Pasagerii Unui Avion Alaska Airlines Au Fost Anunțați De FBI Că Ar Putea Să Fie Victimele Unei Infracțiuni
Scrisorile, datate marţi, 19 martie, spun că FBI i-a identificat pe pasageri „ca posibile victime ale unei infracţiuni și reprezintă un pas procedural în unele anchete penale ale Departamentului de Justiţie.
„Acest caz este în prezent investigat de FBI. O anchetă penală poate fi o întreprindere îndelungată şi, din mai multe motive, nu vă putem spune despre progresul său în acest moment”, potrivit textului văzut de Reuters.
Un purtător de cuvânt al FBI din Seattle a refuzat să comenteze, invocând politica Departamentului de Justiţie conform căreia acesta „nu confirmă sau infirmă existenţa unei investigaţii”.
Incidentul a avut loc la 5 ianuarie, când un panou de uşă s-a desprins din lateralul avionului MAX 9, la o altitudine de circa 5.000 de metri, lăsând o gaură dreptunghiulară de dimensiunea unui frigider în avion.
În situaţia de urgenţă în aer, avionul a aterizat în siguranţă, cu toţi cei 171 de pasageri şi şase membri ai echipajului la bord. Şapte pasageri şi un însoţitor de bord au suferit răni uşoare.
Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor a declarat că patru şuruburi cheie păreau să lipsească din avionul care fusese livrat de Boeing cu câteva luni în urmă.
Recomandări
REPORTAJ O arie protejată Natura 2000 de la marginea Mangaliei a devenit depozit de deșeuri: „Aduc gunoaiele cu mașini mari, de la firme!”. Ministerul Mediului știe din 2020
Boeing a spus că consideră că documentele necesare care să detalieze îndepărtarea şuruburilor nu au fost create niciodată.
După incident, FAA a consemnat la sol avioanele MAX 9 timp de câteva săptămâni, a împiedicat Boeing să crească ritmul de producţie al avioanelor MAX şi i-a ordonat să elaboreze un plan cuprinzător pentru a aborda ”problemele sistemice de control al calităţii”, în termen de 90 de zile.
Departamentul de Justiţie şi-a actualizat în 2022 liniile directoare pentru sesizarea victimelor potenţialelor crime, după ce rudele unora dintre cele 346 de persoane ucise în două accidente care au implicat avioane Boeing 737 MAX 8 în 2018 şi 2019 au declarat că drepturile lor legale au fost încălcate atunci când departamentul a încheiat un acord cu Boeing pentru suspendarea urmăririi penale, fără a-i anunţa.
FOTO: Hepta
FANATIK.RO
Detaliul la care trebuie să fie atenți toți șoferii din România. De ce au unele mașini cercuri sau pătrate pe bara de protecție
Viva.ro
Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Libertateapentrufemei.ro
Carmen Rădulescu a pus tunurile pe Loredana Groza: «Acum nici bună ziua nu știe să dea». Ce s-a întâmplat între ele în trecut
GSP.RO
Ce loc ocupă Simona Halep, de astăzi, în clasamentul oficial al WTA
FANATIK.RO
Colosul care deschide o nouă fabrică în România. Se vor face angajări multe
Știrileprotv.ro
Turiști abandonați pe o insulă din Africa de vasul de croazieră pe care se aflau. ”Nu am mai trăit așa ceva”
Unica.ro
Cum a reacționat Anamaria Prodan când a aflat că iubita lui Laurențiu Reghecampf, Corina Caciuc, a născut al doilea copil
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: „Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc” | EXCLUSIV
Observatornews.ro
„Aoleu! A venit cu viteză de acolo” Doi copii de 3 şi 9 ani, frate şi soră, spulberaţi de un şofer beat pe un drum din Constanţa. Micuţa este în comă
HOROSCOP
Horoscop 2 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să vorbească mai puțin și să asculte mai mult, mai ales persoanele din anturajul apropiat