Liber către FCSB! Arnold Garita anunță că devine liber în iarnă. De ce a picat transferul la Universitatea Cluj
-
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, sâmbătă, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – Csikszereda, sâmbătă, 17:30, DGS 1
Ajuns în vara anului 2024 la Hapoel Beer Sheva, Arnold Garita a avut un prim sezon bun, iar cifrele sale au fost unele importante. Din actuala stagiune însă, atacantul nu a mai făcut parte din planurile clubului și urmează să devină liber de contract din ianuarie 2026.
Sumar
Arnold Garita, o variantă pentru România
Arnold Garita nu a mai jucat la Hapoel Beer Sheva de la jumătatea lunii august și nu mai face parte din planurile clubului. Într-un interviu acordat pentru digisport.ro, fotbalistul a dezvăluit că va deveni liber de contract din luna ianuarie și este disponibil pentru cluburile din România.
Garita a fost dorit în vară de Universitatea Cluj, iar acum a explicat de ce nu a mai ajuns la gruparea ardeleană.
„Da, așa este. Trebuie să mă transfer iarna asta. Voi pleca gratuit și cred că voi avea mai multe opțiuni. (n.r. de ce nu a mai ajuns la U Cluj) Negociam cu clubul meu să plec, dar până la urmă a durat puțin, motiv pentru care cei de la Universitate Cluj s-au îndreptat spre un alt atacant.
Trebuia să plec, dar până la urmă nu am făcut-o. Au semnat cu un alt atacant. La Beer Sheva, pur și simplu nu mai fac parte din planurile clubului. Ăsta e fotbalul și nu avem ce să facem”, a spus Arnold Garita, pentru digisport.ro.
Faptul că devine liber de contract de la începutul anului 2026 îi poate deschide ușa lui Arnold Garita în România. În trecut, fotbalistul a fost dorit și de FCSB, iar acum rămâne de văzut dacă mai este o opțiune pentru Gigi Becali.
Totodată, francezul nu ar refuza nici o revenire la FC Argeș, club unde a impresionat. Are 14 goluri marcate în 40 de meciuri pentru trupa din Trivale.
- 650.000 de euro este cota de piață a lui Garita, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.
Arnold Garita: „Poți juca în toate cluburile din lume, dacă reziști la FCSB”
Prin intermediul unui interviu acordat în exclusivitate pentru site-ul digisport.ro, Arnold Garita a vorbit despre FCSB și obiceiurile lui Gigi Becali. Atacantul a recunoscut că clubul roș-albastru nu este pentru orice jucători, asta deoarece mulți nu sunt capabili să reziste în fața presiunii create de afaceristul din Pipera.
„E greu să ai o minte foarte puternică pentru a juca la FCSB sub conducerea lui Gigi Becali și cred că toți jucătorii care sunt în acest club au o mentalitate puternică, incredibilă.
Dacă poți să faci față relației cu Becali, atunci poți juca în toate cluburile din lume, pentru că, mental, vei fi pregătit”, a spus Garita, pentru digisport.ro, în 2023.
Etichete: superliga , arnold garita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
