sâmbătă, iulie 20, 2024
Noutati

Interviu Cu Alex Michaelides, Autorul Bestsellerului „Pacienta Tăcută”, Despre Noul Său Roman, „Furia”:  „Literatura Cu Adevărat Bună îți Adâncește Propria Experiență De Viață”

Alex Michaelides nu se teme de eșec, ba chiar crede că l-a ajutat să-și modereze egoul masiv din tinerețe. Are 46 de ani, două masterate – în literatură și scenaristică, și a debutat în literatură cu bestsellerul „Pacienta tăcută” în 2019, thriller vândut în 6,5 milioane de copii. Cartea va transformată în film de Plan B, compania de producție a lui Brad Pitt și Jennifer Aniston. 

Următoarea sa carte, „Fecioarele” a apărut în 2021, iar zilele astea Michaelides umblă prin lume pentru lansarea celui mai recent roman, „Furia”, și ea în plan de ecranizare. 

Interviu cu Alex Michaelides, autorul bestsellerului „Pacienta tăcută”, despre noul său roman, „Furia”:  „Literatura cu adevărat bună îți adâncește propria experiență de viață”

Povestea se desfășoară pe o insulă privată din Grecia, unde Lana, o fostă stea de cinema, își invită prietenii să petreacă împreună vacanța de Paște. Însă liniștea tuturor e perturbată de o crimă. Și, bineînțeles, din cauza vântului mediteraneean violent, nimeni nu poate părăsi insula.

Cu influențe din mitologia greacă și personaje cu vieți interioare complexe, Michaelides construiește o aventură psihologică prin care Elliot Chase, narator și personaj în poveste, ne poartă cu grijă de la prima pagină. 

REPORTAJ O arie protejată Natura 2000 de la marginea Mangaliei a devenit depozit de deșeuri: „Aduc gunoaiele cu mașini mari, de la firme!”. Ministerul Mediului știe din 2020

Recomandări

REPORTAJ O arie protejată Natura 2000 de la marginea Mangaliei a devenit depozit de deșeuri: „Aduc gunoaiele cu mașini mari, de la firme!”. Ministerul Mediului știe din 2020

De la scenarii și filme, la bestselleruri internaționale

Cărțile și cinematografie au fost marile pasiuni ale lui Michaelides din copilărie. Cu o bibliotecă generoasă, Alex a descoperit-o pe Agatha Christie și a dezvoltat o obsesie pentru thrillere. 

Născut în Cipru, cu o mamă englezoaică și un tată grec, scriitorul a urmat un traseu profesional complex: a studiat literatură la Cambridge și scenaristică în Los Angeles, apoi a vrut să devină actor. A ajuns pe platourile de filmare, dar a renunțat la scurt timp, din cauza firii anxioase și introvertite. 

A visat de mic la boemia hollywoodiană, crezând că odată ajuns pe platourile de filmare, va fi împlinit. Însă după câteva scenarii și un colaborare cu Uma Thurman în rol principal pentru „The con Is On”, după scenariul scris de el, Michaelides și-a dat seama că nici acest drum nu e potrivit. Așa că s-a îndreptat către psihologie și psihiatrie, un experiment care i-a fracturat percepțiile asupra lumii, dar care a avut aceeași soartă precum actoria și filmele.

Însă toate aceste straturi de experiență s-au întrepătruns și așezat atunci când se aștepta mai puțin, ca să dea naștere celor trei romane. Într-un interviu acordat înainte de lansarea romanului „Furia”, Michaelides a vorbit deschis despre experiențele sale, despre ce înseamnă să fii scriitor și revelațiile pe care le-a avut în ceea ce privește provocările, eșecul și cum se uită la lume la umbra celor 46 de ani. 

Culise. Calculele PSD și PNL pentru a câștiga primăriile conduse de USR-iști. Sergiu Sechelariu, arma PNL pentru Bacău

Recomandări

Culise. Calculele PSD și PNL pentru a câștiga primăriile conduse de USR-iști. Sergiu Sechelariu, arma PNL pentru Bacău

Să începem cu numele romanului „Furia”. Redă o emoție puternică și mă întrebam cum se regăsește asta în carte.
– Sigur. „Furia” e despre o fostă celebră stea de cinema care își invită cei mai buni prieteni să petreacă Paștele cu ea, pe o insulă privată din Grecia, dar rămân blocați acolo din cauza vântului foarte puternic. Aveam idee în minte de când aveam 20 de ani și am fost în Mykonos, iar vântul era atât de violent, încât am rămas blocat acolo timp de trei zile. Și a devenit un mod interesant de a ține niște oameni pe insulă, ceea ce încerci mereu să faci în cazul unei crime – să izolezi oamenii într-un loc, astfel încât să nu se poată ridica și pleca după bunul plac. 

Și când am început să mă gândesc la violența vântului, cum e plin de furie, s-a legat cu violența emoțiilor care se desfășoară pe insulă și a devenit o temă, un accident fericit. 

Interviu cu Alex Michaelides, autorul bestsellerului „Pacienta tăcută”, despre noul său roman, „Furia”:  „Literatura cu adevărat bună îți adâncește propria experiență de viață”
Foto: Litera.ro

Deci aveai cumva ideea pentru o astfel de carte de când aveai în jur de 20 de ani. De ce ai publicat-o abia acum? 
– Aveam conceptul. Nu știu cum procedează alți scriitori, dar pe măsură ce îmi vin mai multe idei, le păstrez în cap pentru o lungă perioadă, apoi există o coliziune între ele și se naște o carte. Sau uneori pur și simplu ai o idee în cap timp de 20 de ani. Eu cu siguranță fac asta. 

„Hairstylistul vedetelor”, numit șef la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, scrie G4Media. Cristi Pascu: „Nu pot să spun că am o experiență”

Recomandări

„Hairstylistul vedetelor”, numit șef la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, scrie G4Media. Cristi Pascu: „Nu pot să spun că am o experiență”

Într-un interviu anterior, ai menționat că Uma Thurman ți-a oferit un sfat valoros despre scris. Ce ți-a spus și cum s-a dezvoltat asta în romanele tale?
– I-am dedicat „Furia” Umei. Suntem prieteni apropiați, ne știm de 10 ani deja. Am cunoscut-o când scriam filmul (n.r. „The Con Is On”) și ea juca, dar nu a ieșit cum speram. Atunci a luat scenariul și am trecut amândoi prin el, explicându-mi de ce nu funcționează, și m-a învățat cum să scriu vizual pentru un film. Că totul trebuie să fie o imagine. Nu pot fi doar doi oameni vorbind. Trebuie să încerci să condensezi scena într-o imagine specifică. Ea a numit asta atunci „o imagine iconică”. Și m-a ajutat incredibil de mult. De asemenea, mi-a oferit multe idei pentru „Pacienta tăcută”, la care lucram atunci. Mi-a sugerat ca Alicia, personajul principal, să fie pictoriță. Uma spunea că, dacă nu poate vorbi, atunci picturile pot oferi indicii și perspective cu privire la ce se întâmplă în mintea ei. Toate lucrurile astea mi s-au părut fascinante, așa că m-am întors și am rescris „Pacienta tăcută” pe baza a ce-mi spusese Uma.

M-a inspirat atât de mult, încât am zis că într-o zi o să scriu ceva pentru ea. Ani mai târziu, am scris „Furia” și am creat-o pe Lana, steaua de cinema, pentru Uma. În prezent cartea e adaptată pentru film și sper ca ea să joace rolul Lanei. Tot ciclul are un final fericit. 

Care a fost feedbackul Umei pentru carte?
– I-a plăcut mult. A citit-o de la primele drafturi și m-a ajutat mult la construcția Lanei, pentru că nu cred că o dibuisem prea bine la început. Uma m-a ajutat să-i ofer profunzime personajului. Cred că… toate personajele mele sunt de fapt niște copii răniți, suferinzi. Și cred că actorii în special aleargă după faimă și avere și aplauze și validare pentru că vor să fugă de ceva dinăuntrul lor. Și cred că asta e călătoria în care Elliot, naratorul, pornește în carte. Începe să se conecteze cu propria copilărie și lucrurile care i s-au întâmplat atunci. Și atunci, cred că toate personajele se prefac că sunt altcineva, motiv pentru care tema asta de a performa se regăsește în tot romanul.

Interviu cu Alex Michaelides, autorul bestsellerului „Pacienta tăcută”, despre noul său roman, „Furia”:  „Literatura cu adevărat bună îți adâncește propria experiență de viață”

Ascultând și alte interviuri de-ale tale, am constatat că trauma din copilărie e un subiect recurent în romanele tale. Făcând conexiune și cu tangențele tale în psihoterapie, mă întrebam dacă, scriind aceste cărți, ai trecut tu însuți printr-un proces de introspecție, de vindecare și ce ai descoperit.
– O observație fină. Cred că scriu pentru mine și cred că totul e un fel de terapie. Nu știu, e dificil. Eram destul de încurcat când eram adolescent, să folosesc un termen politicos. Și voiam să scriu și scriam povești amuzante, dar totul era superficial pentru nu știam că cine sunt, nu mă înțelegeam pe mine foarte bine. Apoi am început să explorez și să fac terapie.

Punctul de cotitură pentru mine a fost să lucrez într-o unitate de psihiatrie pentru adolescenți, ceea ce a fost o experiență minunată. Am văzut cum adolescenții aceia înfricoșători erau de fapt niște copii. 

Îmi amintesc în special acest băiat masiv, avea în jur de 15 ani, care mă intimida. Într-o zi, l-am văzut cum s-a scurs pe podea, plângând și atunci am realizat că era doar un copilaș terifiat. Și cred că ăsta a fost punctul de cotitură pentru mine, când am realizat că toți suntem, într-o oarecare măsură, la fel. Deci cam de pe atunci am încercat să analizez psihologia și copilăria personajelor mele. 

Pentru „Furia”, spre exemplu, am scris mai multe pagini pentru fiecare personaj în parte, despre copilăria lor, astfel încât să înțeleg de unde vin. Nimic din asta n-a ajuns în carte. Pentru că nu erau importante pentru cititor, era important ca eu să știu asta. Ca deciziile pe care le vor lua să fie reale. 

– Să le dezvolți personalitatea. 
– Da, și mă asigur că vin dintr-o zonă de adevăr. Deci e dificil să mă rezum la un lucru pe care l-am învățat. Cred că până la urmă e un proces de continuă explorare. Și e despre a combina un gen mai comercial de roman polițist cu ceva real și personaje tridimensionale, reale. Și asta e o provocare continuă. Și e ceva la care vreau să continui să lucrez pe viitor. 

Luând și răspunsul anterior în calcul, sunt curioasă de lucrul de care ești cel mai mândru în ceea ce privește „Furia”.
– Păi, faptul că mi-a ieșit, până la urmă. Pentru o scrisesem diferit la început. Primele două cărți le-am planificat timp de un an, un an și jumătate. Cred că chiar mai mult a durat prima. Devenind prea laborios, procesul nu mai e plăcut, distractiv. Așa că de data asta, cu „Furia” am încercat să mă distrez puțin mai mult. Așa că am decis să scriu povestea fără să știu cum o voi spune de fapt. Și a fost foarte distractiv. Dar, din păcate, a fost nevoie de mai multă muncă la final. 

Pentru că primul draft n-a funcționat și editorul meu mi-a spus că ori arunc tot, ori încep de la zero, ori mă întorc la la aceleași personaje și încerc ceva nou. Așa că a fost o experiență organică, fluidă, iar creativ, a fost foarte distractiv.

Și am mai descoperit că trebuie să ai speranță când nu plănuiești totul de la început. Că trebuie să speri că va ieși.

Și a avea încredere în proces e ceva ce mereu ai făcut sau ai învățat pe parcurs? 
– Nu, e ceva ce am învățat scriind „Furia”. Pentru că atunci când planifici tot, e aproape ca și cum nu ai avea încredere în proces. Pentru că ești în control tot timpul, punând totul la punct. Când m-am așezat să scriu primele două romane, știam exact ce o scriu și ce se va întâmpla în fiecare capitol. Tot, până la final. Cu „Furia” n-am avut nici cea mai mică idee. Nici criminalul nu știam cine e. Nici victima nu știam  cine e. Știam doar personajele și insula în sine și am început să scriu. 

După cum îți vorbea Elliot. 
– Da. Adică, nu inițial. El exista în primul draft, era un personaj minor. Cartea era scrisă la persoana a treia, ca Fecioarele. Nu avea viață. Și într-o zi mă plimbam pe plajă și citeam câteva din rândurile din deschidere. Și m-am întrebat „cine vorbește?”. M-am întrebat cum ar fi ca Elliot să fie personajul care e mereu acolo făcând glume și cocktailuri. Ce-ar fi să ne spună el povestea? Și apoi totul a prins viață. E amuzant cum se așează lucrurile. 

Interviu cu Alex Michaelides, autorul bestsellerului „Pacienta tăcută”, despre noul său roman, „Furia”:  „Literatura cu adevărat bună îți adâncește propria experiență de viață”

Elliot, naratorul, împrumută anumite trăsături de la tine? 
– Da, cred că da. Cred că e ceva mai răutăcios decât mine, e o persoană mai întunecată, mai complicată. Dar da, cu siguranță am parcurs un traseu similar în ceea ce privește terapia și alte lucruri asemănătoare. Uneori, când am întâlniri cu cititorii sau interviuri, observ că oamenii mă confundă cu personajele mele. Și nu sunt nici Theo, nici Elliot. Cred că majoritatea scriitorilor de thrillere pe care i-am citit sunt destul de plictisitori, ca și mine, pentru că, dacă ești un om cu picioarele pe pământ, atunci imaginația ta o poate lua razna cu totul. Așa că parte din distracția de a scrie aceste cărți e că imaginația poate ajunge peste tot. 

E un mesaj care vrei să rămână cu oamenii după ce citesc cartea?
– Sunt foarte smerit, umil, ca scriitor pentru că am scris doar trei cărți și sunt foarte critic cu mine, deci niciodată nu am fost pe deplin mulțumit cu ce am scris. Dar ce mi-ar plăcea și încerc să reușesc e să-i informez pe oameni. Ezit să folosesc „a educa”, cred că „a informa” e mai potrivit.

Să le oferi oamenilor o perspectivă diferită asupra psihologiei, a lumii sau a oamenilor din jurul lor. Și ăsta e genul de lucru pe care îl iau din literatura cu adevărat bună; că, într-un fel, îți adâncește propria experiență de viață.

Dacă nu ai mai scrie, ce ai face?
– Cred că aș încerca să pictez din nou. Obișnuiam să pictez când eram copil. În adolescență să pictam în ulei. N-am mai făcut asta de zeci de ani, dar îmi tot promit că o să încetinesc ritmul, o să mă întorc la pictat și o să am o viață liniștită.

Cred că de când am publicat „Pacienta tăcută” n-am încetat să mai lucrez, pentru că a fost frumos să am succes la 40 de ani, așa că am profitat de ocazie. Dar acum am 46 de ani și am obosit. Le-am spus editorilor mei că pentru următoarea carte am nevoie de un termen de trei ani. Am nevoie de un respiro, s-o iau mai ușor. Iubesc să gătesc, vreau să-mi iau un câine din nou și să am o viață mai liniștită.

De ce te-ai oprit?
– Cred că am vrut să fiu un scriitor de succes și asta îți consumă mult timp. Trebuie să rescrii din nou, și din nou, și din nou. Și cred că am realizat că fiecare scriitor care nu are succes, e pentru că nu au muncit suficient. 

Și cred că trebuie să lucrezi la asta tot timpul. Eu în tinerețe obișnuiam să merg la o grămadă de petreceri și să fiu cu oamenii. Apoi am renunțat la asta pe la 25 de ani și am pierdut prieteni de-a lungul anilor. Dar am început să-mi iau munca în serios și mi-a luat alți 20 de ani să ajung aici. Dar cred că totul e parte din asta. E ca și cum ai deveni doctor: trebuie să lucrezi foarte, foarte, foarte din greu și să studiezi tare, tare, tare mult. Așa am început să am din ce în ce mai puțin timp pentru pictat și petreceri. 

Având în vedere experimentele prin care ai trecut profesional și ce am vorbit până acum, care e relația ta cu eșecul?
– Trebuie să spun că sunt destul de confortabil cu greșeala. Simt că primele decenii din viața mea nu au fost un succes. Am cunoscut actori, prieteni de-ai mei, care au devenit de succes la 18-20 de ani, faimoși în toată lumea și cred că, într-un fel, te limitează, pentru că cumva rămâi blocat la vârsta aia pentru totdeauna. 

Interesant. De ce spui asta?
– Cred că e adevărat. Și cred că și eu la 20 de ani aveam un ego destul de mare. Apoi, după câteva decenii de eșec, ego-ul meu a devenit mai mic. Și atunci cred că am devenit un om mai bun.

Mai umil?
– Mai umil și o persoană mai de treabă. Și, din nou, am văzut în jurul meu actori în care nu s-a produs această schimbare de ego, ca la mine. Oameni care cred că sunt speciali. Și nu sunt speciali, doar au avut ceva mai mult noroc și niște talent. Cu toții suntem la fel. Nu cred în prostii de genul că unii oameni sunt speciali. Deci cred că eșecul e bun pentru oameni, te învață lucruri.

Ai putea să ne oferi câteva detalii pe furiș despre următoarea carte? Că tot ai menționat-o mai devreme. 
– Sunt două idei cu care mă joc, ambele despre copilăria mea. Una e despre părinți mei. Am crescut într-o familie în care mama mea e foarte englezoaică și tatăl meu, foarte grec. Și asta era sursa multor conflicte, în special în ceea ce privește mâncarea sau altele asemenea. Astfel, a devenit un loc interesant în care să crești, între două culturi. Și m-am gândit că ar fi distractiv. Voi arunca și o crimă la mijloc, desigur. Asta e ce fac eu.


Google News
Urmărește-ne pe Google News



Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro