Gigi Becali a auzit ce a spus Răzvan Burleanu și a reacționat: ”Ce, eu sunt acolo glugă de coceni?”
-
SuperLiga: ”U” Cluj – Universitatea Craiova, sâmbătă, 20:00, DGS 1
-
Cupa Spaniei: Barcelona – Real Madrid, sâmbătă, 23:00, DGS 1
”Renunțarea la regula U21, așa cum își dorește domnul Becali, cred că ar duce fotbalul românesc cu 5-6 ani în urmă”, a spus Răzvan Burleanu. În plus, președintele FRF a anunţat, joi, că regula 5+6, prin care cluburile din prima ligă sunt obligate să folosească minimum 5 jucători români formaţi la nivel naţional pe toată durata unui meci, a fost modificată de Comitetul Executiv al FRF, astfel încât din următorul sezon al SuperLigii grupările care nu o vor respecta vor fi sancţionate cu 150.000 de euro.
Sumar
Gigi Becali, după ce a auzit ce a spus Răzvan Burleanu: ”Mi-am propus să fac fotbal conform legilor”
După ce a auzit ce a spus Răzvan Burleanu despre regula U21 și cea de 5+6, Gigi Becali a reacționat și a transmis că nu va renunța la inițiativa sa din Parlament.
”Să spun de ce poate face asta (n.r. cu amenzile la regula 5+6). A fost lege de la Eduard Novak. Alta e să facă o lege să te oblige și a te penaliza dacă nu o respecți. Ei au respectat legea României.
Când spui că ești obligat, tu încalci Constituția. Nu e vorba că întorci fotbalul. Trebuie să respecți Constițuția, legea și legea firii.
Eu nu înțeleg. Parcă nu are discernământ juridic. Fotbalul crește natural. Mi-am propus să fac fotbal conform legilor. Nu mi-am propus să cresc fotbalul românesc.
Ei (n.r. de la FRF) trebuie să-l crească. E problema lor. Sunt eu manager la Federație? Să plătească bani la echipe să folosească doi jucători U21.
Ce e mare lucru? Dacă nu au bani… Când vor avea bani, atunci să dezvolte fotbalul românesc.
(n.r. dacă se va vota legea pentru eliminarea regulii U21) 500%. Ce, eu sunt acolo (n.r. în Parlament) glugă de coceni? O să vedeți cum o să fie la vot”, a spus Gigi Becali, la Fotbal Club.
Gigi Becali, despre eliminarea regulii U21 din fotbalul românesc
”Dacă se votează legea, se termină cu U21! Este deja în dezbatere. Într-o lună de zile… Era în elaborare, mici retușuri. Eu am vorbit cu avocații.
Legea e în dezbatere, de luni intră la comisii. Nu ordonă Federația, ea se supune legii! Federația are un regulament neconstituțional. Noi facem o lege, nu mai poți să influențezi activitatea economică a unei societăți comerciale.
Eu sunt deputat, ei sunt federali. Stai în banca ta, eu sunt deputat și îți dau cu legea în cap! Eu sunt deputat-dictator”, a mai spus Gigi Becali recent, la Fotbal Club.
Etichete: frf , gigi becali , razvan burleanu , regula u21 , regula 5+6
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
