sâmbătă, iulie 20, 2024
Noutati

Kremlinul Spune Că Relațiile Dintre Rusia și NATO „au Alunecat” La Nivelul Confruntării Directe: „Își Continuă Mișcarea Către Granițele Noastre”

„De fapt, acum aceste relații au alunecat la nivelul confruntării directe. Țările NATO, alianța în sine nu numai că crește constant, dar este deja implicată în conflictul din jurul Ucrainei. NATO își continuă mișcarea către granițele noastre, extinderea infrastructurii sale militare către granițele noastre”, a spus Peskov în timpul unei întâlniri cu presa, joi, 4 aprilie.

Așa a răspuns reprezentantul Kremlinului la o întrebare despre relațiile cu alianța, pe fondul aniversării a 75 de ani de la formarea acesteia.

Potrivit lui Peskov, NATO a fost creată și gestionată „ca un instrument de confruntare în primul rând pe continentul european”. În opinia sa, în acest sens, alianța continuă să-și îndeplinească funcțiile, care acum „nu contribuie în niciun caz la securitatea, predictibilitatea și stabilitatea pe continent, ci, dimpotrivă, sunt un factor de destabilizare”.

Afirmațiile lui Peskov vin în aceeași zi în care Alexander Gruşko, ministrul adjunct de externe rus, într-un interviu publicat joi de agenţia RIA a spus că relațiile dintre Rusia și NATO se înrăutățesc, dar Moscova nu are intenția de a intra într-un conflict cu o țară NATO.


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Orașul viitorului, un eșec de proporții. Proiectul de miliarde de dolari din deșert, fără drumuri și mașini, nu se mai construiește

FANATIK.RO

Orașul viitorului, un eșec de proporții. Proiectul de miliarde de dolari din deșert, fără drumuri și mașini, nu se mai construiește

Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții

Viva.ro

Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții

Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac

Libertateapentrufemei.ro

Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac

Cât a încasat Ion Țiriac pentru o reclamă de 30 de secunde » „A fost una dintre cele mai mari greşeli, m-am aranjat pe viaţă”

GSP.RO

Cât a încasat Ion Țiriac pentru o reclamă de 30 de secunde » „A fost una dintre cele mai mari greşeli, m-am aranjat pe viaţă”

Cel mai puternic laser din lume se află în România, foarte aproape de București. Investiția gigant s-a ridicat la 320 de milioane de euro

FANATIK.RO

Cel mai puternic laser din lume se află în România, foarte aproape de București. Investiția gigant s-a ridicat la 320 de milioane de euro

Patru avioane Typhoon ale Forțelor Regale Britanice ar fi zburat de la baza din România pentru a apăra Israelul de Iran

Știrileprotv.ro

Patru avioane Typhoon ale Forțelor Regale Britanice ar fi zburat de la baza din România pentru a apăra Israelul de Iran

Gina Pistol, o mămică sexy. Cum arată soția lui Smiley în costum de baie, la 43 de ani / FOTO

Unica.ro

Gina Pistol, o mămică sexy. Cum arată soția lui Smiley în costum de baie, la 43 de ani / FOTO

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"

Orangesport.ro

„Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi”. Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: „Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus”

Costel Corduneanu aştepta un transplant de mai mulţi ani. Medicii au încercat să îl salveze cu o inimă mecanică

Observatornews.ro

Costel Corduneanu aştepta un transplant de mai mulţi ani. Medicii au încercat să îl salveze cu o inimă mecanică

Horoscop 16 aprilie 2024. Capricornii caută să obțină controlul asupra unor resurse care nu le aparțin în totalitate și s-ar putea să reușească

HOROSCOP

Horoscop 16 aprilie 2024. Capricornii caută să obțină controlul asupra unor resurse care nu le aparțin în totalitate și s-ar putea să reușească



Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro