Donald Trump Promite Eliberarea Jurnalistului Evan Gershkovich, închis în Rusia, După Alegerile Din SUA. Putin „va Face Acest Lucru Pentru Mine”
„Evan Gershkovich, reporterul de la The Wall Street Journal, care este deţinut de Rusia, va fi eliberat aproape imediat după alegeri, dar cu siguranţă înainte de a prelua funcţia. El va fi acasă, în siguranță și cu familia sa. Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, va face acest lucru pentru mine, dar nu şi pentru altcineva, iar noi nu vom plăti nimic!”, a scris Donald Trump pe platforma sa Turth Social.
Candidatul republican nu a vorbit însă despre vreo discuție dintre el și liderul rus Vladimir Putin pe această temă.
„Există o singură persoană care poate negocia întoarcerea în siguranţă a domnului Gershkovici la familia sa – preşedintele Trump”, a precizat, la rândul său, Steven Cheung, un purtător de cuvânt al campaniei lui Trump.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat, întrebat în legătură cu aceste afirmații, că Vladimir Putin „în mod firesc, nu a avut contacte cu Donald Trump”.
Reacția democraților
O reacție a venit și din partea echipei de campanie a actualului președinte american Joe Biden, adversar al republicanului la scrutinul de la finalul anului.
Echipa democratului l-a acuzat pe Trump că îi folosește ca recuzită politică pe cetățenii americani aflați în detenție pe nedrept.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_cf5d343dcf744867f66a21be3260e118.jpg)
Recomandări
Tânăr din anturajul lui Vlad Pascu, despre o petrecere la care toată lumea s-a drogat: „Mi-a spus că s-au plimbat cu o mașină prin București”
„Donald Trump nu dă doi bani pe americanii nevinovaţi încarceraţi pe nedrept de Vladimir Putin. Trump i-a numit pe jurnalişti «duşmani ai poporului» şi a promis să încarcereze reporterii a căror acoperire nu-i place – nu este foarte diferit de ceea ce i se întâmplă acum lui Evan Gershkovici în Rusia”, a precizat într-un e-mail TJ Ducklo, consilier de campanie al lui Biden.
Evan Gershkovich, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat în Rusia în martie 2023, în orașul Ekaterinburg din Urali, sub acuzația de spionaj, care se pedepsește cu până la 20 de ani de închisoare.
Atât el, cât și publicația The Wall Street Journal și guvernul SUA neagă acuzațiile. Gershkovich este primul jurnalist american arestat în Rusia pentru acuzații de spionaj după Războiul Rece.
În luna martie, un tribunal din Moscova a prelungit până la 30 iunie arestul în cazul reporterului, în timp ce o dată pentru începerea procesului nu a fost fixată încă.
Jurnalistul a fost vizitat în detenție de ambasadoarea americană Lynne Tracy, care a precizat că acesta „îşi menţine o stare de spirit pozitivă în timp ce aşteaptă începerea procesului pentru o infracțiune pe care nu a comis-o”, conform unui mesaj publicat pe canalul de Telegram al ambasadei americane la Moscova.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ea40e2568afa16fbe73263044db3f308.jpg)
Recomandări
O nouă condamnare istorică în SUA: Hunter Biden, fiul președintelui democrat, găsit vinovat pentru posesie ilegală de armă. Ce pedeapsă riscă
În luna februarie, Vladimir Putin a spus că este posibilă eliberarea jurnalistului american în schimbul rusului Vadim Krasikov, condamnat pe viaţă în Germania pentru crimă.
Donald Trump, care și-a exprimat admirația față de liderul rus în timpul mandatului său prezidențial din 2017-2021, a afirmat în trecut și că, dacă se va întoarce la Casa Albă, va opri războiul din Ucraina în 24 de ore, fără să dea detalii despre cum va face acest lucru.
Foto: Hepta
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/268_0c27ac68e43dbbb668cb1acdaaf4198b.webp)
Știrileprotv.ro
Femeia găsită moartă în Oradea era băgată într-un geamantan. Polițiștii au mai făcut apoi o descoperire șocantă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_b3eace878c91433ebf22fa575f51d6d5.jpg)
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: „Este doar…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_56dc2bc13e7a875602f083251f82b969.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Fiul Mădălinei Manole a împlinit 15 ani. Fratele regretatei soliste, mesaje amare de ziua nepotului: „Nu l-am văzut decât o dată, când era bebe mic”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cd35444e280042b4a9de46ab747dbcd5.jpg)
FANATIK.RO
Locul de muncă plătit cu 1.151 de lei pe oră. Nu e nevoie de studii superioare și se poate lucra de acasă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/269_3cb7d68497f0e451b757b2981d5dc096.jpg)
GSP.RO
„Nu ai cum să te prezinți așa, reprezinți România”. Adrian Cristea, șocat după ce a văzut imaginile cu fotbalistul lui Edi Iordănescu
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_10bcb9be0f6cb3e1e4ff63031006b62e.jpg)
FANATIK.RO
Cu cine a votat Mircea Badea. Prezentatorul de la Antena 3 a recunoscut totul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_f5c852b27353620aae194adbfc8363c0.jpg)
Unica.ro
Ema Oprișan de la Insula Iubirii, de nerecunoscut după a doua sarcină. Cum arată după ce a născut-o pe fetița ei, Luna / FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_c236f2fa518e6265bd036bf744c3c0d3.jpg)
Orangesport.ro
„Tu erai tatăl Cooperativei!” Mircea Lucescu, desfiinţat de Mircea Sandu după ce a spus că Oţelul şi Urziceni au luat titlul fraudulos
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3ea25276308a4c6fc641f11d07b9836b.jpg)
Observatornews.ro
Planul criminal al cuplului de ucigaşi din Oradea. Tânăra găsită moartă, în valiză, şi sora ei, bătută crunt şi sechestrată, erau forţate să se prostitueze
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_f262fde66434e7544ad566505b23c1db.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 11 iunie 2024. Gemenii au parte de un moment foarte bun pentru a progresa pe mai multe planuri, mai ales în proiectele personale