”Nu ne-au surprins cu nimic!”
-
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1
-
UCL: LASK Linz – Liverpool, 19:45, DGS 1
La Sfântu Gheorghe, golurile partidei au fost marcate de Martin Pascual (minutul 24) și Alberto Soro (minutul 36).
Confruntarea Sepsi – Dinamo a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România au mai putut urmări duelul pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Sumar
Nicolae Păun, după Sepsi – Dinamo 0-2: ”Am știut că sunt periculoși din faze fixe și chiar din fază fixă am luat gol”
Nicolae Păun a explicat că echipa sa cunoștea pericolul pe care îl reprezintă Dinamo la fazele fixe, dar nu a reușit să evite golul lui Martin Pascual.
Ulterior, căpitanul covăsnenilor a transmis că Sepsi a încercat să revină în joc, însă fără succes.
”Din păcate am pierdut. Am pregătit meciul, dar nu ne-au surprins cu nimic! Am știut că sunt periculoși din faze fixe și chiar din fază fixă am luat gol.
După aceea, am încercat să jucăm fotbal, să producem ceva, să dăm un gol, dar am avut și puțin ghinion. Asta este!
Cred că a fost cea mai bună echipă pe care am întâlnit-o. Au fost mai buni astăzi. E o echipă care are maturitate în joc. Se vede că au calitate. Au pasat foarte bine, cu lejeritate și încredere.
Nu este plăcut să pierzi două meciuri la rând. Campionatul este lung și nu trebuie să ne precipităm deja după 11 etape”, a declarat Nicolae Păun, la flash-interviu.
Cum s-a desfășurat Sepsi – Dinamo 0-2
Dinamo a avut prima ocazie importantă în minutul 13, când Karamoko a trimis un șut slab dintr-o poziție favorabilă. Zece minute mai târziu, Opruț a pus în pericol poarta gazdelor, însă Lazar a respins în corner.
Lovitura de colț a adus și deschiderea scorului. Danny Armstrong a centrat, iar Martin Pascual a câștigat duelul aerian și a înscris cu o lovitură de cap. Fundașul dinamovist a ajuns astfel la cinci goluri în actualul sezon.
În minutul 36, Alberto Soro a majorat avantajul oaspeților. Spaniolul a apărut excelent în fața porții și a trimis mingea în plasă, după pasa lui Armstrong.
La scurt timp după reluare, Dinamo a fost aproape de al treilea gol. În minutul 46, Armstrong a avut o ocazie uriașă, însă portarul Lazar a intervenit și a evitat un nou gol.
Sepsi a încercat să reducă diferența în partea a doua. În minutul 74, gazdele au lovit bara laterală și au ratat o șansă importantă de a reintra în joc.
Ultimul moment periculos al partidei a venit în minutul 87, când Doru Andrei a șutat spre poartă, dar Bellaarouch a avut o intervenție excelentă.
Scorul a rămas 2-0 pentru Dinamo, care și-a consolidat poziția de lider în SuperLiga și a ajuns la patru succese consecutive.
Clasament din SuperLigă, după Sepsi – Dinamo 0-2
VIDEO rezumat Sepsi – Dinamo 0-2
Etichete: dinamo , sepsi , video sepsi dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
