joi, iulie 25, 2024
Noutati

Interviu Cu Tânărul Care A Fugit Din Ucraina şi A Traversat Nistrul Noaptea, Cu O Barcă Pneumatică. „Nu E Important Ce Spun Autorităţile Despre Mine, Ci Ce Spun Apropiaţii Mei” | EXCLUSIV

Roman M.* are 22 de ani şi e singur la părinţi. S-a născut într-un sat din regiunea Chernihivs’ka, aflată în nordul Ucrainei, iar mai târziu, a mers la facultate. Încă din timpul studenției, el a început o afacere în domeniul agricol, care „la început, a mers bine” spune Roman, „Dar, odată cu izbucnirea războiului, a intrat în declin. Cea mai mare problemă erau contractele cu partenerii externi. Nu pot fi încheiate online, pentru că, în afaceri, încrederea se câștigă face to face. A doua problemă e lipsa forței de muncă, pentru că majoritatea bărbaților sunt luați pe front”.

Ucraina a intrat deja în al 3-lea an de război, iar Roman are mulți prieteni și vecini care au fost trimiși pe front. Şi din acest motiv, spune el, încă de la începutul invaziei ruseşti a decis să sprijine armata cu bani, alimente și medicamente. În fiecare lună, dona câte 1.500 de dolari, dar anul acesta, „abia dacă am mai putut ajuta cu 500 de dolari”, spune Roman. 

„Colaborez direct cu oamenii pe care-i știu din batalioanele cărora le fac donații”, mărturiseşte el. „Îmi spun de ce au nevoie, eu caut, le cumpăr și le trimit, şi așa sunt sigur că ei le primesc. Din cauza corupției, e mai bine să lucrezi direct cu persoanele implicate. Corupția din Ucraina e o piedică ce afectează atât donațiile către armată, cât şi afacerile. Eu vreau să ajut mai mult, iar pentru asta m-am gândit că trebuie să fac ceva, ca să-mi dezvolt afacerea. Aveam nevoie de contracte noi, aşa că trebuia să plec din Ucraina”.

„Va fi o săptămână de foc”. Valul de căldură se accentuează în sudul țării. Temperaturi de 40 de grade la umbră

Recomandări

„Va fi o săptămână de foc”. Valul de căldură se accentuează în sudul țării. Temperaturi de 40 de grade la umbră

„Mai întâi, trebuia să înțeleg că nu ies din țară ca să fug de ceva”

După izbucnirea războiului, în Ucraina a fost decretată legea marţială, iar bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani li s-a interzis să părăsească țara. Sunt exceptaţi de la regulă cei cu dizabilități, cei ce nu pot fi încorporaţi, cei care au trei sau mai mulți copii minori, şoferii care efectuează transporturi umanitare, pentru armată sau transporturi internaționale de mărfuri și pasageri, sportivii de performanţă, angajaţii din sectorul feroviar, maritim sau aviatic etc.

„Dacă te încadrezi în aceste limite legale, ai posibilitatea să apelezi la o organizație, denumită «Șleah» («Calea»), care se ocupă să-ți obțină documentele necesare ieșirii”, explică Roman. „Însă, cu cât se lungește războiul, posibilitățile de a părăsi țara sunt tot mai mai puține. Chiar și temporar. De pildă, dacă ai o întâlnire cu un client în străinătate, teoretic ai voie să ieși temporar. Dar la graniță poți avea surpriza să descoperi că nu ești lăsat să pleci, şi astfel, pierzi și banii pe biletele de avion sau de cazare…”.

Pentru că nu a împlinit 25 de ani, Roman nu e pe lista celor ce pot fi înrolaţi. Dar pragul de vârstă tocmai a fost coborât, de la 27 la 25 de ani, în aprilie anul acesta. Asta înseamnă că regulile se pot schimba oricând.

INTERVIU | Drogul popular care poate fi depistat la șoferi în doar patru județe din România: „Nu-l detectează nici Drägerul poliției, nici marea majoritate a laboratoarelor medico-legale”

Recomandări

INTERVIU | Drogul popular care poate fi depistat la șoferi în doar patru județe din România: „Nu-l detectează nici Drägerul poliției, nici marea majoritate a laboratoarelor medico-legale”

Tânărul spune însă că el se gândea să plece încă din toamna trecută. „Am început să mă pregătesc mai mult psihologic, pentru că, mai întâi, trebuia să înțeleg că nu ies din țară ca să fug de ceva, ci ca să mă dezvolt, să ajut afacerea, să am mai multe venituri şi, implicit, să pot face mai multe donații pentru armată”. 

„Pe Telegram, se trimit locațiile unde trebuie să ajungi”

După ce s-a sfătuit cu prietenii lui, Roman s-a înscris în diverse grupuri de pe Telegram, unde se discută despre variantele de ieșire din Ucraina. Apoi, în luna mai, şi-a îmbrăţişat mama şi pe tatăl care încă ar putea fi înrolat în armată, şi-a sărutat prietena cu care avea să se mai revadă doar dacă planul îi reuşea şi apoi a ieşit pe uşa casei. Despre ce-a urmat, Roman povesteşte privind lung înainte, ca şi când pe filmul acelor zile s-ar derula, doar de el văzut, chiar acolo, în redacţia unde a intrat ca să-şi spună povestea.  

Libertatea: Ce bagaj aveai cu tine când ai plecat?

Roman: Rucsacul acesta (unul mic, negru – n.r.) cu trei tricouri, un laptop, o tabletă, câteva medicamente de bază, telefon, încărcătoare, cardul bancar. Şi bani, dar nu prea mulți, doar cât să mă pot descurca la început. Este periculos să ai bani cash la tine, pentru că, dacă te prind, ţi-i confiscă. 

Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2024 au fost publicate pe edu.ro. Notele după contestații, pentru fiecare județ

Recomandări

Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2024 au fost publicate pe edu.ro. Notele după contestații, pentru fiecare județ

– Ai plecat singur?

– Nu, am plecat un grup de cinci oameni. Pe Telegram, există un canal unde se dau sfaturi şi ți se trimit locațiile unde trebuie să ajungi. Acolo am găsit un om care ne-a explicat pas cu pas cum să ajungem până la gardul graniței ce desparte Ucraina de Moldova.

– De ce ai trecut graniţa în Republica Moldova și nu ai venit în România?

– Nu e așa simplu să dai de cineva care să-ți spună pe unde să o iei. Atunci când m-am decis să plec, eu am găsit doar oameni care m-au îndrumat cum să ajung safe în Moldova. Abia după, am aflat că sunt rute și direct spre România.

„Barca era să se răstoarne, am reechilibrat-o în ultimul moment”

– Iar în Republica Moldova cum ai ajuns?

– Pentru că frontiera e împânzită cu posturi de grăniceri, nu poți să ajungi aproape de ea pe drumuri normale. Așa că noi am găsit niște drumuri lăturalnice. Până la zona graniței am mers cu o barcă pneumatică pe Nistru. Era 11:00 noaptea și era lună plină. Barca în care eram noi era trasă, cu o sfoară, de o altă barcă, tot gonflabilă, dar care avea motor. Am mers aşa vreo 30-40 de minute, iar la un moment dat, din cauza balansului, barca era să se răstoarne, am reechilibrat-o în ultimul moment. Când am ajuns la mal, am urcat un deal și am cărat bărcile cu noi.

– De ce ați luat şi bărcile cu voi?

– Ca să nu fie descoperite pe malul Nistrului și să ne ia grănicerii urma. Le puteau găsi cu vreo dronă, pentru că zona de graniţă e survolată tot timpul de drone. Am mers câteva sute de metri, până când am ajuns la un tractor cu remorcă. Ne aştepta. Am urcat bărcile în remorcă, ne-am suit și noi, şi am mers cu tractorul pe câmp vreo 30 de minute. Apoi am coborât şi am urcat într-o dubiţă, plină cu lăzi de legume. Ascunşi printre lăzi, ne-am continuat drumul şi am mers încă vreo 30 de minute, mai mult pe câmp. La vreo doi kilometri de graniță, ne-au debarcat, iar ultima bucată de drum am străbătut-o pe jos, pe câmp deschis şi prin câteva livezi.

– Pe tot acest traseu, ați avut impresia că vă urmărește cineva? Vă era teamă?

– Sigur că ne era frică! Dar am avut noroc că nu am fost descoperiți și nu ne-a urmărit nimeni, pentru că ştiu şi poveștile unor oameni care au încercat să treacă graniţa și au fost prinşi. Este o acțiune foarte riscantă.

„Dacă eşti prins, declari că ești pregătit să mergi voluntar pe front”

– Ce pățesc cei care sunt prinși?

– Teoretic, primeşti o sancţiune administrativă: o amendă de 500-600 de dolari. Practic, depinde de acei grăniceri. Sunt unii care, după ce te prind, te bat, te urcă într-o dubă și te plimbă între punctele de recrutare, până ți se pierde urma. Apoi te obligă să semnezi niște hârtii prin care declari că ești pregătit să mergi voluntar pe front. Iar când eşti voluntar, statul nu are nicio răspundere față de tine și nu primești nicio compensație. Jumătate din cei care sunt prinși că încearcă să fugă trec prin așa ceva. Ceilalți scapă cu amenda administrativă, dar după un control medical, sunt luați în evidență pentru o posibilă recrutare. Însă ştiu cazurile unora care, după ce au primit hârtiile că sunt apți de încorporare, au încercat să fugă din nou și atunci le-a reușit.

● Peste 16.500 de bărbați care încercau să iasă ilegal din ţară au fost prinşi de Poliţia de Frontieră din Ucraina, de la începutul războiului şi până la finalul anului trecut, scrie Washington Post. Cei mai mulţi se îndreptau spre Moldova sau România. 

– Să ne întoarcem la fuga ta. Ai mers cu barca, cu tractorul, cu duba, ascuns între lăzi cu legume, apoi ai mers pe jos. Cum ai trecut în Republica Moldova?

– Ultima bucată de drum, cât am mers pe jos, aveam aparate de văzut pe timp de noapte, pentru că altfel nu puteam zări patrulele de grăniceri, ca să ne ferim de ei. N-au fost patrule, nu am văzut, dar chiar când am ajuns la gardul de pe frontiera dintre Ucraina și Moldova, a trecut o dronă care supraveghea zona. Atunci ne-am împrăștiat, și fiecare s-a ascuns pe unde a putut, până când drona a trecut de zona în care ne aflam. Abia apoi am ridicat plasa gardului și ne-am strecurat pe sub ea. Ajunşi în Moldova, ne-am scos telefoanele, le-am deschis și am folosit GPS-ul, ca să vedem pe unde suntem și să ne orientăm.

– De grănicerii moldoveni nu vă era teamă?

– Nici nu ne gândeam la asta… Deşi scopul nostru era ca ei să nu ne prindă, pentru că procesul de înregistrare ca refugiat durează mai mult prin grănicerii moldoveni, decât dacă te predai la serviciul pentru migranți şi ceri azil. Deci, nu ne era frică, dar preferam să nu fim prinși. Şi, din fericire, nu am fost prinși. Iar asta deși, la un moment dat, imediat după ce am trecut în Moldova, am văzut o dronă care survola zona şi ne-am ascuns. În grabă, eu am călcat atunci într-o groapă și m-am accidentat la picior destul de rău, am făcut o entorsă. Glezna mi s-a umflat și am legat-o cu un tricou, iar restul drumului am șchiopătat. Însă, datorită adrenalinei, câteva ore nu am simțit durerea, așa că am putut să merg mai departe.

Din sat în sat, până la rata care merge în Chișinău

– Până unde ați mers pe jos? Unde ați întâlnit oameni prima oară?

– Am mai mers câțiva kilometri pe câmp, până am ajuns într-un sat. La 1.00 noaptea, nu era țipenie de om. Totul era închis, nu circula nimic. Niște cunoștințe, cu care țineam legătura prin mesaje, ne-au spus că trebuie să ajungem în următorul sat, de unde putem lua un autobuz spre Chișinău. Așa că am mai mers vreo 10 km, iar când am ajuns în satul următor, era ora 4.40. Aici am dat de primul om, pe care l-am întrebat cum se ajunge la Chișinău, iar el ne-a arătat staţia de autobuz. Inițial, i-am vorbit în engleză, dar omul n-a înțeles nimic. Apoi, l-am întrebat în rusă, și așa am priceput. „Te gândești că aici știe cineva engleză?”, s-a mirat bărbatul. Eu nu știam că acolo se vorbește și rusă.

– Şi-a dat seama că sunteți ucraineni?

– Da, sătenii erau deja obișnuiți. Bărbatul ne-a şi spus că, săptămânal, întâlnește grupuri de ucraineni care trec ilegal graniţa. Din acest sat, la ora 5.00 dimineața, am plecat cu un autobuz până la Chișinău. Un bilet ne-a costat 10 euro. Şi era o rablă de autobuz, am crezut că nu mai ajungem; aproape de Chișinău începuse să curgă motorină din el. Dar am ajuns, şi primul drum a fost la Inspectoratul General pentru Migrație din Chișinău, ca să ne înregistrăm. Am luat bonuri de ordine, eu aveam numărul 37, dar, fiind vineri, programul s-a terminat şi eu n-am mai apucat să intru.

– Aşa era de aglomerat la Inspectoratul General pentru Migrație? Şi toți care aşteptau erau ucraineni?

– Da, era foarte aglomerat și majoritatea erau ucraineni. Angajații de la Migrație erau deja obișnuiți, era o rutină pentru ei. Pentru mine, până la urmă, a fost bine că n-am reușit să mă înregistrez din prima zi, pentru că apoi am aflat că exista o cale mai rapidă: azilul temporar. Dacă te înregistrezi ca refugiat, pașaportul îți e reținut pentru minimum trei săptămâni şi nu poţi pleca mai departe, până nu ţi se lămureşte situaţia. În a doua variantă, de protecție temporară, pe care am ales-o şi eu, înregistrarea se face online şi primeşti documentele în doar două săptămâni. E mai rapid. Şi nu trebuie decât să dovedești că ai unde să stai, iar eu rezervasem deja, prin booking.com, un apartament în Chișinău. Aici a venit apoi şi prietena mea, care a ieşit din Ucraina legal, pentru ea nefiind o problemă să călătorească.

Cum a fost verificat, timp de două săptămâni, în Republica Moldova

– Cum te-au verificat poliţiştii din Republica Moldova?

–  Două săptămâni au durat verificările, timp în care am mers de mai multe ori la poliție şi am fost interogat. Am povestit cum am trecut granița, am mers cu polițiștii acolo, ca să le arăt exact pe unde am trecut. Practic, mi s-a deschis un dosar. Dar polițiștii moldoveni sunt foarte profesioniști, răbdători și respectuoși. După ce mi s-a lămurit situația, mi-au acordat statutul de refugiat şi mi-au pus ștampila pe pașaport. Iar a doua zi după finalizarea actelor, am plecat cu prietena mea spre România. Am luat un autocar din Chișinău direct spre București.

– La graniţa cu România ai mai fost verificat?

– Doar grănicerii moldoveni au verificat dacă am toate actele în regulă şi au sunat la Migrări, ca să li se confirme că am trecut interogarea. Și a fost totul în regulă. Dar în acelaşi autocar cu mine erau doi ucraineni care nu trecuseră interogarea și au fost coborâţi.

– Și acum, ce urmează? Ce vrei să faci mai departe?

– Acum, trebuie să mă înregistrez în România, la Inspectoratul General pentru Imigrări, ca să obţin protecție temporară. Sunt venit de 3 săptămâni şi am termen de 90 de zile, ca să mă înregistrez. Pe urmă, voi vedea încotro o apuc… Scopul meu era să ajung oriunde în Europa. Acum, mi-am schimbat prioritățile și aş vrea să ajung în Statele Unite ale Americii. Dar deocamdată rămân aici, unde am închiriat un apartament.

„Cred că pot să-mi ajut ţara în mai multe feluri”

– Roman, tu de la început ai spus că ai plecat din Ucraina doar ca să-ți dezvolți afacerea, şi nu pentru că ţi-ar fi fost teamă să nu ajungi pe front. Dar, te întreb, crezi că e o rușine să nu vrei să mori în război?

– O întrebare bună (zâmbeşte)… Timp de șase luni, de când am început să mă gândesc la asta şi până când am plecat, mi-am pus această întrebare. Şi cred că mi-am găsit răspunsul. Pe de-o parte, înțelegi că sunt jocuri politice. Dar pe de altă parte, ai sentimentul de responsabilitate față de țară, față de prieteni. Dar mai este și calea de mijloc, în care poți fi de folos nu doar pe front. Iar în acest caz, trebuie să faci tot posibilul să depășești această „dezertare morală”, ca să poți să-ți ajuți prietenii și țara. Eu cred că pot să-mi ajut ţara în mai multe feluri. Şi, pentru mine, nu e important ce spun despre mine autorităţile din Ucraina, e important ce spun apropiaţii mei.

– Când se va termina războiul, ai vreun plan să te întorci acasă?

– Este greu de spus. În primul rând, nu știu când și dacă se termină. În al doilea rând, nu știu dacă eu nu voi avea vreo responsabilitate, din punct de vedere penal. Trebuie să-mi lămuresc statutul juridic.

– După ce ai plecat de acasă, când i-ai sunat pe părinții tăi prima oară?

– Imediat cum am trecut în Moldova. Eram deja pe câmp, nu ajunsesem nici în primul sat, când am deschis telefonul și le-am scris un mesaj.

● 4,2 milioane de oameni au fugit din Ucraina, ca urmare a războiului rus de agresiune, iar acum ei se află sub protecție temporară, în ţări ale UE, potrivit ultimelor date publicate de EUROSTAT

* Nu este numele real al tânărului din Ucraina, căruia îi vom proteja identitatea.

Foto ilustrativ: Hepta


Google News
Urmărește-ne pe Google News



Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro