joi, iulie 25, 2024
Noutati

Dan Bittman Merge Cu Autobuzul Prin București și Cu Trenul La Predeal. Cum Reacționează Fanii Când îl Văd: „Unii Se Uită, Alții Nu”

În vârstă de 61 de ani, Dan Bittman este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România. Artistul trupei „Holograf” a susținut o mulțime de concerte de-a lungul carierei sale și nu se oprește aici, în continuare urcă pe scenă și se bucură de aplauzele publicului.

În ciuda faimei sale, cântărețul nu are fiță de vedetă, prin București, el merge și cu transportul în comun. Când vine vorba despre o vacanță la munte, la Predeal, el preferă trenul. Invitat în podcastul lui Teo Trandafir, el a recunoscut că a avut suspendat permisul de conducere.

Dan Bittman: „Merg cu 301 până la Mall Băneasa”

„Carnetul s-a stricat și am dat și am cucerit testul care se dă ca să recapăt o parte din el. Partea care îi permite să mai circul cât de cât. Știi cât de bine mă simt fără? Sunt atâtea mijloace de transport…”, a spus artistul, care a dezvăluit că îi place să meargă cu autobuzul prin București.

„Merg cu 301 până la Mall Băneasa. Ce să zică lumea? Unii se uită, alții nu…Mă simt foarte bine, am fost de nenumărate ori cu 301 și îmi place. Te duci cu telefonul și faci beep (n.r. plătești cu cardul) și dai 3 lei, adică 3 lei, nimic. Și ajungi într-un sfert de oră exact cum ajungeam și cu mașina mea, dar acolo mă dădeam țanțoș”, a explicat Dan Bittman.

De la corporație la muzică. Olivia Addams, artista care luptă împotriva bullyingului și are ceva de zis: „Și acum, chiar dacă am înțeles situațiile prin care am trecut, când merg pe stradă și văd copii de liceu mă apucă groaza”

Recomandări

dan bittman a slabit 7 kilograme 2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Și a continuat: „La munte, două ore, până la Predeal. Nu patru, nu șase. Cu trenul, clasa întâi sau a doua, depinde cum găsești. Se mai uită unul în câș. Bună ziua, domnul Dan! Ăla care vine și îți ia amprenta dacă ai plătit. Dar nu e nicio problemă, așa ar trebui să fie normalitatea, gen Suedia dacă mă întrebi. Bănuiesc că acolo toată lumea e pe mijloace de transport.

Dacă toate ar merge așa cum ar trebui să meargă, ar fi nemaipomenit. N-ai mai avea nevoie de mașini, de înghesuială”.

Dan Bittman, dezvăluiri din viața personală. Are iubită!

În același podcast, Dan Bittman a confirmat că acum are o relație, însă noua iubită nu e celebră, nu face parte din showbiz. Anul trecut au apărut speculații că acesta ar forma un cuplu cu Denisei Rifai, după ce au fost văzuți împreună la mare.

„Suntem în teste”, spune Dan Bittman, care recunoaște că e complicat să aibă o relație având în vedere viața lui de artist. „Există, se mai găsește, mai e, apar. E ok, sunt într-o fază destul de tihnită a vieții, e bine așa cum e. Nu e ceea ce se scrie, să știi, nu e cineva din zona noastră, dar e ok, mă simt bine.

REPORTAJ. Adunații-Copăceni, grădina cu flori a României, în cea mai aglomerată perioadă a anului. Acolo lucrează și nepalezul „Costică”

Recomandări

REPORTAJ. Adunații-Copăceni, grădina cu flori a României, în cea mai aglomerată perioadă a anului. Acolo lucrează și nepalezul „Costică”

Depinde foarte mult cum te-ai obișnuit, în meseria asta fugi prin toată lumea, țara și cineva trebuie să înțeleagă și chestia asta, dacă se poate. De asta zic, avem o viață… o perioadă merge, dar după… Suntem în test.”, a mai declarat Dan Bittman.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

Cartierul din București pe care l-a făcut un singur om. Era un câmp cu drumuri ca la țară, dar totul s-a transformat. Are străzi numerotate ca la americani și Central Park în mijloc

FANATIK.RO

Cartierul din București pe care l-a făcut un singur om. Era un câmp cu drumuri ca la țară, dar totul s-a transformat. Are străzi numerotate ca la americani și Central Park în mijloc

Cum arăta Anca Pandrea la începutul carierei. Era de o frumusețe răpitoare: „Mă îmbrăcam de la cele mai mari case de modă din România”

Viva.ro

Cum arăta Anca Pandrea la începutul carierei. Era de o frumusețe răpitoare: „Mă îmbrăcam de la cele mai mari case de modă din România”

Cum arată azi Camelia Constantinescu, mama primului băiat al lui Ștefan Bănică. E total schimbată

TVMANIA.RO

Cum arată azi Camelia Constantinescu, mama primului băiat al lui Ștefan Bănică. E total schimbată

Cum răspunde Dan Puric când e acuzat că e „omul rușilor”: „Știți ce mi-a spus un taximetrist?”

GSP.RO

Cum răspunde Dan Puric când e acuzat că e „omul rușilor”: „Știți ce mi-a spus un taximetrist?”

Stațiunea din România care a trecut printr-o adevărată transformare. A renăscut, deși părea că devine o ruină. I se spune perla munților Apuseni, cazarea e ieftină și peisajele de poveste

FANATIK.RO

Stațiunea din România care a trecut printr-o adevărată transformare. A renăscut, deși părea că devine o ruină. I se spune perla munților Apuseni, cazarea e ieftină și peisajele de poveste

Comuna de poveste din România, unde se trăiește ca în Germania. Cât a ajuns să coste o casă veche, bătrânească

Știrileprotv.ro

Comuna de poveste din România, unde se trăiește ca în Germania. Cât a ajuns să coste o casă veche, bătrânească

'Mama cu Petre au avut o relație tumultoasă. Certuri, o tensiune permanentă. Mă simțeam neiubită' Catinca Roman, dezvăluiri din trecut

Unica.ro

‘Mama cu Petre au avut o relație tumultoasă. Certuri, o tensiune permanentă. Mă simțeam neiubită’ Catinca Roman, dezvăluiri din trecut

Gest nemaipomenit! Ce trimite mama lui Gigi Becali spre fotbaliştii FCSB: "Băieţii mei să aibă tot ce e mai bun" | EXCLUSIV

Orangesport.ro

Gest nemaipomenit! Ce trimite mama lui Gigi Becali spre fotbaliştii FCSB: „Băieţii mei să aibă tot ce e mai bun” | EXCLUSIV

Mister total după atacul din Centrul Vechi. Mai mult moartă decât vie, o tânără a agonizat într-o baltă de sânge în scara blocului, până a auzit-o cineva. Primele ipoteze

Observatornews.ro

Mister total după atacul din Centrul Vechi. Mai mult moartă decât vie, o tânără a agonizat într-o baltă de sânge în scara blocului, până a auzit-o cineva. Primele ipoteze

Horoscop 26 februarie 2024. Berbecii au în față o zi cu o încărcătură ciudată, care poate merge de la tensiuni până la nervozitate

HOROSCOP

Horoscop 26 februarie 2024. Berbecii au în față o zi cu o încărcătură ciudată, care poate merge de la tensiuni până la nervozitate

Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro