joi, decembrie 12, 2024
Noutati

Maia Sandu: „Moldova Nu Mai Este Pe Masă Pentru A Fi împărțită, Așa Cum își Dorește Rusia, Ci Se Află La Masa Discuțiilor”

„Rusia nu-şi doreşte să întrebe ţări mici ca a noastră ce anume îşi doresc. Astăzi Moldova nu mai este pe masă pentru a fi împărţită aşa cum îşi doreşte Rusia, ci se află la masa discuţiilor. Noi am făcut o alegere conştientă să nu fim contrânşi iarăşi să revenim în sfera de influenţă a Rusiei. Este alegerea noastră să trăim liberi într-o ţară democratică. Nu cu teamă şi oprimaţi. Şi reafirmăm aici sprijinul nostru pentru această alegere”, a spus Maia Sandu.

Preşedinta Republicii Moldova a punctat că agresiunile nu vor dispărea dacă închidem ochii, ci „acestea vor reveni iar şi iar dacă nu sunt oprit şi de fiecare dată o vor face mai puternic şi vor fi mai urâte”.

„Nu este momentul să ne concentrăm asupra noastră individual, ci este momentul să dăm dovadă de generozitate. Să fim idealişti şi să apărăm acele valori în care cu toţii credem, democraţie, libertatea de alegere şi pacea”, a adăugat Maia Sandu.

În ceea ce privește războiul de la granițele Republicii Moldova, Maia Sandu a precizat în Ucraina este atacată securitatea Europei, iar rezultatul războiului va defini și viitorul țării sale.

În Ucraina securitatea Europei este atacată. Nu e momentul să ne îndoim. Ucraina are nevoie de sprijin deplin din partea tuturor ţărilor libere europene. Lângă Ucraina se află Moldova. Ce întâmplă în Ucraina va defini viitorul Moldovei zeci de ani de acum înainte. Rusia doreşte să atragă Moldova în sfera sa de influenţă, unde drepturile omului, libertatea de expresie sau de adunare să fie încălcate.

Maia Sandu

Dosarul de corupție cu parlamentari blocat din 2020 „de legea de procedură și întâmplări obiective”. Avocat: „Nu putem vorbi despre o tergiversare”

Recomandări

Dosarul de corupție cu parlamentari blocat din 2020 „de legea de procedură și întâmplări obiective”. Avocat: „Nu putem vorbi despre o tergiversare”

În sesiunea plenară din prima zi a Congresului Partidului European, Maia Sandu a evidenţiat și faptul că PPE a fost partidul care a sprijinit cel mai puternic integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

FOTO: Hepta


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Facebook și Instagram au căzut iar. Probleme raportate de mii de utilizatori. Ce s-a întâmplat cu mesajele trimise pe Messenger

FANATIK.RO

Facebook și Instagram au căzut iar. Probleme raportate de mii de utilizatori. Ce s-a întâmplat cu mesajele trimise pe Messenger

Cum arăta Angela Similea la începutul carierei. Avea o frumusețe răvășitoare și s-a iubit cu Florin Piersic

Viva.ro

Cum arăta Angela Similea la începutul carierei. Avea o frumusețe răvășitoare și s-a iubit cu Florin Piersic

Irinel Columbeanu își imploră fiica să vină să-l vadă. Mesajul video este tulburător: „Să simt cumva că ai grijă de mine”

Libertateapentrufemei.ro

Irinel Columbeanu își imploră fiica să vină să-l vadă. Mesajul video este tulburător: „Să simt cumva că ai grijă de mine”

CTP, despre prestația Simonei Halep și scandalul izbucnit aseară: „«Tractorista» Wozniacki”

GSP.RO

CTP, despre prestația Simonei Halep și scandalul izbucnit aseară: „«Tractorista» Wozniacki”

Este oficial! Dacia Duster poate fi comandată și în România. Care sunt prețurile

FANATIK.RO

Este oficial! Dacia Duster poate fi comandată și în România. Care sunt prețurile

Comoara descoperită în centrul unui oraș din România. Ce legătură există cu Ungaria

Știrileprotv.ro

Comoara descoperită în centrul unui oraș din România. Ce legătură există cu Ungaria

Kanye West și soția lui, Bianca Censori, au renunțat la haine. Cum și-au făcut apariția într-un restaurant din Los Angeles / Foto

Unica.ro

Kanye West și soția lui, Bianca Censori, au renunțat la haine. Cum și-au făcut apariția într-un restaurant din Los Angeles / Foto

"Să mă sune azi domnul Becali". Finanţatorul FCSB a făcut un gest uluitor, la două ore de la apelul părintelui

Orangesport.ro

„Să mă sune azi domnul Becali”. Finanţatorul FCSB a făcut un gest uluitor, la două ore de la apelul părintelui

Românii ar putea primi apă gratis în orice restaurant din ţară. Patronii estimează cât îi va costa: "Îi trag un furtun de la chiuvetă?"

Observatornews.ro

Românii ar putea primi apă gratis în orice restaurant din ţară. Patronii estimează cât îi va costa: „Îi trag un furtun de la chiuvetă?”

Horoscop 21 martie 2024. Taurii au la dispoziție o zi care îi poate ajuta foarte mult, în special în rezolvarea unor probleme legate de casă, familie

HOROSCOP

Horoscop 21 martie 2024. Taurii au la dispoziție o zi care îi poate ajuta foarte mult, în special în rezolvarea unor probleme legate de casă, familie



Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro