”Practic, joacă în 12 fotbaliști”
-
Conference League: Craiova – Getafe, joi, 19:45, DGS 1
-
Europa League: Celta Vigo – Juventus, joi, 22:00, DGS 2
Danny Armstrong a dat pasele la ambele goluri, semnate de Martin Pascual (min. 23) și Alberto Soro (min. 36).
Sumar
Ovidiu Burcă, după 0-2 cu Dinamo: ”Singurul meu regret e că am primit acel gol din fază fixă”. L-a lăudat pe Bellaarouch: ”Practic, joacă în 12 fotbaliști”
La finalul partidei, Ovidiu Burcă, tehnicianul lui Sepsi și fost antrenor al lui Dinamo, a declarat că principalul său regret este golul primit în urma unei faze fixe, deși echipa sa pregătise cu atenție acest aspect la antrenamente.
Totodată, antrenorul a avut cuvinte de laudă pentru Bellaarouch și a glumit pe seama portarului, despre care a spus că valorează cât doi jucători.
”N-am decât să îi felicit. Am întâlnit o echipă mai bună decât noi. Singurul meu regret e că am primit acel gol din fază fixă. Știam că acela e punctul lor forte, am pregătit o săptămână acest lucru.
Am arătat anumite momente, am creat și anumite ocazii, însă simțeam că au o viteză în plus față de noi. Mulți jucători mai valoroși decât ai noștri. Am încercat să facem un pressing avansat.
Au acest portar, acest jucător cu care practic joacă în 12 fotbaliști. Regretul meu este că am primit acel gol din fază fixă, nu știu cum ar fi fost meciul fără acel gol.
Și băieții din teren au simțit același lucru, că este o echipă bună și cu jucători valoroși”, a declarat Ovidiu Burcă.
Florin Prunea, despre Sepsi – Dinamo 0-2: ”Victorie meritată”
”Nu s-a pus nicio clipă problema învingătoarei. Dinamo a părut că e în control, e o victorie meritată. Dinamo arată bine. A intrat și Benavides, pentru că acolo sunt unele probleme la Dinamo, cu Irimia, dar Pascual și Stoinov acoperă bine acea zonă.
Dinamo e lider și, dacă va continua tot așa, are șanse mari să se bată sus. Arată bine ce se întâmplă la Dinamo. Doar în dreapta să mai aibă nevoie Dinamo de jucător, în rest, nu. E o victorie care nu poate fi la îndoială și securizează prima poziție”, a transmis Florin Prunea.
Video rezumat Sepsi – Dinamo 0-2
Clasamentul din SuperLigă
Etichete: ovidiu burca , video sepsi dinamo , bellaarouch
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
