sâmbătă, iulie 20, 2024
Noutati

De Ce PSD, PNL și UDMR Nu Vor Alegeri în Două Tururi Pentru Primari? Balonul De Săpun Al Votului Cu Majoritate Absolută

Prin februarie 2020, una dintre obsesiile PNL se referea la alegerea primarilor cu majoritate absolută. Pentru Rareș Bogdan, alegerea în două tururi era considerată a fi prioritatea nr. 1, scria Digi 24. Acum se vorbește de comasarea alegerilor, iar vechiul deziderat a fost dat uitării, îngropat în negura timpului. 

De ce PSD, PNL și UDMR nu vor alegeri în două tururi pentru primari? Balonul de săpun al votului cu majoritate absolută
Rareș Bogdan. Foto: Hepta

De ce pentru Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL), Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) e bine așa, adică alegerea primarilor cu majoritate simplă – câștigă candidatul, independent sau din partea unui partid, care obține cele mai multe voturi și implicit procentul cel mai mare? De ce din punct de vedere rațional, pentru partidele listate mai sus e mai bine să nu se schimbe legea electorală de la locale?

Haideți să privim harta electorală de mai jos, cea care ne arată primarii câștigători din septembrie 2020 (sursa datelor pentru ambele hărți electorale este Biroul Electoral Central – BEC). 

Cine sunt magistrații de la Curtea de Apel care îl judecă pe Liviu Dragnea în dosarul vizitei plătite la învestitura lui Donald Trump. Unul dintre ei a fost filmat în timp ce îndesa bani în sutienul unei dansatoare

Recomandări

Cine sunt magistrații de la Curtea de Apel care îl judecă pe Liviu Dragnea în dosarul vizitei plătite la învestitura lui Donald Trump. Unul dintre ei a fost filmat în timp ce îndesa bani în sutienul unei dansatoare

Harta 1. Afilierea politică a primarilor câștigători la alegerile locale (primar) din septembrie 2020

Ce se observă aici? Mult roșu – PSD, mult galben – PNL și, regional, în Crișana și Transilvania, verde – UDMR. Vedeți? USR sau AUR reprezintă culorile accidentale, care apar pe te miri unde. Când țara este dominată de roșu, galben și verde, de ce și-ar dori unele partide să schimbe regula jocului electoral?

În 75% dintre localități a ieșit primarul cu majoritate absolută

Primul motiv și cel mai important pentru care aceste trei partide, cele de la putere, nu doresc schimbarea sistemului electoral pentru alegerea primarilor este că în cadrul acestui joc al majorității simple, alegătorul are tendința să voteze tactic, strategic. 

Ce înseamnă asta? De exemplu, dacă un cetățean X dorește să voteze pentru un candidat care este puțin probabil să câștige în circumscripția unde cetățeanul locuiește și votează, ei bine, omul nostru își va îndrepta atenția către candidatul/candidații cu șanse mai mari de a câștiga. Asta spune toată literatura academică, și nu doar academică, de zeci de ani încoace. Într-un sistem al majorităților simple, oamenii votează tactic, adică votează cu cei care au șanse de a câștiga, tocmai pentru a nu-și irosi votul pe candidați mărunți, fără șanse. 

Ultima problemă a patronului Fermei Dacilor. Motivul pentru care șoferii de taxi refuză să-i accepte cursele. „Generează niște situații neplăcute”

Recomandări

Ultima problemă a patronului Fermei Dacilor. Motivul pentru care șoferii de taxi refuză să-i accepte cursele. „Generează niște situații neplăcute”

Asta ce înseamnă? Simplu: atragerea către partidele mari a unor simpatizanți ai partidelor mai mici. Este un efect clar al votului strategic (tactic). Asta face ca și cele trei partide menționate mai sus, oricum cele mai mari din țară, ne referim la PSD, PNL și, regional, UDMR, să treacă ușor de 50%, deci majoritate absolută, în cele mai multe localități în care acestea câștigă. 

Harta de mai jos este ilustrativă: la alegerile locale din 2020 (primar), PSD a câștigat cu majoritate absolută în 1.105 localități, PNL în 906 și UDMR în 171. Alte partide, alianțe sau candidați independenți au avut peste 50% + 1 vot în 215 localități. 

În total, în 2.397 din 3.186 de localități (un procent de 75,24%) s-a câștigat cu majoritate absolută.

Dacă s-ar câștiga cu majoritate absolută, ei bine, în prima fază, cetățenii care sunt suporterii unor candidați cotați cu șanse mai mici i-ar vota pe aceștia, urmând ca, în eventualitatea unui al doilea tur de scrutin, să voteze atunci strategic sau tactic. Asta ar fi fost în beneficiul partidelor mici, care vor să crească – exemplul de manual aici este USR.

„Ne retragem sau așteptăm până când suntem uciși cu toții”. Armata rusă avansează în Donețk, explorând apărarea vulnerabilă a Ucrainei

Recomandări

„Ne retragem sau așteptăm până când suntem uciși cu toții”. Armata rusă avansează în Donețk, explorând apărarea vulnerabilă a Ucrainei

Harta 2. Dispunerea localităților cu valori mai mari de 50% la alegerile locale din 2020 (primar)

C:\Users\Aurelian\Downloads\frU_qUmA.jpeg

Al doilea motiv important: dacă ai primari în cât mai multe localități, îți sporești șansele pentru alte tipuri de alegeri – parlamentare, prezidențiale, europarlamentare. De ce? Simplu. În teritoriu, primarii aleși sunt foarte importanți pentru ceea ce înseamnă mobilizarea electorală. Se formează un fel de clientelism local, unul generat nu neapărat de oferirea de daruri sau cadouri în timpul campaniei, ci unul mai fin, de dependență față de primărie a acelor cetățeni vulnerabili economic, dispuși astfel să fie loiali mărimilor locale. În felul acesta, primarii sunt realeși, iar partidele mari își păstrează supremația și la alegerile parlamentare sau europarlamentare, menținând controlul teritorial. 

Dacă ne uităm pe prima hartă, observăm că PSD domină, cum se întâmplă de decenii, în sud și est, iar PNL a reușit să-și planteze primari cam în toate regiunile țării – au câștigat aproape la fel de multe primării ca și cei de la PSD. 

Și totuși… În ianuarie 2020, premierul de atunci, Ludovic Orban, de la PNL, și-a asumat în fața Parlamentului răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, după cum scrie Europa liberă. Pandemia a anulat planurile pentru alegeri anticipate, dar a condus și la amânarea modificării legislației electorale, potrivit Euronews. Între timp, în iunie 2022, Camera Deputaţilor a respins un proiect de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Proiectul, iniţiat în 2016 de Partidul Mișcarea Populară (PMP), propunea, în situaţia în care niciun candidat pentru funcţia de primar nu obţinea cel puţin jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate, să se organizeze al doilea tur de scrutin între candidaţii clasaţi pe primele două locuri, arăta Agerpres

De ce PSD, PNL și UDMR nu vor alegeri în două tururi pentru primari? Balonul de săpun al votului cu majoritate absolută
Ludovic Orban. Foto: Hepta

Peste toate acestea s-a așternut deja praful. Am explicat de ce nu există nici un fel de masă critică pentru schimbarea sistemului electoral pentru alegerea primarilor. Partidele de la guvernare nu se sinchisesc, dinspre populație nu există deloc vreo presiune, iar eventuala doină de jale a USR se va dilua în marea interesului rațional al partidelor și al nepăsării din partea populației.   

Cum sunt aleși primarii

În final, vom explica (pe scurt) modalitatea de alegere a primarului – majoritate simplă. Conform legii electorale, alegerea primarilor este simplă ca bună ziua: candidatul (din partea unui partid sau unul independent) care are cele mai multe voturi într-o localitate, și implicit și procentul cel mai mare, este desemnat câștigător și devine primar al localității.  

Să luăm un exemplu concret – localitatea Calopăr din județul Dolj, alegerile locale (primărie) din septembrie 2020. 

Total alegători înscriși în liste: 3.200
Total alegători prezenţi la urne: 1.988, adică 62,12%
Total voturi valabil exprimate: 1.880
Total voturi nule: 108

Candidat Partid Voturi Procent
Bobin Daniel PNL 862 45,85%
Catalina Marin PSD 731 38,88%
Pavel Marius Pro România 280 14,89%
Pavel Florin Alianța USR PLUS 7   0,37%
Total 1.880 100%

Câștigător = candidatul PNL (cu galben în tabelul de mai sus), deși nu are o majoritate absolută, adică peste 50% + un vot din totalul voturilor valabil exprimate – 941 din cele 1880. La prezidențiale se câștigă cu majoritate absolută, la alegere primarilor nu, ajunge majoritatea simplă. 

Așa s-au ales primarii în 2020 și tot așa se vor alege și în 2024. Vechile promisiuni liberale au rămas acolo, în trecut: sunt simple baloane de săpun în marea indiferenței generale. Pentru că cei care sunt la putere gândesc, cum ar putea fi altcumva?, pragmatic, rațional. 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Google News
Urmărește-ne pe Google News



Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro