joi, iulie 25, 2024
Noutati

Grecia A Introdus Săptămâna De Lucru De șase Zile Din Cauza Scăderii Populației. Măsura, Denunțată Ca Fiind „barbară”

Companiile din țări din întreaga lume ar putea să ia în considerare implementarea săptămânii de lucru mai scurte, dar în Grecia, angajaților li s-a spus că, de acum înainte, pot lucra șase zile, ca să stimuleze productivitatea.

După ce a depășit alte țări europene în ceea ce privește creșterea economică, Grecia, care s-a aflat în centrul celei mai grave crize financiare de pe continent, a introdus săptămâna de lucru de 48 de ore. Măsura, denunțată de sindicate ca fiind „barbară”, a intrat în vigoare de luni, 1 iulie.

„Nu are niciun sens”, a spus Akis Sotiropoulos, membru al comitetului executiv al sindicatului funcționarilor publici.

„Când aproape toate celelalte țări civilizate adoptă săptămâna de lucru de patru zile, Grecia decide să meargă în direcția opusă”.

Exod fără precedent al tinerilor

Guvernul condus de premierul Kyriakos Mitsotakis spune că inițiativa a fost necesară din cauza scăderii populației și a lipsei de lucrători calificați. Înainte de a anunța legislația, Mitsotakis a descris schimbarea demografică preconizată ca pe o „bombă cu ceas”.

Într-un exod fără precedent, se estimează că aproximativ 500.000 de greci, majoritatea tineri educați, au emigrat de când a izbucnit criza datoriilor în 2009.

INTERVIU | Iulia Joja, specialist în securitate europeană, despre provocările NATO în Ucraina: „Vedem mult mai puțină dedicație, mult mai puțină voință politică și mult mai puține resurse dedicate acestei cauze”

Recomandări

Oficialii spun că schema de șase zile se va aplica doar afacerilor private care oferă servicii nonstop. Potrivit noii măsuri, personalul din anumite industrii și fabrici va avea opțiunea de a lucra două ore suplimentare pe zi sau să lucreze o zi suplimentară, de opt ore. Lucrătorii vor primi 40% suplimentar la salariu.

Oricare ar fi alegerea, guvernul de centru-dreapta susține că aceasta va rezolva problema angajaților care nu sunt plătiți pentru orele suplimentare și va aborda, de asemenea, problema răspândită a muncii nedeclarate.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

Filmul tragediei de la Jepii Mici, unde o tânără a fost ucisă de urs. „Era mușcată de picior, pe spate”

Știrileprotv.ro

Filmul tragediei de la Jepii Mici, unde o tânără a fost ucisă de urs. „Era mușcată de picior, pe spate”

Cum arată, de fapt, tatăl copiilor Danielei Crudu! Este extrem de discret, dar acum a fost fotografiat

Viva.ro

Cum arată, de fapt, tatăl copiilor Danielei Crudu! Este extrem de discret, dar acum a fost fotografiat

Irina Columbeanu, revedere emoționantă cu prima ei bonă. „Am suferit mult când a trebuit să plec de lângă tine”

Libertateapentrufemei.ro

Irina Columbeanu, revedere emoționantă cu prima ei bonă. „Am suferit mult când a trebuit să plec de lângă tine”

Ele sunt cele 3 zodii care vor termina luna cu mare succes. Le așteaptă 2 săptămâni de opulență

FANATIK.RO

Ele sunt cele 3 zodii care vor termina luna cu mare succes. Le așteaptă 2 săptămâni de opulență

„Nimeni nu este la nivelul lui David Popovici la 200 metri liber”. Americanii fac o analiză cuprinzătoare înainte de Jocurile Olimpice de la Paris + când evoluează înotătorul nostru

GSP.RO

„Nimeni nu este la nivelul lui David Popovici la 200 metri liber”. Americanii fac o analiză cuprinzătoare înainte de Jocurile Olimpice de la Paris + când evoluează înotătorul nostru

Țara europeană care ar dori să-și schimbe numele din nou. A generat un scandal internațional

FANATIK.RO

Țara europeană care ar dori să-și schimbe numele din nou. A generat un scandal internațional

'S-a dus inocența!' Cum s-a filmat Irina Columbeanu într-o cameră de hotel. Reacțiile nu au întârziat să apară! Tânăra are 17 ani

Unica.ro

‘S-a dus inocența!’ Cum s-a filmat Irina Columbeanu într-o cameră de hotel. Reacțiile nu au întârziat să apară! Tânăra are 17 ani

Acum se negociază plecarea lui Horaţiu Moldovan de la Atletico! O echipă din LaLiga îl vrea sub formă de împrumut. Portarul poate fi coleg cu alt român | EXCLUSIV

Orangesport.ro

Acum se negociază plecarea lui Horaţiu Moldovan de la Atletico! O echipă din LaLiga îl vrea sub formă de împrumut. Portarul poate fi coleg cu alt român | EXCLUSIV

Ea este fata ucisă de urs pe traseul Jepii Mici. Diana avea 19 ani şi în luna iunie absolvise liceul

Observatornews.ro

Ea este fata ucisă de urs pe traseul Jepii Mici. Diana avea 19 ani şi în luna iunie absolvise liceul

Horoscop 9 iulie 2024. Săgetătorii au șansa de a se organiza mai bine pe toate planurile și de a se apropia de situația pe care și-au dorit-o

HOROSCOP

Horoscop 9 iulie 2024. Săgetătorii au șansa de a se organiza mai bine pe toate planurile și de a se apropia de situația pe care și-au dorit-o

Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro