“Nu mai vin dacă Șumudică rămâne antrenor”. Ce decizie a luat un fotbalist important aflat în proprietatea Rapidului
-
Champions League: Arsenal – PSG, marți, 21:45, DGS 1
-
Liga 2: Metaloglobus – FC Argeș, marți, 19:00, DGS 1
Informațiile momentului în Giulești sunt că Șucu ar opta pentru renunțarea la Șumudică după finalul campionatului, dar o decizie fermă n-a fost încă luată. Antrenorul se poate „salva” încă o dată, în baza rezultatelor din ultimele 5 runde. Acesta e și scenariul pe care speră să-l transforme în realitate. Continuarea cu Șumudică ar fi, însă, o garanție că unul dintre jucătorii apreciați de suporteri, portarul Siegrist, nu se va întoarce la Rapid sezonul următor.
Sumar
Siegrist, mesaj clar către oficialii Rapidului: „Nu mai lucrez cu Șumudică”
Ben Siegrist (33 de ani) a fost cedat la Genoa în urma unui conflict cu Marius Șumudică. O dispută aprinsă a avut loc între cei doi în timpul cantonamentului din Dubai. Șumudică i-a reproșat goalkeeperului elvețian faptul că și-a cazat iubita în același hotel în care au stat și fotbaliștii. Siegrist s-a înfuriat, a transmis că tânăra nu a făcut decât să-l viziteze în timpul liber, dar s-a simțit umilit în urma discuțiilor și a cerut să plece.
Trecut pe linie moartă la primele partide din 2025, Siegrist a fost până la urmă cedat temporar la Genoa, de unde a venit la schimb austriacul Stolz.
Galerie Foto
Recent, Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a vorbit despre posibila revenire a lui Siegrist la Rapid, înaintea campaniei viitoare.
„Contează mult ce se va întâmpla cu Siegrist la Genoa, ce cred cei de la Genoa despre el, dacă vor să-l mai țină sau nu. Ce aș putea să spun e că probabilitatea e foarte mare ca unul dintre ei, ori Stolz, ori Siegrist să rămână”, a explicat Angelescu pentru Fanatik.
Din informațiile obținute de digisport.ro, Siegrist a transmis un mesaj clar în discuțiile pe care le-a avut cu decidenții din Giulești. „Nu mai lucrez cu Șumudică. Nu vreau să mă întorc dacă el rămâne antrenor”, a fost tranșant portarul adus de Neil Lennon în vara lui 2024 de la Celtic. La campioana Scoției, era abia a 3-a variantă, dar la Rapid a avut prestații excelente și i-a luat fața lui Aioani.
Siegrist nu a apărat în niciun meci la Genoa. A fost rezervă în 12 partide, 11 în Serie A și una în Cupa Italiei. La Rapid a apărat de 13 ori.
Etichete: marius sumudica , rapid bucuresti , marius sumudica rapid , ben siegrist
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
