Răspunsul Lui Cristian Tudor Popescu După Ce Ilie Năstase, Gigi Becali și Radu Banciu Au Cerut Să Fie Interzis Sau Bătut: „Se Va Găsi Cineva?”
„Situându-se în fruntea puhoiului de inși care cer, printre insulte și imprecații morbido-scatofile agramate, nu numai să fiu împiedicat să scriu și să vorbesc, dar să fiu pur și simplu suprimat, domnul Ilie Năstase spune așa: «CTP este un om bolnav! Trebuie să dispară!». (Prosport). I se alătură domnul Gigi Becali: „În Tudor Popescu a intrat un drac și are un demon”. (Adevărul). Pe cale de consecință, urmează o exorcizare cu bâte. Precum și domnul Radu Banciu: „Dacă au curaj, să se ducă și să îi tragă un pumn lui CTP, că așa e bărbătește, nu să îl înjuri pe rețelele de socializare”. (Prosport). Precum și alții”, a scris gazetarul pe Facebook, duminică, 12 ianuarie.
„Ce ziceți, se va găsi cine să le traducă îndemnurile distinșilor domni în fapte și articolul ăsta să fie ultimul?”, a întrebat el.
Postarea a adunat peste 1.000 de comentarii în 12 ore. Oamenii au oscilat între a-l compătimi, a-l încuraja, a fi sarcastici sau a-l critica pentru faptul că nu are nimic de bine de spus despre alții.
„Ca să poți aprecia un om trebuie să fii cel puțin la nivelul lui”, a scris cineva. „Domnule Cristian Tudor Popescu, îmi pare sincer rău pentru situația din ultima perioadă, dar am un vag sentiment că v-ați cam căutat-o”, a scris altă persoană. „Domnule Popescu, dumneavoastră sunteți prea deștept și educat pentru proștii ăștia”, a transmis altcineva.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_62d3ff27086b8d0aed81480e6df0eb97.jpg)
Recomandări
Cine a furat coiful și brățările dacice de aur, în Olanda: „100% sunt și români implicați”, susține ciminalistul Tudorel Butoi
„Nu exagerați, domnule Popescu! Nu vă vrea nimeni răul, fizic! Vă faceți singur rău comentând”, a punctat alt cititor. „De 35 de ani, CTP împroașcă venin în toate părțile, jignește și trage după el în scârbă tot ce are mai sfânt poporul ăsta. Când este atacat frontal, țipă ca o fetiță speriată și se victimizează, doar-doar ar mai atrage câteva sute de văicăritori”, a scris altul.
De unde a plecat scandalul
David Popovici, primul campion olimpic al natației masculine din România după JO Paris 2024, și-a cumpărat din banii săi munciți o mașină de lux Porsche Spider care costă peste 150.000 de euro.
Pe 6 ianuarie, Cristian Tudor Popescu a scris: „Visul unui om inteligent și educat ar fi să facă ceva, să construiască, să inventeze, să conceapă, să aducă lumii o performanță extraordinară. Nu să-și cumpere una de-a gata. Și, mai ales, o mașină superscumpă – acest vis bicisnic poate să-l aibă orice beizadea imbecilă și înfumurată, cu banii lu tac-su”.
După ce a fost taxat de mii de oameni pe pagina lui de Facebook pentru aceste afirmații, CTP a spus că mulți români nu au discernământ. Imediat, corul contestatarilor s-a mărit, lor adăugându-li-se, printre alții, primul număr ATP, Ilie Năstase, și jurnalistul Radu Banciu.
Urmărește cel mai nou VIDEO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_021872716ccfb8a8dcf14f832c241ca6.jpg)
Unica.ro
Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_7583377d3ecae6dcfd3271cdfbfd9c40.png)
Viva.ro
Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a93747eec1a9a332cd76ce4e77e3eb99.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6ea7cdcce05ac94614814c9d85611f6a.jpg)
FANATIK.RO
Cuvintele care, de fapt, nu există în limba română. Le folosești în fiecare zi în tot felul de expresii. Puțini știu eroarea uriașă pe care o fac
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c01896f2a209fe1d81eac3fa63a1e990.jpg)
Elle.ro
DESPĂRȚIRE neașteptată în showbiz! Cele două vedete se logodiseră recent, însă acum au pus capăt relației
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_39db1f701ad26604e138b31d15ffc82a.jpg)
Unica.ro
Să fie acesta ADEVĂRATUL MOTIV al despărțirii? Dezvăluirea făcută acum de Alexia Eram i-a uimit pe fani! Declaraţiile ei coincid cu versurile scrise de Mario Fresh. Detaliile care aruncă totul în aer!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3efb94aa15b8c61be480c8a8c5697fa7.jpg)
Observatornews.ro
Ultimele ore din viaţa tinerei ucise de soţ, în Giurgiu. O zi scăldată în alcool şi sânge: „Sebi, ce ai făcut, Sebi?”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0888c4ee27d7de63a5091f59075f252c.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 26 ianuarie 2025. Berbecii vor simți nevoia să schimbe atmosfera din jurul lor
