va fi susţinut de toate ţările responsabile. Şi luăm în considerare posibilitatea, în cursul celui de-al doilea summit, de a invita un reprezentant al Rusiei şi de a prezenta împreună acest plan comun”, a declarat Andrii Iermak, şeful Administraţiei Prezidenţiale a Ucrainei.

Moscova a declarat că nu doreşte să participe la summitul programat în acest weekend şi, prin urmare, nu a fost invitată de ţara gazdă, Elveţia, în timp ce Ucraina doreşte să obţină rezultate concrete pentru a le prezenta la cel de-al doilea summit, notează France-Presse.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Joe Biden pleacă la summitul G7 „înarmat” cu noi anunțuri privind susținerea Ucrainei

Președintele american Joe Biden pleacă miercuri la summitul G7 din Italia „înarmat” cu noi anunţuri în favoarea Ucrainei, pentru a arăta liderului de la Kremlin Vladimir Putin că „timpul nu este de partea lui”, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Casei Albe, potrivit France-Presse, preluată de Agerpres.

El a precizat că preşedintele american şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, vor avea joi o reuniune bilaterală urmată de o conferinţă de presă comună, în luxoasa staţiune de pe litoral Borgo Egnazia, din Apulia (sud).

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a promis în special „anunţuri” vizând „deblocarea valorii activelor suverane ruse îngheţate”, un subiect care nu a făcut întotdeauna consens printre statele membre G7.

„Va exista unanimitate la G7 când va fi vorba de a acţiona pentru a folosi aceste active îngheţate cu scopul de a ajuta Ucraina să se reconstruiască”, a spus el.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Volodimir Zelenski se așteaptă ca refugiații să se întoarcă acasă

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi, la Berlin, că se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă în ţară odată cu încheierea războiului.

Nu are sens să încerci să-i motivezi pe ucraineni cu sloganuri sau campanii să se întoarcă acum în ţară, a a spus Zelenski într-o conferință de presă cu cancelarul german Olaf Scholz.

„Nu există nicio îndoială că reconstrucţia generală va avea loc abia după război”, a subliiniat președintele ucrainean.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Exercițiile nucleare non-strategice ale Rusiei implică rachete Iskander

Exerciţiile nucleare non-strategice ale Rusiei care implică districtul militar Leningrad şi marina folosesc rachete Iskander, a anunţat miercuri Ministerul rus al Apărării, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Rusia a anunțat marţi că a început a doua etapă a exerciţiilor militare cu arme nucleare tactice, alături de trupe din Belarus. „Personalul specializat în folosirea de rachete din districtul militar Leningrad desfăşoară manevre militare de antrenament”, a precizat ministerul într-un comunicat publicat pe Telegram.

Acestea includ obţinerea de muniţie specială de antrenament pentru sistemul operaţional-tactic de rachete Iskander-M, echiparea vehiculelor de lansare cu acestea şi avansul sub acoperire către o zonă de poziţie desemnată pentru pregătirea lansărilor de rachete.

„Echipajele navelor forţelor maritime implicate în exerciţiile de antrenament vor echipa rachetele de croazieră de pe mare cu focoase speciale simulate şi vor intra în zonele de patrulare desemnate”, a mai spus ministerul.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Ucrainenii au atacat complexele rusești de apărare aeriană din Crimeea ocupată temporar, anunță Statul Major de la Kiev

Armata ucraineană a lansat un atac cu rachete de grup asupra uneia dintre diviziile rusești de rachete antiaeriene S-300 de lângă Belbek, precum și a două divizii de rachete antiaeriene S-400 din apropiere de Belbek și Sevastopol, iar două radare ale complexelor S-300 și S-400 au fost distruse, a transmis Statul Major de la Kiev, relatează Suspilne. În plus, au fost înregistrate detonări suplimentare de muniție în toate cele trei zone în care se află diviziile de rachete antiaeriene ale Federației Ruse.

