duminică, mai 18, 2025
Noutati

Legea Celor Opt Centre Regionale Pentru Dependenții De Droguri și De Jocuri De Noroc, Promulgată De Klaus Iohannis

„A fost promulgată o lege care ţine de tematica drogurilor, şi anume cea care duce la faptul că vom avea în România opt centre regionale pentru dependenţii de droguri, de alcool, de jocuri de noroc. Astăzi, domnul preşedinte a promulgat această lege adoptată de Parlament. Mă bucur că partidul din care fac parte, PNL, a iniţiat această lege pentru că în România statul nu putea să trateze aşa cum trebuie aceste mari probleme care sunt mai ales în cadrul generaţiei tinere”, a spus Alina Gorghiu la Digi24, potrivit news.ro.

„Deci de astăzi avem cadrul legal, Ministerul Sănătăţii se poate apuca să găsească surse de finanţare astfel încât să poată construi cele opt centre regionale”, a adăugat ea.

Gorghiu a precizat că era nevoie de aceste centre pentru că există clinici private şi ONG-uri care puteau oferi tratament medical, dar limitat, numai persoanelor cu dependenţe.

Ministrul justiției nu a putut oferi un orizont de timp în privința construirii celor 8 centre, dar a menționat că Guvernul va trebui să facă din construirea acestor centre o prioritate.


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Rupere de nori în București. Cod galben de furtună puternică, intensificări ale vântului, vijelie și grindină

Știrileprotv.ro

Rupere de nori în București. Cod galben de furtună puternică, intensificări ale vântului, vijelie și grindină

A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”

Viva.ro

A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu…”

Romina Gingașu, viața lângă miliardarii lumii. Gestul incredibil pe care Ion Țiriac l-a făcut pentru ea: „Într-o dimineață mă sună și îmi zice…”

Libertateapentrufemei.ro

Romina Gingașu, viața lângă miliardarii lumii. Gestul incredibil pe care Ion Țiriac l-a făcut pentru ea: „Într-o dimineață mă sună și îmi zice…”

Zodiile binecuvântate săptămâna viitoare. Cinci nativi sunt pe cai mari până pe 28 iulie

FANATIK.RO

Zodiile binecuvântate săptămâna viitoare. Cinci nativi sunt pe cai mari până pe 28 iulie

Incredibil, dar adevărat: au mai existat două Craiove, care s-au urât și au negociat fuziunea. Povestea dezvăluită de GSP: „S-au bătut ca chiorii”

GSP.RO

Incredibil, dar adevărat: au mai existat două Craiove, care s-au urât și au negociat fuziunea. Povestea dezvăluită de GSP: „S-au bătut ca chiorii”

Este cea mai veche rugăciune către Maica Domnului. Se spune că face miracole dacă o rostești zilnic. Sunt doar câteva cuvinte

FANATIK.RO

Este cea mai veche rugăciune către Maica Domnului. Se spune că face miracole dacă o rostești zilnic. Sunt doar câteva cuvinte

Cum arătau Cristina şi Andrei Rotaru de la Insula Iubirii în urmă cu 10 ani. Imagini de senzație! FOTO

Unica.ro

Cum arătau Cristina şi Andrei Rotaru de la Insula Iubirii în urmă cu 10 ani. Imagini de senzație! FOTO

Decepţia lui Ion Crăciunescu! Cu ce se ocupă fiul său, după 96 de meciuri în Liga 1: "E alegerea lui, n-am ce face. Îmi pare rău că n-a făcut altceva"

Orangesport.ro

Decepţia lui Ion Crăciunescu! Cu ce se ocupă fiul său, după 96 de meciuri în Liga 1: „E alegerea lui, n-am ce face. Îmi pare rău că n-a făcut altceva”

Răscoala românilor din Leeds i-a speriat pe poliţişti, care şi-au abandonat maşina. "Rămânem în istorie"

Observatornews.ro

Răscoala românilor din Leeds i-a speriat pe poliţişti, care şi-au abandonat maşina. „Rămânem în istorie”

Horoscop 20 iulie 2024. Peștii au parte de o zi care revarsă asupra lor o energie frumoasă, care face ca orice schimbare gândită să nu fie dificilă

HOROSCOP

Horoscop 20 iulie 2024. Peștii au parte de o zi care revarsă asupra lor o energie frumoasă, care face ca orice schimbare gândită să nu fie dificilă



Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro