joi, iulie 25, 2024
Noutati

Diana Șoșoacă, îmbrânceli Cu Jandarmii Lângă Un Camion Cu Buletine De Vot, în Sectorul 3. Senatoarea A Chemat Ambulanța. Reacția Jandarmeriei

Diana Şoşoacă a transmis live pe Facebook, într-o filmare de aproape două ore, confruntarea cu jandarmii. Senatoarea a început să filmeze în momentul în care a ajuns camionul cu sacii cu buletinele de vot, spunând că se află în spatele unui restaurant din Sectorul 3.

Senatoarea a început să țipe la jandarmi, le-a cerut acestora scrisoarea de transport şi a împins de mai multe ori banda care delimita zona, pentru a filma operaţiunea de descărcare a sacilor, reclamând că nu este respectată legea întrucât camionul şi clădirea nu erau inscripţionate că aparţin Biroului Electoral Central.

Şoşoacă a reclamat că voturile sunt „furate”.

„Hai, dă-mi o amendă”, le-a spus ea jandarmilor.

Ulterior, în zonă s-au adunat mai mult persoane, Şoşoacă îndemnându-i pe cei care urmăreau transmisia ei live să iasă pentru că le sunt „furate” voturile.

Cei prezenţi au scandat „Hoţii”, iar la un moment dat, Şoşoacă îi spune unui jandarm care îi cere să meargă în spate: „Ce faci, mă, mă împingi? Mă împingi tu pe mine, mă?”, iar la insistenţele acestuia, ea a replicat: „Nu plec până nu vine Parchetul”.

Momentul poate fi urmărit mai jos, de la minutul 1:17:00:

Adriana Mureșan, șoferița de camion care salvează românii ajunși în situații disperate: „Sunt momiți pe TikTok și Facebook cu locuri de muncă și apoi ajung sclavi”

Recomandări

Adriana Mureșan, șoferița de camion care salvează românii ajunși în situații disperate: „Sunt momiți pe TikTok și Facebook cu locuri de muncă și apoi ajung sclavi”

La un moment dat, Şoşoacă a încercat să forţeze cordonul format de jandarmi, la sosirea unui alt camion. După alte tentative de acest fel, Şoşoacă a susţinut că a fost bătută şi îmbrâncită de jandarmi.

La finalul filmării, ea a susţinut că a fost lovită de jandarmi şi a început să plângă. De asemenea, ea a acuzat că se simte rău, fiind condusă spre o ambulanţă SMURD.

„M-au împins, m-au lovit, m-au îmbrâncit, m-au… cine ştie ce a fost acolo că erau zece pe mine”, le-a spus ea medicilor de pe ambulanţă.

Ce spune Jandarmeria București

În urma incidentului, Jandarmeria Capitalei a transmis că Şoşoacă a forţat cordonul de jandarmi şi contactul fizic cu aceştia.

Sacii cu voturi au fost transportați de forțele de ordine într-un depozit închiriat de Tribunalul Municipiului București de la Primăria Generală București, a transmis Jandarmeria.

„În acest context, un parlamentar al României nu a respectat recomandările forţelor de ordine aflate în executarea atribuţiilor de serviciu, a forţat cordonul de jandarmi şi contactul fizic cu aceştia, persoana acuzând ulterior că a fost bruscată de jandarmi”, a transmis Jandarmeria Capitalei.

„Menţionăm faptul că forţele de ordine nu au bruscat în niciun moment şi nici nu au folosit materialele din dotare, persoana în cauză fiind cea care a provocat jandarmii atât fizic, cât şi verbal, încercând în repetate rânduri să rupă cordonul de ordine publică. În cauză, vor fi aplicate măsurile legale care se impun şi vom reveni cu informaţii suplimentare”, a mai transmis Jandarmeria Capitalei.


Google News
Urmărește-ne pe Google News

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Greșelile în lanț făcute de familia din Cluj care a murit electrocutată în piscină

Știrileprotv.ro

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Greșelile în lanț făcute de familia din Cluj care a murit electrocutată în piscină

A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”

Viva.ro

A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu…”

Irina Columbeanu, o bijuterie de fată: „Nu aș fi unde sunt acum fără tatăl meu, care a sacrificat enorm de mult pentru mine”. Discursul admirabil al tinerei și lacrimile lui Irinel

Libertateapentrufemei.ro

Irina Columbeanu, o bijuterie de fată: „Nu aș fi unde sunt acum fără tatăl meu, care a sacrificat enorm de mult pentru mine”. Discursul admirabil al tinerei și lacrimile lui Irinel

Leguma din România cu o producție record. A ajuns să coste doar 1 leu pe kilogram

FANATIK.RO

Leguma din România cu o producție record. A ajuns să coste doar 1 leu pe kilogram

Ucrainenii sunt furioși, după o gafă uriașă făcută de o televiziune din Germania. Ce au observat fanii în studio, lângă Michael Ballack

GSP.RO

Ucrainenii sunt furioși, după o gafă uriașă făcută de o televiziune din Germania. Ce au observat fanii în studio, lângă Michael Ballack

Obiceiul care aduce belșug de Solstițiul de vară. Tradiția respectată din cele mai vechi timpuri

FANATIK.RO

Obiceiul care aduce belșug de Solstițiul de vară. Tradiția respectată din cele mai vechi timpuri

Simona Halep, senzație într-o rochie-furou cu decolteu amețitor, accesorizată cu o geantă care costă cât o garsonieră / FOTO

Unica.ro

Simona Halep, senzație într-o rochie-furou cu decolteu amețitor, accesorizată cu o geantă care costă cât o garsonieră / FOTO

Maria Iordănescu îi dă de gol pe fotbaliştii care au curtat-o. Cum a reacţionat: "Mama nu-şi dorea, mi-a zis"

Orangesport.ro

Maria Iordănescu îi dă de gol pe fotbaliştii care au curtat-o. Cum a reacţionat: „Mama nu-şi dorea, mi-a zis”

Cum a fost prins deţinutul evadat ieri de la Penitenciarul Poarta Albă. Tânărul de 26 de ani a fugit chiar de sub ochii celor care îl păzeau

Observatornews.ro

Cum a fost prins deţinutul evadat ieri de la Penitenciarul Poarta Albă. Tânărul de 26 de ani a fugit chiar de sub ochii celor care îl păzeau

Horoscop 20 iunie 2024. Gemenii pot ajunge la concluzii cu totul eronate, dacă insistă să facă lucrurile într-un anumit fel și numai așa

HOROSCOP

Horoscop 20 iunie 2024. Gemenii pot ajunge la concluzii cu totul eronate, dacă insistă să facă lucrurile într-un anumit fel și numai așa



Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro