Incendiu La Demisolul Unui Bloc Din Oradea. Un Bărbat A Fost Găsit Mort în A Doua Zi De Crăciun
Autoritățile au fost alertate cu privire la izbucnirea incendiului în jurul orei 5.30.
„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum la demisolul blocului dezafectat. Incendiul a fost localizat și lichidat în aproximativ o oră, misiunea fiind îngreunată de faptul că în acel loc erau depozitate și aproximativ 500 de kilograme de deșeuri de materiale textile. Din nefericire, în interior a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat”, a declarat pentru sursa citată lt. col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana al județului Bihor.
La locul incidentului s-au deplasat echipaje ale Detașamentului 1 Oradea, cu două autospeciale de stingere, dar și echipaj de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, cu autospeciala medicului de urgență.
La acest moment, nu se știe ce a dus la izbucnirea incendiului. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Alte două incendii au fost raportate în Sighișoara și Albota, județul Argeș. Un club din Sighișoara a fost mistuit de flăcări în noaptea de Crăciun, iar peste 100 de oameni au reușit să părăsească clădirea.
Al doilea incendiu s-a manifestat la o biserică din Albota, județul Argeș. Lăcașul de cult a luat foc chiar în timpul slujbei de Crăciun. La momentul izbucnirii incendiului în biserică se aflau mai bine de 100 de oameni.
Urmărește cel mai nou VIDEO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_7473d44adb5e3f7a87598292c53fc677.jpg)
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_02ca197469dae2f7f4d17733ea458ca9.jpg)
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_6748665a142aea84b67a197126b515ce.png)
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2bd01cff51489234fd64b9787d2b85f1.jpg)
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_93c61f4415962d89ea391be2f04f43db.jpg)
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_3b7ef82cfd46c2a53c853255799e55c5.jpg)
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja „binecuvântarea” pentru noua relație!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_37e6edd36faa430e97aa8e82d38d1423.jpg)
Observatornews.ro
Cum a plătit un cuplu 3.700 de lei pe doi hotdogi, la un Târg de Crăciun din UK
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_62732f0de18d7d23df99c311902658a5.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
