marți, mai 19, 2026
Noutati

Exercițiu Major Al NATO: Marea Britanie Trimite 20.000 De Militari La Granițele Europei. Armata Germană Ia în Calcul Un Război Hibrid Al Rusiei

Desfăşurarea include 16.000 de soldaţi ai armatei britanice, care vor fi trimişi în Europa de Est din februarie până în iunie, un grup de atac pe portavion şi avioane de atac şi de supraveghere F35B Lightning.

Exerciţiul Steadfast Defender 24 al NATO marchează cel de-al 75-lea an al alianţei militare occidentale.

„Pot anunţa astăzi că Marea Britanie va trimite aproximativ 20.000 de persoane pentru a lua parte la una dintre cele mai mari desfăşurări ale NATO de la sfârşitul Războiului Rece”, a declarat secretarul apărării, Grant Shapps, în extrasele unui discurs care urmează să fie rostit în cursul zilei de luni la Lancaster House, dar care a fost publicat de Ministerul Apărării.

30 de țări, plus Suedia, vor participa la Steadfast Defender 24

NATO a sporit numărul de trupe pregătite de luptă, după ce liderul rus Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei în urmă cu aproape doi ani şi a continuat să sprijine Kievul cu ajutor militar, economic şi umanitar.

„În cadrul acestui exerciţiu, militarii noştri îşi vor uni forţele cu omologii din 30 de ţări NATO, plus Suedia, oferind o reasigurare vitală împotriva ameninţării lui Putin”, a declarat Shapps despre acest exerciţiu.

DOCUMENT. Câte femei-agresor au primit ordine de restricție anul trecut. „E rușinos în România să spui cuiva că te-a lovit nevasta”

Recomandări

DOCUMENT. Câte femei-agresor au primit ordine de restricție anul trecut. „E rușinos în România să spui cuiva că te-a lovit nevasta”

Săptămâna trecută, premierul Rishi Sunak a anunţat că Marea Britanie îşi va creşte sprijinul pentru Ucraina în următorul exerciţiu financiar la 2,5 miliarde de lire sterline (3,19 miliarde de dolari), o creştere de 200 de milioane de lire faţă de cei doi ani anteriori.

Scenariul de care se teme armata germană

Duminică, 14 ianuarie, Bild a publicat detaliile unui scenariu care demarează tot în februarie 2024 și care implică 30.000 de soldați ai armatei germane (Bundeswehr).

Cotidianul german susține că un document al Bundeswehr ia în calcul acțiuni de război hibrid ale Rusiei, care s-ar întinde din februarie 2024 și până în vara anului 2025.

Conform scenariului luat în calcul de armata germană, din iulie 2024, Rusia ar putea începe atacuri cibernetice asupra țărilor NATO și ar deschide un front hibrid împotriva statelor baltice, prin ciocniri la frontieră cu un val de migranți și revolte ale populației rusofile care ar crea pretextul unor exerciții la scară largă pe teritoriul Belarusului, aliatul Moscovei.

Agravarea situației, conform scenariului, poate apărea în octombrie, în preajma alegerilor din SUA, și care s-ar putea confrunta cu incertitudini și un vid de putere pentru mai multe luni, așa cum s-a întâmplat în 2020-2021. Acela ar fi momentul în care alianța ar fi cea mai vulnerabilă și în care Rusia ar putea folosi inclusiv exclava Kaliningrad pentru a repeta scenariul aplicat în 2014 în Crimeea și estul Ucrainei, printr-o invazie mascată în revolte locale, dar pe teritoriul unui stat membru al NATO, notează Biziday.

EXPERIMENT Libertatea. Cum e mai ieftin să cumperi: din magazin sau online? Diferențe mari de preț la medicamente

Recomandări

EXPERIMENT Libertatea. Cum e mai ieftin să cumperi: din magazin sau online? Diferențe mari de preț la medicamente

Potrivit scenariului luat în calcul de Bundeswehr, NATO ar trebui să desfășoare până în primăvara anului 2025 aproximativ 300.000 de soldați, pentru situația unui război pe scară largă cu Rusia.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia

Foto: Profimedia Images


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Orașul din România unde nu e bine să te muți astăzi. E poziționat foarte bine, are peisaje superbe și aer curat, dar să-l eviți neapărat

FANATIK.RO

Orașul din România unde nu e bine să te muți astăzi. E poziționat foarte bine, are peisaje superbe și aer curat, dar să-l eviți neapărat

Ce se întâmplă cu soția lui Mircea Radu, la un an de când a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni: ''Poate...'

Viva.ro

Ce se întâmplă cu soția lui Mircea Radu, la un an de când a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni: ”Poate…’

Charlotte e copia fidelă a mamei ei, Mădălina Ghenea. Ce a dezvăluit modelul despre micuța ei fiică

TVMANIA.RO

Charlotte e copia fidelă a mamei ei, Mădălina Ghenea. Ce a dezvăluit modelul despre micuța ei fiică

Becali a început să țipe la masă! „Pune-i, bă, lu' ăla niște mămăligă, nu vezi că-i place!”. Dezvăluire senzațională cu patronul FCSB

GSP.RO

Becali a început să țipe la masă! „Pune-i, bă, lu’ ăla niște mămăligă, nu vezi că-i place!”. Dezvăluire senzațională cu patronul FCSB

Acesta este orașul din România cu izvoare termale unice. Efectele terapeutice au fost resimțite de mii de oameni: ”După analiză au ajuns la concluzii deosebite”

FANATIK.RO

Acesta este orașul din România cu izvoare termale unice. Efectele terapeutice au fost resimțite de mii de oameni: ”După analiză au ajuns la concluzii deosebite”

Surpriză de proporții. S-a aflat cine l-a ucis pe criminalul al cărui braţ a fost descoperit în Argeş. Individul, reținut

Știrileprotv.ro

Surpriză de proporții. S-a aflat cine l-a ucis pe criminalul al cărui braţ a fost descoperit în Argeş. Individul, reținut

Lavinia Pîrva, schimbare de look, la început de an! 'M-am lăsat pe mâna unui medic!' Cum arată acum soția lui Ștefan Bănică / FOTO

Unica.ro

Lavinia Pîrva, schimbare de look, la început de an! ‘M-am lăsat pe mâna unui medic!’ Cum arată acum soția lui Ștefan Bănică / FOTO

Andrei Păunescu rupe tăcerea! Rapid, dat în judecată pentru felul în care foloseşte imnul: "Lucruri de astea inimaginabile, să fie pus pe tarabe, pe mărfuri" | EXCLUSIV

Orangesport.ro

Andrei Păunescu rupe tăcerea! Rapid, dat în judecată pentru felul în care foloseşte imnul: „Lucruri de astea inimaginabile, să fie pus pe tarabe, pe mărfuri” | EXCLUSIV

Acuzații grave la adresa ONU. Angajați ai agenției pentru refugiaţi palestinieni, acuzați că au participat la masacrul din 7 octombrie. Italia a tăiat fondurile

Observatornews.ro

Acuzații grave la adresa ONU. Angajați ai agenției pentru refugiaţi palestinieni, acuzați că au participat la masacrul din 7 octombrie. Italia a tăiat fondurile

Horoscop 27 ianuarie 2024. Fecioarele își vor recăpăta puterea de a crede în proiectele și planurile lor și de a lucra pentru a le îndeplini

HOROSCOP

Horoscop 27 ianuarie 2024. Fecioarele își vor recăpăta puterea de a crede în proiectele și planurile lor și de a lucra pentru a le îndeplini



Source by [author_name]