luni, mai 25, 2026
Noutati

Medicii Legiști Au Aflat Cauza Morții Lui Yannis, Copilul De 4 Ani Din Craiova Care A Dispărut De Acasă și Găsit Fără Viață Câteva Ore Mai Târziu

O femeie de 78 de ani din Craiova a sunat la poliție, duminică, 12 ianuarie, la ora 18.04, și a anunțat că Yannis, nepotul ei de 4 ani, a plecat din fața casei unde se juca cu alți copii și nu s-a mai întors.

După câteva ore de căutări, trupul neînsuflețit al băiatului a fost descoperit într-un câmp cu vegetație deasă, sfâșiat de câini, la aproximativ 1 kilometru de locul dispariției, în apropierea unei gropi de gunoi.

În urma examinării medico-legale, s-a confirmat că „decesul s-a datorat șocului traumatic și hemoragic, urmare a unor plăgi mușcate, multiple, care pot fi produse prin agresiune animală”, a menționat IPJ Dolj.

Surprins de o cameră de supraveghere când se dădea cu trotineta

Yannis, băiețelul de 4 ani care a fost găsit mort în Craiova, a fost surprins ultima dată de o cameră de supraveghere, duminică, la ora 16.31.

Copilul a fost surprins de o cameră de supraveghere în momentul în care a trecut de ultima casă de pe stradă și a luat-o spre câmp. El mergea pe o trotinetă. A fost găsit mort, după trei ore de căutări.

Reprezentanții Salubrității Craiova au anunțat, luni, după ce Yannis a fost găsit fără suflare, că au fost capturați trei câini din zona Hanul Roșu Craiova.

Culisele concedierilor de la Senat. În ultimii doi ani și jumătate, peste 50 de angajări au fost pe filieră PNL

Recomandări

Culisele concedierilor de la Senat. În ultimii doi ani și jumătate, peste 50 de angajări au fost pe filieră PNL

„Încă de la primele ore ale dimineții, lucrătorii Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân au făcut demersuri în ceea ce privește capturarea câinilor fără stăpân aflați în zona producerii tragediei. În urma acțiunii, au fost capturați trei câini, dintre care unul în imediata apropiere a locului în care a fost găsit trupul neînsuflețit al băiatului de 4 ani”, a transmis Salubritate Craiova SRL.

În ultimele 6 luni, lucrătorii de la Salubritate au capturat, din zonele învecinate străzii Hanul Roșu, 29 de câini fără stăpân.

Tatăl lui Yannis ispășea o condamnare, iar mama l-a lăsat în grija bunicii.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News
Urmărește-ne pe Google News

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată

Unica.ro

Românul Dragoș Sprînceană face parte din echipa lui Donald Trump, este milionar și a spus că se va implica SERIOS în politica românească. Incredibil, ce s-a aflat despre el, cum arată soția lui, și ce legătură are cu designerul Cătălin Botezatu!

Viva.ro

Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă

Libertateapentrufemei.ro

Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul „antenistului” Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă

Cele 4 zodii care pot câștiga la loto până pe 7 februarie. Se aliniază astrele pentru ele

FANATIK.RO

Cele 4 zodii care pot câștiga la loto până pe 7 februarie. Se aliniază astrele pentru ele

Mario Fresh, reacție neașteptată după ce Nadd Hu a negat vehement că au avut o relație. Ce a declarat artistul: „Dacă vreau să mă ascund…”

Elle.ro

Mario Fresh, reacție neașteptată după ce Nadd Hu a negat vehement că au avut o relație. Ce a declarat artistul: „Dacă vreau să mă ascund…”

Ce veste! A apărut în fața tuturor cu burtica de gravidă și toți au crezut inițial că este o glumă, însă NU! Îndrăgita noastră VEDETĂ este însărcinată pentru a doua oară! Felicitări!

Unica.ro

Ce veste! A apărut în fața tuturor cu burtica de gravidă și toți au crezut inițial că este o glumă, însă NU! Îndrăgita noastră VEDETĂ este însărcinată pentru a doua oară! Felicitări!

"În România, oamenii sunt foarte supăraţi". Furtul tezaurului dacic, dezbătut la televizor în Olanda, la oră de maximă audienţă

Observatornews.ro

„În România, oamenii sunt foarte supăraţi”. Furtul tezaurului dacic, dezbătut la televizor în Olanda, la oră de maximă audienţă

Horoscop 29 ianuarie 2025. Berbecii învață să se oprească și să-și regăsească liniștea interioară

HOROSCOP

Horoscop 29 ianuarie 2025. Berbecii învață să se oprească și să-și regăsească liniștea interioară

Source by [author_name]