Ministrul rus al Apărării sau presa de la Moscova nu au oferit nicio reacție pe această temă.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Dmitri Medvedev i-a felicitat pe ruși de Ziua Națională cu o hartă a Rusiei care include Ucraina, inclusiv Kievul

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a publicat o hartă a țării ca mesaj de felicitare de Ziua Națională a Rusiei, pe canalul său Telegram, relatează agenția rusă de presă de stat TASS.

Mai multe detalii: Dmitri Medvedev i-a felicitat pe ruși de Ziua Națională cu o hartă a Rusiei care include Ucraina, inclusiv Kievul

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Apărarea antiaeriană ucraineană susține că distrus 29 de rachete și drone din cele 30 lansate ruși

Apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât 29 de ținte aeriene inamice din 30 lansate, inclusiv 5 rachete și 24 de drone kamikaze, susține comandantul Forțelor Aeriene, general-locotenent Mikola Oleșciuk, citat de Ukrainska Pravda.

  • 1 rachetă aerobalistică X-47M2 „Pumnal”;
  • 4 rachete de croazieră Kh-101/Kh-555;
  • 24 de drone Shahed-131/136.

Apărarea antiaeriană a acționat în regiunile Kiev, Dnipropetrovsk, Zaporojie, Poltava, Harkov și Vinița.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Ministra apărării din Țările de Jos: Ucraina va primi primul F-16 în această vară

Ministra apărării a Țărilor de Jos, Kaisa Ollongren, a anunțat, într-un interviu pentru Adevărul European, că olandezii vor transfera primele avioane de luptă F-16 din Ucraina în această vară.

„Vor fi din ce în ce mai multe avioane, iar acest lucru vă va întări forța aeriană Nu pot să numesc o dată, așa că spun: în această vară. Acum urmăm acest plan. În același timp, mai întâi veți primi avioane din Danemarca. Acesta este un plan comun”, a clarificat Ollongren.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Kremlinul asigură că Putin nu va muri într-un accident de avion, căci aeronavele lor interne sunt „foarte fiabile”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a exclus posibilitatea ca președintele rus Vladimir Putin să cadă victimă unui accident aviatic, deoarece călătorește cu avioane interne rusești „foarte fiabile”, relatează Business Insider.

Mai multe detalii: Kremlinul asigură că Putin nu va muri într-un accident de avion, căci aeronavele lor interne sunt „foarte fiabile”

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Jens Stoltenberg, după întâlnirea cu Viktor Orbán: Ungaria nu va bloca un sprijin mai mare al NATO pentru Ucraina

Jens Stoltenberg, șecretar general NATO, s-a aflat miercuri, 12 iunie, la Budapesta pentru a discuta cu premierul maghiar Viktor Orban, care se opune eforturilor Alianţei Nord-Atlantice de a consolida ajutorul acordat Ucrainei,

Mai multe detalii: Jens Stoltenberg, după întâlnirea cu Viktor Orban de la Budapesta: Ungaria nu va bloca un sprijin mai mare al NATO pentru Ucraina

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Belousov și Gherasimov, chemați de Putin la raport

Președintele rus Vladimir Putin a avut o întrevedere la care au participat Andrei Belousov, ministrul rus al apărării, Valeri Gherasimov, șeful Statului Major General și comandanții de district, menționează Izvestia.

„Șefului statului, comandantul-șef suprem, i s-a raportat despre progresul operațiunii militare speciale, precum și despre planurile de continuare a lor”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Secretarul de presă prezidențial a precizat că, după adunarea generală, Putin a ținut ședințe separate cu participanții la ședință.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Ministrul ucrainean al sănătății: 1.618 de unități medicale au fost avariate, de la începutul războiului, 214 nu pot fi refăcute

Ministrul sănătăţii, Viktor Liașko, a spus, în cadrul Conferinței de la Berlin privind reconstrucția Ucrainei. că, în următorul deceniu, va fi nevoie de peste 14 miliarde de dolari pentru refacerea facilităţilor medicale ucrainene distruse de Rusia, transmite Suspilne.

„Pierderile totale ale domeniului medical din război sunt de cel puțin 17,8 miliarde de dolari”, a spus ministrul.

Potrivit acestuia, în 27 de luni de război au fost avariate 1.618 unități medicale, iar alte 214 au fost complet distruse și nu pot fi restaurate.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Rheinmetall construiește tancurile Lynx în Ucraina

Pe marginea conferinței privind restaurarea Ucrainei de la Berlin, reprezentanții ambelor părți au convenit să înceapă producția, informează Handelsblatt. „Anul acesta vom produce primul Lynx”, a declarat Oleksandr Kamîțin, ministrul industriilor strategice de la Kiev,

Cu toate acestea, el nu a oferit informații specifice despre locație, invocând preocupări de securitate.

Lynx, dezvoltat de compania independentă Rheinmetall, a fost introdus pentru prima dată în 2016. Tancul are un design „modular” și poate fi echipat cu diverse arme. Poate fi folosit fie ca vehicul de luptă pentru infanterie, fie, în așa-numita variantă Skyranger, ca tanc antiaerien cu un tun de 30-35 milimetri.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

În timpul raidului aerian, peste 6.000 de oameni s-au adăpostit în stațiile de metrou din Kiev

Mikola Povoroznik, adjunct al șefului Administrației de Stat a orașului Kiev, a anunțat, că, în timpul alertei de raid aerian, peste 6.100 de persoane, dintre care 600 de copii, s-au adăpostit în stațiile de metrou din capitala ucraineană, transmite Suspilne.

În prezent, 46 de stații de metrou funcționează non-stop ca adăpost antiaerian.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Generalul rus Ivan Popov, arestat după ce a furat mii de tone de tablă destinată liniilor defensive, a cerut să fie trimis pe front

Generalul-maior Ivan Popov, 49 de ani, fostul comandant al Armatei 58, care a fost arestat pe 17 mai sub acuzația de înșelăciune deosebit de gravă, a cerut să fie trimis pe front, transmite agenția rusă de stat TASS.

Mai multe detalii; Generalul rus Ivan Popov, arestat după ce a furat mii de tone de tablă destinată liniilor defensive, a cerut să fie trimis pe front

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Activele din Crimeea ale fostului premier ucrainean, naționalizate

În Crimeea, activele fostului prim-ministru ucrainean Arseni Iațeniuk și ale altor politicieni și antreprenori ucraineni, inclusiv cântăreața Susana Jamaladinova (Jamala), câștigătoarea Eurovision 2016, au fost naționalizate, transmite agenția rusă de stat RIA Novosti, citată de Kommersant, și Izvestia.

Mai multe detalii: Cântăreața Jamala, câștigătoarea Eurovision 2016, a rămas fără vila, complexul rezidențial și terenurile din Crimeea: „Au fost naționalizate”

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Incendiu de amploare, în urma raidului aerian de la Kiev

Un incendiu masiv a avut loc la o instalație industrială dintr-unul dintre cartierele capitalei ucrainene, după atacul cu rachete și cu drone. În stingerea focului sunt implicați 105 pompieri cu 30 de echipamente de intervenție.

Resturile au deteriorat, de asemenea, o casă, o benzinărie și un garaj. Un depozit a luat foc. O persoană a fost rănită, are o rană tăiată pe picior. Victima a primit asistență medicală la fața locului și a refuzat internarea.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Cel puțin 3 răniți, după atacul asupra regiunii Dnipropetrovsk, anunță ucrainenii

În noaptea de 11 spre 12 iunie, forțele de apărare aeriană au doborât 11 drone de tip Shahed deasupra regiunii Dnipropetrovsk, transmite Ukrainska Pravda, care citează autoritățile locale. În urma atacului, la Sinelniki, părinții și fiul lor, 13 ani, au fost răniți.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Statul Major ucrainean: Peste 521.000 de soldați ruși morți, de la începutul războiului

Pierderile totale în luptă ale Rusiei de la începutul ofensivei la scară largă asupra Ucrainei din 24 februarie se ridică la aproximativ 521.830 de militari, transmite Statul Major de la Kiev, preluat de radiodifuzorul public Suspilne. Armata rusă a pierdut 980 de soldați în timpul zilei. Datele nu pot fi verificate independent.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Polonia a ridicat avioane în aer din cauza atacului asupra Ucrainei

Comandamentul operațional al Forțelor Armate ale Poloniei a raportat că armata a luat avioanele spre cer din cauza atacului trupelor ruse asupra Ucrainei cu rachete și drone Shahed.

Armata poloneză a reamintit că ultima astfel de activitate sporită a aviației ruse, în timpul căreia s-au desfășurat lovituri în vestul Ucrainei, a fost înregistrată în noaptea de 6-7 iunie.

„Au fost inițiate toate procedurile necesare pentru a asigura siguranța spațiului aerian polonez, iar Comandamentul Operațional monitorizează constant situația”, se spune în mesaj.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Atac cu rachete și drone asupra Kievului

„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei. Atacul a fost combinat, folosind diferite tipuri de arme. Astfel, inamicul a lansat rachete de croazieră Hinjal-101/ Kh-555/ Kh-55 de pe bombardierele strategice ale Tupolev 95”, a anunțat Administrația Militară Civilă a Kievului, citată de Ukrainska Pravda.

Alerta aeriană de la Kiev a durat aproape 2 ore.

„Toate țintele aeriene au fost distruse de forțele și mijloacele de apărare antiaeriană. Potrivit datelor preliminare, în capitală nu s-au înregistrat victime sau pagube. Datele sunt actualizate și clarificate”, au precizat ucrainenii.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

New York Times: Biden a aprobat trimiterea celui de-al doilea sistem Patriot în Ucraina

După o serie de întâlniri și dezbateri, președintele american Joe Biden a luat decizia de a trimite cel de-al doilea sistem de rachete antiaeriene american Patriot în Ucraina, relatează New York Times, citând oficiali nenumiți de rang înalt ai administrației și armatei SUA

„Decizia a fost luată săptămâna trecută după o serie de întâlniri la nivel înalt și dezbateri interne despre cum să răspundă nevoii urgente a Ucrainei de a consolida apărarea antiaeriană fără a pune în pericol pregătirea SUA pentru luptă”, au precizat sursele.

Al doilea sistem Patriot va sosi din Polonia, unde a protejat o rotație a trupelor americane care se întorc în Statele Unite.

Potrivit oficialilor americani, sistemul ar putea fi implementat în Ucraina în următoarele zile, în funcție de întreținerea sau modificările de care are nevoie.

„Reprezentanții administrației speră că desfășurarea unui alt sistem american Patriot va încuraja aliații să facă același lucru”, notează publicația.

12 iun. – Acum 5 zile

12-06-2024

Olanda alocă 60 de milioane de euro pentru achiziționarea de drone pentru Ucraina, Norvegia – ajutor de 240 de milioane de euro

În cadrul vizite la Kiev, șefa Ministerului Apărării al Țărilor de Jos, Kaisa Ollongren, a anunțat alocarea a 60 de milioane de euro pentru „dezvoltarea potențialului dronelor ofensive pentru Ucraina”.

Pe de alte parte, Norvegia va finanța apărarea aeriană pentru Ucraina cu 240 de milioane de euro, scrie Suspilne, citând Ministerul de Externe de la Oslo..

125 de milioane de euro din această sumă vor fi folosiți pentru o inițiativă comună a Germaniei și Norvegiei împreună cu Danemarca și Țările de Jos de a furniza 100 de rachete pentru sistemul Patriot.


Google News
Urmărește-ne pe Google News




Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro