sâmbătă, iulie 13, 2024
Noutati

Război în Ucraina, Ziua 821 | Ucraina Susține Că Desfășoară Acțiuni Contraofensive în Harkov. Epurările Continuă în Armata Rusă

Relatarea Livetext a războiului din Ucraina continuă aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 822.

24 mai – Acum 4 zile

24-05-2024

Sumar

Zelenski: Am preluat „controlul luptei” în zona de frontieră a regiunii Harkov, unde au pătruns rușii

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat, în mesajul său zilnic, că armata ucraineană a preluat „controlul luptei” în zona zonei de frontieră a regiunii Harkov, unde intraseră trupele ruse, relatează Ukrainska Pravda.

„Am ținut o ședință de securitate la Harkov, cu militari, șefii serviciilor speciale, autoritățile regionale și ale orașului. Acum soldații noștri au reușit să preia controlul de luptă asupra zonei de frontieră în care invadatorii ruși au intrat”, a spus liderul de la Kiev.

Potrivit Obozrevatel, Zelenski a fost la Harkov în această dimineață, unde rachetele rusești au lovit ieri, șia transmis condoleanțe familiilor celor care au pierit în urma atacului cu muniție ghidată. „Vom face totul pentru a ne proteja statul și a face Rusia să plătească pentru ceea ce a făcut.  Teroarea rusă arată că scopul lor este distrugerea completă a Ucrainei, dar nu vom permite asta”, a adăugat președintele.

Statele Unite au alocat un alt transport de arme Ucrainei, de 275 de milioane de dolari, „pentru a ajuta la respingere atacurilor rusești din regiunea Harkov”, a confirmat secretarul de stat Anthony Blinken, într-o declarație publicată de Departamentul Apărării.

Ajutorul include muniție pentru sistemele de rachete cu lansare multiplă HIMARS, obuze de artilerie de 155 mm și 105 mm, rachete Javelin și rachete cu lansare tubulară, urmărite optic, ghidate cu fir, sisteme AT-4, muniții aeriene de precizie, arme de calibru mic și cartușe pentru arme de calibru mic, grenade și mine antitanc.

„După cum a arătat clar președintele Joe Biden, Statele Unite și coaliția internațională vor continua să fie alături de Ucraina în apărarea libertății sale”, a spus Blinken.

24 mai – Acum 4 zile

24-05-2024

Statul Major ucrainean anunță că va trimite 60% din personalul său pe front

Generalul de brigadă Ievhen Ostrianski, șeful Direcției Principale de Planificare a Apărării a Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, a anunțat planuri de reducere a personalului cu 60%. Majoritatea celor eliberați din post vor merge pe front.

Mai multe detalii: Statul Major ucrainean anunță că va trimite 60% din personalul său pe front

„Epopeea” lui Radu Mazăre în Justiție: trei dosare de corupție, 14 ani de procese și prejudicii nerecuperate de peste 100 milioane de euro

Recomandări

„Epopeea” lui Radu Mazăre în Justiție: trei dosare de corupție, 14 ani de procese și prejudicii nerecuperate de peste 100 milioane de euro

24 mai – Acum 4 zile

24-05-2024

Germania a trimis Kievului al patrulea sistem de apărare antiaeriană IRIS-T

Armata ucraineană primit din Germania al patrulea sistem de apărare antiaeriană IRIS-T, informează Der Spiegel.

IRIS-T este o rachetă aer-aer orientată în infraroșu cu rază medie de acțiune disponibilă atât în ​​variante aer-aer, cât și în variante sol-aer de apărare sol.

În total, Germania a alocat pentru sprijin militar Kievului și și-a asumat obligații pentru cheltuieli viitoare în valoare de aproximativ 28 de miliarde de euro.

24 mai – Acum 4 zile

24-05-2024

Cartierul general de coordonare pentru tratarea prizonierilor de război: Rusia ține ostatice 400 de femei

„În prezent sunt 403 de femei ucrainene în captivitate rusă. Multe dintre ele sunt civili reținuți ilegal”, a raportat Cartierul General de Coordonării pentru Tratarea Prizonierilor de Război.

„Există și femei a căror soartă este necunoscută din 2014. Partea rusă ignoră apelurile care se cer întoarcerea femeilor reținute”, a precizat organismul ucrainean, pe Telegram.

24 mai – Acum 4 zile

24-05-2024

Alți 10 copii au revenit din captivitatea rusă, anunță Salvați Ucraina. Cel mai mic e un bebeluș de 9 luni

O echipă Salvați Ucraina a returnat încă 10 copii ucraineni din captivitate rusă, inclusiv 7 dintr-o familie numeroasă. Cel mai mic copil are doar 9 luni, a precizat Mikola Kuleba, fondatorul și șeful organizației de caritate, citat de radiodifuzorul Suspilne.

Familie din Timișoara, terorizată de vecinii cu care împarte aceeași casă. Dominic Fritz: „În 2024, încă sunt timișoreni agresați și hărțuiți fără ca statul român să-i protejeze” | VIDEO

Recomandări

Familie din Timișoara, terorizată de vecinii cu care împarte aceeași casă. Dominic Fritz: „În 2024, încă sunt timișoreni agresați și hărțuiți fără ca statul român să-i protejeze” | VIDEO

Bebelușul s-a născut în zona ocupată, iar documentele emise de autoritățile de ocupație din Ucraina erau invalide. „Transferul a reprezentat o provocare din cauza bombardamentelor puternice”, a explicat Kuleba.

Familia numeroasă a fost nevoită să parcurgă 2,5 kilometri pe un coridor umanitar. „Bunica, a cărei sănătate s-a deteriorat brusc, a trebuit să fie transportată într-un scaun cu rotile”, a adăugat Kuleba.

În total, până astăzi, „Salvați Ucraina” a returnat deja 345 de copii în Ucraina.

Până la sfârșitul lunii ianuarie, Ucraina a returnat 518 copii, dintre care 388 fuseseră deportați pe teritoriul său, potrivit ombudsmanului ucrainean Dmitro Lubineț.

24 mai – Acum 4 zile

24-05-2024

Washington Post: Arme americane de înaltă tehnologie sunt ineficiente, din cauza bruiajului rusesc. Sub 10% precizie

Evaluările ucrainene confidențială arată cum au scăzut ratele de precizie ale unor arme occidentale, după ce bruiajul rusesc a perturbat sistemele de ghidare, relatează Washington Post.

Mai multe detalii: Războiul din Ucraina, faza războiului electronic. „Arme americane de înaltă tehnologie sunt ineficiente, din cauza bruiajului rusesc. Sub 10% precizie”

24 mai – Acum 4 zile

24-05-2024

Ucrainenii anunță un nou atac rusesc la Harkov. 3 morți și 5 răniți, după bombardamentele din Donețk și Dnipropetrovsk

Trupele ruse au bombardat din nou regiunea sudică Harkov, inclusiv orașul al doilea cel mai mare din Ucraina, relatează Obozrevatel, care citează administrația locală.

Ieri, rușii au lansat 15 lovituri cu bombe ghidate la Harkov, 7 oameni au murit și 21 au fost răniți.

Parchetul Regional din Donetk a anunțat 3 morți și 2 răniți, după atacurile din districtele Bahmut, Kramatorsk și Pokrovski. 

Potrivit Ukrainska Pravda, armata rusă a bombardat Nikopol, în regiunea Dnipropetrovsk. Au fost anunțați cel puțin 3 răniți.

24 mai – Acum 4 zile

24-05-2024

Generalul Suhrab Ahmedov, comandantul celei mai mari unități de trupe din armata rusă, a fost destituit

Generalul-locotenent Suhrab Ahmedov, 50 de ani, comandantul celei mai mari unități de trupe din armata rusă, Armata a 20-a Combinată, a fost destituit din funcție, a anunțat agenția de presă RBC, publicația Kommersant și mai multe canale de Telegram ale bloggerilor militari ruși. Nu există încă o confirmare oficială a demiterii, iar unele surse susțin că a fost arestat. Este al 6-lea ofițer înlăturat numai în ultima lună.

Mai multe detalii: Putin Number 6. Generalul Suhrab Ahmedov, comandantul celei mai mari unități de trupe din armata rusă, a fost destituit

24 mai – Acum 4 zile

24-05-2024

Germania furnizează un nou ajutor militar Ucrainei, printre care zece tancuri Leopard

Germania a livrat un nou ajutor militar Ucrainei, care include obuze de artilerie, tancuri Leopard, mitraliere, drone, puști și muniție, relatează Ukrainska Pravda.

Noul ajutor, anunțat vineri de Ministerul german al Apărării, conține în special zece tancuri Leopard 1 A5, 8.500 de cartușe de muniție de 155 mm, 20 de drone de recunoaștere VECTOR cu piese de schimb, 34 de drone de recunoaștere RQ-35 HEIDRUN, 16 camioane off-road ZETROS, 540 de puști de asalt MKK556, 80 de puști HLR 338 de înaltă precizie cu 60.000 de cartușe cu muniție, 111 puști CR 308, 1,8 milioane de cartușe de muniție pentru arme de foc etc.

24 mai – Acum 4 zile

24-05-2024

Polonia ia în considerare să doboare rachete rusești

Guvernul polonez ia în considerare să doboare rachete rusești în apropierea graniței cu Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Varșovia, Pawel Wronski, într-un interviu acordat pentru Ukrinform.

Potrivit lui Wronski, guvernul polonez discută aspectele tehnice și juridice ale unei astfel de mișcări. „Această problemă este luată în considerare din punct de vedere juridic și tehnic, dar nu există decizii” deocamdată, a spus oficialul polonez, recunoscând că Ucraina a abordat Polonia în această chestiune.

Mai multe detalii: Polonia ia în considerare să doboare rachete rusești. Ce a determinat începerea unor discuții pe această temă

24 mai – Acum 4 zile

24-05-2024

Ucraina anunţă că desfăşoară „acţiuni contraofensive” în Harkov

Ucraina a susţinut vineri că a început un contraatac în această regiune vizată din 10 mai de o ofensivă transfrontalieră rusă.

După două săptămâni de lupte, „forţele de apărare ucrainene au oprit trupele ruse” şi „desfăşoară acţiuni contraofensive”, a declarat vineri un ofiţer din Statul Major ucrainean, colonelul Ihor Prohorenko.

Acesta a descris situaţia drept „dificilă”, dar „stabilă şi sub control” pe sectorul de front din Harkov, unde se dau lupte mai ales pentru controlul asupra oraşului Vovceansk, tăiat în două şi unde Kievul acuză Moscova de atrocităţi.

Mai multe detalii: Ucraina anunţă că a oprit asaltul rus în Harkov şi „desfăşoară acţiuni contraofensive”

24 mai – Acum 4 zile

24-05-2024

Armata rusă s-a împotmolit la Vovceansk, spune comandantul-șef al Ucrainei

Armata rusă s-a „împotmolit” în lupte de stradă în orașul Vovceansk, în regiunea Harkov, din nord-estul Ucrainei, a afirmat vineri comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, care a informat totodată despre lupte intense în trei zone-cheie de pe frontul de est, relatează France-Presse, potrivit Agerpres.

„Inamicul este complet împotmolit în lupte de stradă la Vovceansk şi a suferit pierderi importante”, spune generalul Oleksandr Sîrskîi pe canalul său de Telegram.

În opinia comandantului-șef al armatei ucrainene, Rusia este forţată acum să trimită „rezerve” pentru a-şi continua asaltul.

În ceea ce privește situația din Donbas, regiune geografică formată din Luhansk și Donețk, Oleksandr Sîrskîi afirmă că se dau lupte feroce în direcţia Ceasiv Iar, Pokrovsk şi Kurahove, unde ruşii înaintează cu paşi mici de luni de zile, fără a reuşi o străpungere decisivă.

Mai multe detalii: Armata rusă s-a împotmolit la Vovceansk, spune comandantul-șef al Ucrainei. Lupte grele în trei zone-cheie de pe frontul de est

24 mai – Acum 4 zile

24-05-2024

Zelenski, în vizită la Harkov

Volodimir Zelenski s-a deplasat vineri în oraşul Harkov, reședința unei regiuni unde armata rusă a lansat acum două săptămâni o ofensivă transfrontalieră.

Președintele ucrainean a precizat că vizita sa la Harkov prevede întâlniri privind „apărarea regiunii, în special a Vovceanskului”. „Oraşul şi întreaga regiune Harkov merită tot sprijinul, recunoştinţa şi respectul nostru”, a scris el pe rețelele de socializare.

Liderul ucrainean s-a întâlnit cu lideri militari de rang înalt din oraş şi s-a deplasat la locul unei importante tipografii, la o zi după ce aceasta a fost distrusă într-un atac cu rachete ruseşti care a ucis cel puţin şapte persoane, informează news.ro.

24 mai – Acum 5 zile

24-05-2024

Vladimir Putin vrea înghețarea războiului din Ucraina, spun surse rusești pentru Reuters

Vladimir Putin este dispus să oprească războiul din Ucraina printr-un armistiţiu negociat care să recunoască actualele linii de pe câmpul de luptă, susțin patru surse ruseşti pentru Reuters, care au precizat, pe de altă parte, că liderul de la Kremlin este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occidentul nu răspund ofertei, relatează news.ro.

Pe baza cunoştinţelor lor despre discuţiile din rândul elitei Kremlinului, două dintre surse au declarat că Putin este de părere că succesele obţinute până acum în război sunt suficiente pentru a le vinde ca pe o victorie poporului rus.

Mai multe detalii: Vladimir Putin vrea înghețarea războiului din Ucraina, spun surse rusești pentru Reuters

24 mai – Acum 5 zile

24-05-2024

Comandant ucrainean: armata rusă și-a încetinit avansul în regiunea Harkov

Armata rusă și-a încetinit avansul în regiunea Harkov, unde a lansat o ofensivă transfrontalieră pe 10 mai, afirmă comandantul Brigăzii 57 din armata ucraineană, citat de Zerkalo Nedeli.

„Luptele continuă. Am reușit să încetinim înaintarea inamicului”, a declarat comandantul Oleksandr Vakulin într-un interviu acordat pentru ABC News.

Potrivit acestuia, armata ucraineană a stabilizat frontul, dar rușii continuă să facă unele progrese. „Încă au rezerve și le vor arunca în luptă”, a declarat comandantul ucrainean.

El recunoaște totodată că „situația este dificilă” din cauza lipsei de muniții și arme, în special de producție americană. Lipsa munițiilor și armelor a afectat moralul soldaților ucraineni, a precizat comandantul Vakulin.

24 mai – Acum 5 zile

24-05-2024

„Europa se pregătește de război cu Rusia”, susține premierul maghiar Viktor Orban

Declarațiile politicienilor occidentali și articolele din mass-media indică faptul că Europa se pregătește pentru un război cu Rusia, în plus, sediul NATO de la Bruxelles caută deja modalități de participare a alianței la conflictul din Ucraina, a declarat premierul ungar Viktor Orban. Acesta a vorbit vineri de dimineață, 24 mai, la emisiunea „Bună dimineața, Ungaria!” (Jó reggelt, Magyarország!), difuzată de Radio Kossuth, fiind citat ulterior de ziarul rus Kommersant.

Prim-ministrul ungar a declarat că asemănările cu pregătirea Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial sunt alarmante, iar politicienii și mass-media au fost destul de ocupați cu acest lucru.

Mai multe detalii: „Europa se pregătește de război cu Rusia”, susține premierul maghiar Viktor Orban

24 mai – Acum 5 zile

24-05-2024

Vladimir Putin reia retorica nucleară. Propunerea făcută lui Aleksandr Lukașenko

Președintele rus Vladimir Putin s-a deplasat la Minsk pentru a discuta, printre altele, cu omologul său belarus Aleksandr Lukașenko pe tema armelor nucleare. O propunere ar fi ca Rusia și Belarusul să simuleze împreună un atac cu arme nucleare tactice, relatează The Moscow Times.

„Să vorbim despre a doua fază a exercițiilor (nucleare – n.r.). Aceasta este legată de participarea directă a prietenilor și colegilor noștri belaruși din sfera militară”, a spus Putin, citat de TASS, o agenție de presă de stat care răspândește narativele Kremlinului.

Lukașenko „acordă o mare atenție problemelor de securitate”, a adăugat liderul de la Kremlin joi seara, după sosirea sa la Minsk.

Mai multe detalii: Vladimir Putin reia retorica nucleară. Propunerea făcută lui Aleksandr Lukașenko

24 mai – Acum 5 zile

24-05-2024

Valul de epurări începe să se îndrepte către armata sa

Un ofițer de rang înalt responsabil de achiziții în Ministerul rus al Apărării a fost arestat sub acuzațiile de abuz de putere și corupție, informează The Moscow Times. Este vorba de a cincea reținere efectuată în ultima lună în rândurile echipei fostului ministru al apărării Serghei Șoigu.

Potrivit Comitetului de Investigații, responsabil de cele mai importante dosare penale în Rusia, Vladimir Vertelețki a luat mită pentru „lucrări care nu au mai fost făcute” în cadrul unui contract guvernamental datând din 2022.

Sursa citată evocată o campanie de epurare în cadrul armatei ruse și Ministerului Apărării de la Moscova care coincide cu demiterea lui Serghei Șoigu și înlocuirea acestuia cu economistul Andrei Belousov.

Kremlinul depune un efort concertat pentru a elimina oficialii de rang înalt din Ministerul Apărării de la Moscova și probabil a extins acest efort la ofițerii superiori care comandă operațiunile de luptă împotriva Ucrainei, subliniază Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Mai multe detalii: Arestările continuă în Ministerul rus al Apărării: al cincilea ofițer reținut pentru corupție. Valul de epurări începe să se îndrepte către armată

24 mai – Acum 5 zile

24-05-2024

Zelenski cere să i se permită Ucrainei să atace teritoriul rus cu arme occidentale

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut ţărilor occidentale să trimită ţării sale ajutor militar care să-i permită Ucrainei să atace infrastructuri situate în interiorul Federaţiei Ruse, infrastructuri cu care armata rusă loveşte teritoriul ucrainean, informează EFE.

În discursul său către naţiune din noaptea de joi spre vineri, Zelenski a condamnat atacurile ruse de joi cu rachete şi bombe aeriene dirijate împotriva regiunii de graniţă Harkov.

Atacuri precum cel de joi sunt posibile doar „pentru că Ucraina are încă restricţii pentru a se apăra”, a avertizat Zelenski, care şi-a exprimat regretul că armata sa nu poate „distruge lansatoarele de rachete” cu care Moscova atacă Ucraina de pe teritoriul rus din cauza acestor restricţii şi a lipsei rachetelor cu rază lungă de acţiune.

„Toate ţările (din lume) ar percepe restricţiile în lupta împotriva terorii ca fiind greşite şi nedrepte. Protejarea vieţii trebuie să se bazeze pe toate instrumentele necesare pentru a învinge într-adevăr teroriştii”, a adăugat Volodimir Zelenski, făcând referire la Rusia şi cerând mai multă „hotărâre” din partea liderilor străini.

24 mai – Acum 5 zile

24-05-2024

Rusia a pierdut aproape jumătate de milion de soldați pe front, potrivit Kievului

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a transmis, vineri, într-un mesaj pe Facebook, că rușii au pierdut în lupte aproximativ 498.940 de militari de la invazia pe scară largă, din 24 februarie 2022.

Numărul militarilor ruși uciși în luptele din Ucraina este cu 1.240 mai mare față de ziua precedentă, potrivit bilanțului comunicat de armata ucraineană.

De asemenea, potrivit ucrainenilor, armata rusă a pierdut 7.635 de tancuri, 14.775 de blindate, 12.902 de sisteme de artilerie, 356 de avioane, 326 de elicoptere și 10.401 de drone.

Război în Ucraina, ziua 821 | Ucraina susține că desfășoară acțiuni contraofensive în Harkov. Epurările continuă în armata rusă

24 mai – Acum 5 zile

24-05-2024

Explozii semnalate în mai multe localități din Crimeea

În noaptea de joi spre vineri au fost raportate explozii în mai multe orașe din Crimeea ocupată temporar, relatează Ukrainska Pravda.

Sunetele exploziilor s-au auzit, în special, la Simferopol, Sakî, Alușta, Ialta, Giankoi și Eupatoria. Potrivit site-ului Suspilne, cel puțin cinci explozii au răsunat în Alușta.

Șeful peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Rusia, a declarat că un atac cu rachete ucrainene a ucis două persoane în apropiere de Simferopol, principalul centru administrativ al peninsulei, informează Reuters.

Șeful peninsulei Crimeea, Serghei Aksionov a mai transmis că o rachetă ucraineană a lovit o clădire goală în apropiere de Alușta, pe coasta peninsulei de la Marea Neagră.

Ministerul rus al Apărării a declarat că apărarea aeriană a interceptat trei rachete ATACMS deasupra Crimeei și că armata a distrus trei drone maritime ucrainene care se îndreptau spre peninsulă, potrivit TASS.

23 mai – Acum 5 zile

23-05-2024

Kremlinul avertizează împotriva utilizării armelor occidentale asupra teritoriului său: „Unii încearcă cu zel să provoace”

Kremlinul a denunţat joi apelurile unor aleşi americani de a autoriza Ucraina să folosească arme furnizate de Washington pentru a lovi teritoriul rus, văzând în aceasta o „escaladare”, informează Agerpres, care preia AFP.

Kievul cere să poată lovi cu arme occidentale bazele din spatele frontului şi poziţii ale Kremlinului situate pe teritoriul rus, lucru pe care europenii şi americanii îl interzic de teama de a provoca o agravare a conflictului.

„La Washington şi în multe capitale europene, unii încearcă cu zel să provoace, să crească fără încetare nivelul de escaladare. În această privinţă, poziţia lor poate fi calificată drept iresponsabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, chestionat pe această temă de televiziunea rusă.

Mai multe detalii: Kremlinul avertizează împotriva utilizării armelor occidentale asupra teritoriului său: „Unii încearcă cu zel să provoace


Google News
Urmărește-ne pe Google News



Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro