marți, mai 26, 2026
Noutati

Cum A Apărut Eva Măruță La Concertul Andrei Din Bacău. Anunțul Făcut De Cântăreață Când Fetița Ei A Urcat Pe Scenă: „Vine O Parte Din Inima Mea”

6 decembrie a fost ziua primului concert din cadrul turneului „Vis de Crăciun” al Andrei. La Bacău, în fața nenumăraților spectatori, Andra a urcat pe scenă și a cântat cele mai frumoase melodii de iarnă, având alături mulți artiști printre care Sore, Ducu Bertzi, dar și Eva Măruță.

Când fiica ei a urcat pe scenă, Andra a trăit emoții puternice. „Trebuie să prezint următorul moment. Dacă până acum am avut emoții, acum am cele mai mari emoții pentru că vine ea lângă mine. Inima mea e împărțită așa în patru căsuțe, pentru copiii mei, fiecare are o căsuță acolo și vine o parte din inima mea să îmi fie aici, alături.

E foarte emoționată, dar este o mare bucurie ca la fiecare concert de colinde să fie cu mine, aici. Iar cealaltă jumătate, Cătălin și David, ei ne susțin din culise. Vă rog să o aplaudați pe fiica mea, Eva Măruță! De când nu ne-am mai văzut a jucat într-un film.

Bună seara! A mai crescut, are 9 ani acum. Bine ai venit! Ai emoții?”, a spus Andra, care și-a pupat fiica când a urcat pe scenă.

Îmbrăcată într-o rochie roșie, cu mânuși și fundițe albe, Eva Măruță a zis: „Mulțumesc! Da, foarte mari!”. Alături de ele, în culisele concertului, au fost David și Cătălin Măruță.

Relația specială dintre Horațiu Potra și Frank Timiș, patronul Roșia Montană Gold Corporation. Misiunile primite în Africa de la miliardarul româno-australian

Recomandări

Relația specială dintre Horațiu Potra și Frank Timiș, patronul Roșia Montană Gold Corporation. Misiunile primite în Africa de la miliardarul româno-australian

„Bună, tati! David, te iubim! Acum putem să cântăm!”, a mai spus Andra.

eva maruta concert andra 11Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Fericită de întreaga experiență, Eva Măruță a transmis pe Facebook: „M-am bucurat extreeeem de tare să cant iar cu mama în concertul de colinde, mai ales că am cântat și melodia mea preferată “ Let it Snow”❤️❄️ Am avut așa mari emoti.. dar mi-au mai trecut când ne-am luat în brațe🥰🥹 Te iubesc mult!”.

La finalul reprezentației lor, Andra și-a lăudat fiica. „Mă mai bucur și eu de câțiva ani în care pot să o invit eu pe scenă…Să vă inviți și pe mine la concertele tale! Și Orchestra Simfonică, și pe Andrei Tudor, și Grupul vocal Acapella, da? Promiți?”, a spus cântăreața, iar Eva a reacționat: „Da, promit!”. „Suntem asigurați! Viitorul sună bine!”, a încheiat celebra artistă.

Horațiu Potra a fost reținut pentru 24 de ore, acuzat de două infracțiuni. Avocații lui susțin că acuzațiile nu au legătură cu Călin Georgescu

Recomandări

Horațiu Potra a fost reținut pentru 24 de ore, acuzat de două infracțiuni. Avocații lui susțin că acuzațiile nu au legătură cu Călin Georgescu

Eva Măruță a jucat în filmul „Tati part-time”

„Tati part-time” e o comedie românească ce urmărește relația dintre Iustin, interpretat de actorul Alex Bogdan, un avocat tânăr al cărui viitor promițător este dat peste cap de o vizită neașteptată a finei lui, Maya, rol jucat de Eva Măruță.

Filmul reprezintă debutul cinematografic regizoral al Letiției Roșculeț, bazat pe un scenariu scris de ea și de Matei Dima, cunoscut drept BRomania. Avanpremiera filmului „Tati part-time” a avut loc în decembrie 2023, acolo unde în centrul atenției au fost Eva Măruță și Alex Bogdan, actorii principali.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”

Știrileprotv.ro

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”

Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”

Viva.ro

Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să…”

Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!

Libertateapentrufemei.ro

Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!

Condimentul care îți ia durerea cu mâna. E considerat un medicament natural, dar mulți români nici nu știau asta despre el

FANATIK.RO

Condimentul care îți ia durerea cu mâna. E considerat un medicament natural, dar mulți români nici nu știau asta despre el

La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă

Elle.ro

La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă

Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă

Unica.ro

Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Financiarul.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Ce verifică banca atunci când acordă un credit. 7 indicatori care te ajută să obții finanțarea

Observatornews.ro

Ce verifică banca atunci când acordă un credit. 7 indicatori care te ajută să obții finanțarea

Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri

HOROSCOP

Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri




Source by [author_name]