Două Mine Marine Istorice, Neutralizate în Marea Neagră. Au Fost Identificate Pe Timpul Unor Exerciţii din 2023
„Structurile participante la Exerciţiul multinaţional «Eurasian Partnership Mine Counter Measure Dive 24», organizat de Centrul de Scafandri, au executat miercuri, 12 iunie, activităţi specifice pentru descoperirea şi neutralizarea a două mine marine istorice, identificate pe timpul unor exerciţii executate în anul 2023”, au transmis Forţele Navale Române.
Pentru eliminarea oricărui tip de pericol pentru traficul maritim, au fost emise avize de navigatori, prin care au fost indicate raioanele maritime destinate executării distrugerilor de mine şi a fost restricţionată circulaţia navelor.
Totodată, pe durata desfăşurării activităţilor de neutralizare a minelor marine istorice, navele militare participante la exerciţiul „EP MCM Dive 24” au securizat raioanele maritime specificate.
„Activităţile de descoperire, identificare şi neutralizare a minelor marine au fost executate de scafandrii militari EOD (Explosive Ordnance Disposal), în conformitate cu procedurile operaţionale,”, au mai precizat Forţele Navale Române.
Cele două mine marine se aflau la adâncimi foarte mari şi nu reprezentau pericole de navigaţie.
FOTO: Forțele Navale Române (Facebook)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/268_b83d090e498396dd4f4f30f28e981201.webp)
Știrileprotv.ro
Babasha a urcat din nou pe scenă la concertul Coldplay. Ce s-a întâmplat de data aceasta | VIDEO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_01d72e8f53b341648e319a1462b342fc.jpg)
Viva.ro
De necrezut! Laurențiu Reghecampf a mers cu Poliția peste Anamaria Prodan: ”Te faci de râs în fața țării…”. De la ce s-a ajuns la un nou scandal de proporții
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_56dc2bc13e7a875602f083251f82b969.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Fiul Mădălinei Manole a împlinit 15 ani. Fratele regretatei soliste, mesaje amare de ziua nepotului: „Nu l-am văzut decât o dată, când era bebe mic”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_feaeee757e1237608f8ad4cd21e3ac05.jpg)
FANATIK.RO
3 secrete care l-au ajutat pe un bărbat să trăiască 101 de ani. Ce trebuie să faci ca să ai o viață lungă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/269_7f9e2d4532397f406999c0106ead2cd1.jpg)
GSP.RO
Leonard Doroftei despre averea strânsă: „M-au vândut în Canada. Aveam de toate, dar nu aveam nimic”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7667f964a43931f02498c665e024b55e.jpg)
FANATIK.RO
Gigantul din România care face angajări. Nu ai nevoie de facultate pentru aceste posturi
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_c0c1790e5dfa2908177c096443cf2d52.jpg)
Unica.ro
GALERIE FOTO / Cum s-au îmbrăcat vedetele la concertul Coldplay din București. A fost parada modei!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_dc4f4fa598078c4d4ff59b44285cb128.jpg)
Orangesport.ro
„Nu ştiu dacă mă ceartă tata, dar spun”. Maria, dezvăluire de impact despre Anghel Iordănescu: „Îi spunea mamei. Acum trebuie să fim pregătiţi pentru orice”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_578d7cc1837625693e0e08e9fcfc6782.jpg)
Observatornews.ro
Coldplay a adus pe scenă trei tineri, între care un supravieţuitor de la Colectiv, după momentul cu Babasha. Chris Martin: „Huiduiţi mai tare ca ieri”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_ce0a35388193643c96ea55ea9cdd346b.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 14 iunie 2024. Vărsătorii dau sfaturi, dar trebuie să primească la fel de ușor sfaturile pe care cei din anturajul apropiat vor să le ofere
