marți, mai 5, 2026
Noutati

Răspunsul Dat De Otniela Când A Fost întrebată Care I Se Pare Cea Mai Nesuferită Vedetă Din România: „Diana Munteanu! Nu Trebuie Să Placi Pe Toată Lumea, Nu?”

În emisiunea „La Măruță”, Otniela a acceptat provocarea sosurilor picante și a răspuns la cele mai provocatoare întrebări. Pentru început a dat trei nume: Horia Tecău, Mihai Morar și Randi, dar nu a oferit absolut niciun detaliu și a mâncat picant.

La o altă întrebare a pronunțat din nou numele Horia Tecău, a zis și Adrian Mutu, dar nici aici nu a citit despre ce e vorba. La o altă întrebare, la care la fel, nu a citit, a spus: „Egoist, care e cuvântul pentru când te crezi buricul pământului, egocentrist și superficial. Da, dar așa este. Mănânc picant”. Cu alte întrebări tot necitite a spus numele lui Sebastian Dobrincu.

Spre final, ea a primit o altă întrebare și a spus: „Diana Munteanu”. Cătălin Măruță a convins-o și până la urmă a citit întrebarea. „Aici cum aș putea eu? Am nume, evident, dar cum aș putea să citesc pentru că oamenii o iau personal, adică e mult zis cuvântul ăsta. Nu o citesc nici pe asta dacă o zic! Diana Munteanu!”, a spus vedeta.

Otniela: „Am eu o problemă cu duplicitatea asta, nu știu cum să o numesc”

„Diana Munteanu! Iată că am revenit și pe teritoriul feminin, că până acum…hai, citim? Poți să spui și de ce!”, a adăugat Cătălin Măruță.

„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii

Recomandări

„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii

„Nu citim, că ar lua-o așa, personal, cred. Uite, nu îmi plac oamenii care afișează o față și ei, de fapt, sunt altfel. Mie nu îmi plac oamenii care zâmbesc așa, dar ei sunt falși. Ipocriți sau îți vorbesc pe la spate. Chestii de genul ăsta. Am eu o problemă cu duplicitatea asta, nu știu cum să o numesc. Sau și la asta aș încadra și situațiile în care promovezi ceva și promovezi un produs sau ceva cu filtru. Iar mi se pare o chestie neasumată.

Nu citim! Mănânc iute. Dar eu nu am vorbit pentru întrebarea asta, în general. Hai, uite! Poftim! Citește!”, s-a hotărât Otniela.

„Care ți se pare cea mai nesuferită vedetă din România și de ce?”, a citit Cătălin Măruță.

„E mult spus nesuferită, dar cerându-mi un nume…Asumată, aia e! Nu trebuie să placi pe toată lumea, nu?”, a încheiat Otniela.

otniela si diana munteanuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Cine e Diana Munteanu

Diana Munteanu a început să se facă cunoscută în lumea publică prin cariera sa de model. A participat la diverse concursuri de frumusețe și a lucrat ca model pentru diverse campanii și prezentări de modă. Aparițiile sale în modelling au contribuit la creșterea notorietății sale și i-au deschis calea către televiziune.

Amir Rrahmani e fotbalistul care a pornit scandalul în meciul România – Kosovo și și-a convins colegii să iasă de pe teren: „Arbitrul nu a vrut să asculte”

Recomandări

Amir Rrahmani e fotbalistul care a pornit scandalul în meciul România – Kosovo și și-a convins colegii să iasă de pe teren: „Arbitrul nu a vrut să asculte”

Printre emisiunile notabile pe care le-a prezentat se numără: „Conferința de presă” pe Antena 1, un talk-show difuzat în anii 2000, „Mi-s băiatul de la țară” pe Antena 1 alături de Alexandru Papadopol, un format dedicat legăturii între rural și urban. „Neatza cu Răzvan și Dani”, unde apare în acum în weekend.

Totodată, ea a moderat „Prietenii de la 11”, alături de Florin Ristei. Emisiunea a fost scoasă din grila Antena 1.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro

Știrileprotv.ro

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro

Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit

Viva.ro

Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su…”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit

Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”

Libertateapentrufemei.ro

Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi…”

Țara din Europa considerată cea mai sigură în cazul în care începe Al Treilea Război Mondial. Puțini români își permit să trăiască aici

FANATIK.RO

Țara din Europa considerată cea mai sigură în cazul în care începe Al Treilea Război Mondial. Puțini români își permit să trăiască aici

Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”

GSP.RO

Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”

Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”

Elle.ro

Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă

Unica.ro

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă

Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele

Financiarul.ro

Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele

Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată

Observatornews.ro

Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată

Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

HOROSCOP

Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale



Source by [author_name]