Dan Șucu Este Noul Președinte Al Clubului Italian Genoa. Răzvan Raț Va Face Parte Din Consiliul De Administrație
Consiliul de Administraţie este compus din Dan Sucu (preşedinte), Andres Blazquez (membru executiv), Flavio Ricciardella (membru executiv), Alessandro Giudice, Cosmin Golea, Razvan Raţ şi Alberto Zangrillo.
„Este o onoare să fiu preşedintele celui mai vechi club din Italia, este o poziţie care necesită o mare responsabilitate şi intenţionez să o îndeplinesc cât mai bine, cu tot timpul şi energia necesare. Prin investiţia noastră am intrat în Club pentru a-l ajuta să atingă stabilitatea potrivită şi sunt sigur că vom lucra eficient pentru a continua să creştem, lucrând zi de zi cu cei care au fost în Club încă de dinainte şi au făcut lucruri excelente, în numele continuităţii’, a declarat Dan Şucu.
Acesta a adăugat de abia așteaptă să înceapă „această călătorie”, pe care a numit-o „fascinantă” și „unică”.
„Dragi genovezi, a fost un privilegiu şi o onoare să vă fiu preşedinte. Noul nostru preşedinte, dl Sucu, m-a întrebat dacă doresc să rămân în Consiliul de administraţie al Genovei. Am acceptat amabila sa invitaţie cu entuziasm şi spirit de serviciu”, a transmis Alberto Zangrillo, fostul președinte al clubului Geona.
Alberto Zangrillo a fost medicul personal al lui Silvio Berlusconi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_f8feee72c96861579c4a9583bf5bafb8.jpg)
Recomandări
Trump le spune maganților de la Davos: „Veniți și produceți în America” sau „va trebui să plătiți taxe vamale”. Mesaj dur pentru petroliști
Dan Șucu a devenit acționat majoritar la Genoa, la 18 decembrie 2024, cu preluarea a 77 la sută din acțiuni. Acum, acționarul principal de la FC Rapid intenționează să le preia și pe restul.
Ar urma aceeași strategie ca în Giulești, unde a intrat cu 50% din acțiuni, iar acum a ajuns la 90%.
Urmărește cel mai nou VIDEO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_ef62515a7d15ecea9d450b61ed09a3dd.jpg)
Unica.ro
Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! ‘Nu aveam așa ceva!’
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ddff325b868dc4c631cbc4bcef38aa0e.jpg)
Viva.ro
A plecat în America în urmă cu mai bine de două decenii, iar acum este milionar și unul dintre oamenii de încredere ai lui Donald Trump. Povestea fabuloasă a românului care a ajuns să dea afacerile pe scena politică; „La 28 de ani aveam un venit de 500.000 de dolari…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_70a1d17b7388aba572f95746fd9d9bff.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d67d0a27c920266f60f03158fb6b04eb.jpg)
FANATIK.RO
Rabla 2025. Mașinile pentru care se elimină finanțarea în acest an. Mai mulți bani pentru vehiculele electrice
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_929b3dbdb94135ec89fbcdd82ad9a9e8.jpg)
Elle.ro
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_6202a9596b3f9ab1bfca34db8f4828cf.jpg)
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3a75750debea5a9ad599833898a4003f.jpg)
Observatornews.ro
Un român a vândut 30 de garsoniere cu doar 13.000 de euro, deşi nu erau ale lui. Unei victime i-a returnat 3 euro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_77e26181cad45a70479537290b6bcb23.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 24 ianuarie 2025. Scorpionii au ocazia de a-și consolida relațiile cu cei din familie, iar sinceritatea este esențială
