sâmbătă, iulie 20, 2024
Noutati

Interlopii Acuzați Că Au Ucis Cu Maceta Un Bărbat La Un Hotel Din Padina Rămân în Arest Preventiv

Agresorii au contestat decizia de arestare preventivă pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, însă Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondate contestaţiile acestora.

Crima a avut loc la Hotel Belmont din Padina, unde era o petrecere de Valentines Day, pe fondul unui conflict spontan. La petrecere, au fost prezenţi și cântăreţii Alex Velea, Antonia şi Alina Eremia.

Bărbatul înjunghiat mortal, în vârstă de 41 de ani, era căsătorit, avea doi copii şi locuia în Târgovişte. Persoanele bănuite de comiterea faptei sunt trei bărbaţi din Bucureşti, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani. Cei trei sunt fiii „vrăjitoarei Sidonia” și membri ai clanului interlop Fabian, potrivit informațiilor Observator News.

Scandalul a început în interiorul hotelului, în timpul petrecerii, când cei trei frați ar fi făcut remarci jignitoare la adresa soției bărbatului de 41 de ani. Apoi, în curtea hotelului, cei trei l-au înjunghiat pe bărbat cu maceta, potrivit Observator.

Cei trei agresori au fugit apoi cu maşina, dar au fost prinşi la scurt timp de poliţişti.


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Ce să nu faci dimineața când te trezești. Obiceiul banal care te stresează pe loc și îți poate afecta creierul

FANATIK.RO

Ce să nu faci dimineața când te trezești. Obiceiul banal care te stresează pe loc și îți poate afecta creierul

Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani

Viva.ro

Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani

Bodo, solistul Proconsul, dezvăluiri despre copiii pe care i-a adoptat. „Am tras tare să eliminăm traumele”

TVMANIA.RO

Bodo, solistul Proconsul, dezvăluiri despre copiii pe care i-a adoptat. „Am tras tare să eliminăm traumele”

Miliardarul Roman Abramovich plănuise o mutare incredibilă cu Alexei Navalny, fix înainte de moartea disidentului!

GSP.RO

Miliardarul Roman Abramovich plănuise o mutare incredibilă cu Alexei Navalny, fix înainte de moartea disidentului!

De ce e bine să îți pui o ceapă pe picioare înainte de culcare. Trucul care te poate scăpa de o mare problemă

FANATIK.RO

De ce e bine să îți pui o ceapă pe picioare înainte de culcare. Trucul care te poate scăpa de o mare problemă

Un cuplu din Cluj a rămas fără niciun ban și fără mașină după ce a dat click pe un anunț de pe internet

Știrileprotv.ro

Un cuplu din Cluj a rămas fără niciun ban și fără mașină după ce a dat click pe un anunț de pe internet

Cât a costat înmormântarea Mioarei Roman. În pachetele împărțite la cimitir erau icre de sturion, sarmale și dulceață de trandafiri

Unica.ro

Cât a costat înmormântarea Mioarei Roman. În pachetele împărțite la cimitir erau icre de sturion, sarmale și dulceață de trandafiri

Gest nemaipomenit! Ce trimite mama lui Gigi Becali spre fotbaliştii FCSB: "Băieţii mei să aibă tot ce e mai bun" | EXCLUSIV

Orangesport.ro

Gest nemaipomenit! Ce trimite mama lui Gigi Becali spre fotbaliştii FCSB: „Băieţii mei să aibă tot ce e mai bun” | EXCLUSIV

"Am ajuns bodyguarzii unui drogat". Scene uluitoare cu poliţiştii la procesul lui Vlad Pascu

Observatornews.ro

„Am ajuns bodyguarzii unui drogat”. Scene uluitoare cu poliţiştii la procesul lui Vlad Pascu

Horoscop 27 februarie 2024. Taurii cam caută motive de ceartă cu superiorii, cu persoanele aflate într-o poziție mai avantajoasă decât a lor

HOROSCOP

Horoscop 27 februarie 2024. Taurii cam caută motive de ceartă cu superiorii, cu persoanele aflate într-o poziție mai avantajoasă decât a lor



Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro