Ministrul Israelian Al Apărării Promite Un „răspuns Decisiv” După Atacul Din Tel Aviv. O Nouă Dronă Folosită De Rebelii Houthi
Sumar
Rebelii din Yemen spun că au efectuat atacul cu o dronă nouă
Serviciul israelian de salvare „Magen David Adom” a anunțat anterior că o persoană a fost ucisă, iar altele opt rănite în urma unei explozii puternice în apropierea unei clădiri a Ambasadei SUA din Tel Aviv.
Armata israeliană declarat vineri că, potrivit informaţiilor de care dispune, proiectilul provenea din Yemen, țară situată la circa 2.200 de kilometri est de Israel.
Rebelii houthi din Yemen, sprijiniți de Iran, au revendicat un atac asupra unei „ţinte importante” din Tel Aviv ca represalii pentru acţiunile militare ale Israelului în Fâşia Gaza.
Purtătorul de cuvânt al rebelilor houthi, Yehya Saree, a subliniat că atacul a fost efectuat cu o nouă dronă, numită Yafa, capabilă să ocolească sistemele de interceptare şi radarele israeliene.
El a spus totodată că rebelii houthi au o „bancă de ţinte” în Israel şi că Tel Avivul este în vizor.
Alarma de raid aerian nu a fost declanșată
Potrivit armatei israeliene, o dronă cu rază lungă de acţiune s-a apropiat dinspre mare şi a lovit o clădire rezidenţială. O înregistrare video care circulă pe internet arată o dronă care survolează plaja în direcţia unor blocuri din Tel Aviv. La puţin timp, se vede o lumină puternică şi se aude zgomotul făcut de o explozie.
The Times of Israel scrie că drona a fost detectată de supravegherea aeriană, dar nu a fost doborâtă din cauza unei erori umane.
O purtătoare de cuvânt a armatei israeliene a confirmat, în urma unei anchete, că nu a existat nicio alarmă de raid aerian, deşi ar fi trebuit să aibă loc o avertizare a populației. Tel Avivul a fost ocolit până acum în mare parte de atacurile cu drone.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_6052b7d8273446a81493ef587e046a07.jpg)
Recomandări
Culisele retragerii lui Joe Biden din cursa prezidențială. Cine l-a convins și cu ce argumente
Here, Israelis go to work.
Here, tourists go to the beach or shop.
Here, you can sit for a coffee and enjoy a Friday morning in Tel Aviv.Here is where today an Iranian UAV from Yemen struck a residential building. pic.twitter.com/1SWQpFQxOA
— Israel Defense Forces (@IDF) July 19, 2024
Explozia s-a produs chiar în centrul istoric al orașului, ale cărui plaje de nisip sunt renumite în întreaga lume şi constituie un punct central al vieţii urbane.
Multe hoteluri internaţionale se află în zona acestor plaje. De la începutul războiului, aceste hoteluri au găzduit şi persoane din nordul Israelului care au fost evacuate din cauza tirurilor mișcării șiite libaneze Hezbollah, susţinută de asemenea de Iran.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/268_1abd226a40d3c4e60cfe3a2b0c4fe444.webp)
Știrileprotv.ro
Un oraș din Europa este considerat cel mai bun din lume la calitatea vieții în 2024. Surpriză în ceea ce privește Bucureștiul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_4670156977857c2de25af1a7b66671ad.jpg)
Viva.ro
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_327041d2bff65e2e302d7bbe1bb4727b.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Romina Gingașu, viața lângă miliardarii lumii. Gestul incredibil pe care Ion Țiriac l-a făcut pentru ea: „Într-o dimineață mă sună și îmi zice…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_32347f99ae6d5ea87041bb2df4b243aa.jpg)
FANATIK.RO
Animalul care poate trăi chiar și 500 de ani. Longevitatea sa i-a uimit pe oamenii de știință
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/269_aab48e87db3a9d7f98f0d3168da26286.jpg)
GSP.RO
Tadej Pogacar a zdrobit Turul Franței 2024, dar Lance Armstrong crede că „tocmai a făcut greșeala carierei, URIAȘĂ”: „Vă voi spune o poveste pe care NU am spus-o niciodată”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_652350cedd67e38f051f13d42f356185.jpg)
FANATIK.RO
Băutura pe care e bine să o bei dimineața. E mai bună decât ceaiul ori cafeaua și îți dă energie întreaga zi
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_2870039b3c34950501e9f4f4add3ed5b.jpg)
Unica.ro
Cea mai frumoasă femeie din lume, fostă Miss World, a împlinit 50 de ani. O mai recunoști? GALERIE FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f12037f96dbbaeecf39567b4500bb5b4.jpg)
Orangesport.ro
Fiica lui Ilie Năstase munceşte pentru un magazin din Mall Băneasa, deşi în vacanţă putea face orice! „Drumul meu este în artă. Stau aici până plec la Paris”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5116a546fb7d48917cb0137b31ebf81c.jpg)
Observatornews.ro
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo până în 4 august
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_8499dac03ea119e30dfa4efda2fea260.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 22 iulie 2024. Berbecii au în față o zi complexă și generoasă cu energia care le este necesară pentru a face schimbări importante
