luni, mai 25, 2026
Noutati

Israelul și Hamas, Aproape De Un Nou Armistițiu. Draftul Final Al Acordului A Fost Acceptat în Linii Mari

Mai devreme, luni, un oficial informat despre negocieri a declarat pentru Reuters că statul Qatar a trimis Guvernului israelian și mișcării islamiste Hamas draftul final al acordului de armistițiu și de eliberare a ostaticilor, un pas considerat esențial pentru încheierea războiului dintre cele două părți, care afectează mai ales Fâșia Gaza.

Anunțul acestui oficial a venit după discuții purtate la Doha între șefii serviciilor secrete israeliene, emisarul special al SUA pentru Orientul Mijlociu și premierul Qatarului.

Casa Albă își dorește aprobarea acordului până la 20 ianuarie, ziua învestirii lui Donald Trump și încheierii mandatului președintelui Joe Biden. De altfel, Joe Biden a discutat duminică la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Președintele Biden a „subliniat necesitatea imediată a unui armistițiu în Gaza și a întoarcerii ostaticilor, cu o creștere puternică a ajutorului umanitar permisă de o oprire a luptelor în conformitate cu acordul”, a transmis Casa Albă.

Un oficial israelian a declarat luni pentru Reuters că Guvernul israelian nu a primit draftul. Totuși, postul israelian de televiziune Canal 12 a relatat că proiectul a venit în cursul nopții de duminică spre luni și a fost considerat acceptabil în linii mari.

Sondaj INSCOP. 69,1% dintre români ar vota un candidat naționalist pentru funcția de președinte

Recomandări

Sondaj INSCOP. 69,1% dintre români ar vota un candidat naționalist pentru funcția de președinte

De asemenea, proiectul a fost aprobat de liderii Hamas din străinătate, dar „totul” depinde acum de Mohammed Sinwar, liderul de facto al Hamas în Fâșia Gaza. Mohammed Sinwar este fratele liderului defunct al Hamas, Yahya Sinwar, considerat creierul atacului din 7 octombrie, care a dus la războiul în curs din Fâșia Gaza.

O sursă aflată la curent cu discuțiile a declarat pentru The Associated Press că mediatorii din Qatar a făcut presiuni asupra Hamas să accepte acordul, în timp ce nominalizatul lui Trump la postul de emisar special în Orientul Mijlociu, Steven Witkoff, a procedat la fel în cazul Israelului.

Hamas a emis luni după-amiază un comunicat în care confirmă înregistrarea unor progrese spre un acord de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor. „Ne reînnoim angajamentul față de oamenii noștri dârzi și răbdători, precum și față de prizonierii noștri eroici din închisori și afirmăm că libertatea lor este aproape”, se arată în comunicat.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News
Urmărește-ne pe Google News

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO

Unica.ro

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO

Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „fata venită din Slovenia și cu un trecut cel puțin controversat, ajunsă în America pentru a-și îndeplini visul, cu orice preț și prin orice mijloace…” Continuarea i-a pus pe mulți pe gânduri

Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Văduva lui Helmuth Duckadam se pregătește iar de înmormântare. Alexandra își strigă durerea, pe Facebook

Libertateapentrufemei.ro

ULTIMA ORĂ! Văduva lui Helmuth Duckadam se pregătește iar de înmormântare. Alexandra își strigă durerea, pe Facebook

Cum afli simplu și rapid dacă ai taxe sau impozite de plătit. Singurele metode prin care economisești timp, durează sub 5 minute

FANATIK.RO

Cum afli simplu și rapid dacă ai taxe sau impozite de plătit. Singurele metode prin care economisești timp, durează sub 5 minute

Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii

Elle.ro

Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii

Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto

Unica.ro

Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto

Apartament de 60 mp într-un complex nou, închiriat cu 700 de euro. Cât costă ca să îl cumperi

Observatornews.ro

Apartament de 60 mp într-un complex nou, închiriat cu 700 de euro. Cât costă ca să îl cumperi

Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt

HOROSCOP

Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt

Source by [author_name]